Gardiana de la Auschwitz

de
Susan J. Eischeid

Editura Corint
Corint Istorie
Anul publicării în limba română: 2025
Titlul original: Mistress of Life and Death (2023)
Traducere: Anca Irina Ionescu
Număr de pagini: 528

.

O biografie despre o torționară din aparatul lagărelor naziste riscă din start demonizarea facilă, care explică totul prin esența răului, sau, la polul opus, estetizarea faptelor sub pretextul înțelegerii psihologice. Cartea Gardiana de la Auschwitz, semnată de Susan J. Eischeid, izbutește să evite ambele capcane, așezând în ordine asociativ-logică evenimente, amintiri personale, depoziții și documente despre viața Mariei Mandl (1912–1948), SS Oberaufseherin care a atins vârful ierarhiei permis femeilor în sistemul concentraționar al Reichului.

Faptul că autoarea este profesoară de oboi la Valdosta State University, interpretă în Valdosta Symphony Orchestra și de decenii preocupată de muzica născută și interpretată în timpul Holocaustului, oferă cărții o perspectivă specială: înțelegerea din interior a ceea ce a însemnat orchestra de femei din Birkenau, înființată chiar de Maria Mandl în 1943 – o inițiativă oarecum pozitivă, umană, printre toate ororile săvârșite de supraveghetoarea din iad.

Filonul biografic curge cronologic, de la copilăria liniștită din mica localitate austriacă Münzkirchen și prosperii ani ’20, trecând prin fractura Anschluss-ului din 1938, până la intrarea Mariei în Partidul Nazist și auxiliarele SS, ucenicia la închisorile Lichtenburg și Ravensbrück (unde devine supraveghetoare-șefă în 1941), apoi transferul la Auschwitz-Birkenau. Acolo, între 1942 și 1944, conduce lagărul de femei ajuns la zeci de mii de deținute, organizează selecțiile pentru camerele de gazare, impune pedepse exemplare, instituie și orchestrează violența ca instrument de administrare, acumulează bunuri de lux, dar în același timp sprijină existența orchestrei care cântă pentru ofițeri.
Această disonanță – selector neînduplecat și mecena al unei formații instrumentale – e lucrată atent: Eischeid nu estetizează nimic, oglindind cazuistic cum cultura poate deveni decor al crimei, chiar motiv de supraviețuire pentru câteva artiste, fără ca asta să schimbe natura sistemului.

Cartea are anvergură documentară. În spatele fiecărei pagini se simt cele peste două decenii de cercetare: sute de interviuri cu supraviețuitori, rude (inclusiv trei nepoți ce oferă fotografii nepublicate), prieteni, vecini, chiar și mărturia unui student la medicină care a disecat corpul lui Mandl după execuție, dosare de arhivă de la Muzeul de Stat Auschwitz-Birkenau, trasee refăcute prin Europa între Münzkirchen, Ravensbrück și Oświęcim. Rigoarea de surse susține exact genul de poziționare pe care autoarea o revendică în interviuri: o privire echilibrată, fără senzaționalism, capabilă să urmărească transformarea unei fete obișnuite într-o agentă a terorii, fără a atenua responsabilitatea personală.

„Femeia care încercase să se sinucidă în 1946, într-un tren plin cu persoane extrădate, se făcea vinovată de mai multe lucruri: crimă în masă, atrocități, tortură și lipsă de milă în fața suferinței. În același timp, aceeași femeie era o iubitoare a muzicii, a copiilor și a familiei și înființase o orchestră în cel mai neașteptat loc – lagărul de exterminare cunoscut sub numele de Auschwitz-Birkenau.

În tinerețe, Maria Mandl fusese adesea descrisă ca o fată drăguță care provenea dintr-o familie cumsecade. În cele din urmă, la fel ca mulți dintre contemporanii ei, a fost abătută de pe calea cea dreaptă de setea de putere și de vizibilitate și a profitat din plin de noile oportunități care au apărut, chiar și pentru o femeie, în cel de-Al Treilea Reich. Dacă Adolf Hitler n-ar fi creat statul nazist, cu siguranță că Maria și-ar fi trăit viața drept o fată dintr-un orășel, rămânând neremarcată și necunoscută. În schimb, ea este acum recunoscută drept unul dintre cei mai mari criminali ai Holocaustului.”

Banalitatea răului, în sensul clasic, capătă astfel contur concret: Maria Mandl era o ființă ambițioasă, rănită de pierderi și respingeri, atrasă de promisiunea puterii într-un aparat care recompensa prompt conformarea și cruzimea. Spațiul de acțiune al femeilor din ierarhia SS era limitat, și tocmai această îngrădire misogină a alimentat o competiție internă a violenței, menită să le legitimeze autoritatea. Contradicțiile personajului – de la copii „adoptați” ca jucării salvate până la trimiterea altora la moarte fără ezitare – sunt tratate ca simptome ale unei identități fărâmițate de sistem, nu ca paradoxuri insolubile. Iar aproape jumătate din volum, dedicată procesului de la Cracovia (1947–1948) și execuției din 24 ianuarie 1948, examinează atent felul în care justiția postbelică a încercat să fixeze răspunderea individuală, pe fondul unor narațiuni media care erotizau monstruozitatea sau o reduceau la porecla care a făcut carieră printre supraviețuitori.

Stilistic, Eischeid preferă capitole scurte, montaj rapid între relatări, mărturii și analiză, dar tocmai această dinamică păstrează senzația de investigație în mișcare, cu multe piste verificate și coroborate, ceea ce servește intenției declarate – o reconstrucție cât mai fidelă și mai amplu documentată.

Plaja factuală este solidă, cartea nu atenuează detaliile de niciun soi: statutul bunurilor confiscate și circulația lor, micro-economiile violenței, rolul câinilor dresați, regimul sancțiunilor, legitimările birocratice ale selecțiilor, lipsa igienei ce provoca boli, perversitatea unora dintre supraveghetori. În contrapartidă, autoarea păstrează o rezervă necesară în fața psihologizărilor definitive. Uneori rămân întrebări – de ce, în anumite momente, Maria Mandl alege un gest de clemență, în timp ce în altele continuă până la capăt pedeapsa exemplară? Volumul nu forțează răspunsuri pe care documentele nu le pot susține, este de o onestitate metodologică remarcabilă.

Literatura despre Holocaust a investigat îndelung figuri masculine (comandanți, medici, ideologi); galeria femeilor din aparatul concentraționar rămâne, prin comparație, mai puțin studiată. Biografia Mariei Mandl completează această anchetă istorică, explicând procedurile, relațiile de putere, mecanismele prin care un spațiu perceput ca periferic în ierarhie ajunge, în fapt, un nucleu de decizie letală, demonstrând cum loialitățile, oportunitățile sau recompensele sociale pot aluneca, aproape insesizabil la început, către complicitate și crimă.

Cartea Gardiana de la Auschwitz, biografia Mariei Mandl, are o valoare duală, de document și avertisment, urmărind cu fascinație dureros-obsesivă cum se construiește pas cu pas o agentă a violenței, cum operează un sistem care transformă obediența în virtute și cum, după căderea lui, rămân întrebări la care doar rigoarea istorică, memoria personală și analiza psihologică, împreună, mai pot răspunde.

Cartea
poate fi achiziționată în librării sau pe
site-ul editurii