Babilonia

de
Constanza Casati

Editura Trei
Colecția: Fiction Connection
Anul publicării în limba română: 2025
Titlul original: Babylonia (2024)
Traducere: Laura Karsch
Număr de pagini: 592

.

Ficțiunea istorică romanțată Babilonia pornește de la un sâmbure documentar real și de la o umbră de legendă. În inscripțiile asiriene de acum aproape trei milenii este menționată regina-mamă Shammuramat, probabil regentă pentru fiul ei, Adad-nirari al III-lea. Mai târziu, autorii greci o vor numi Semiramis și vor lipi pe umerii ei povești tot mai luxuriante: fiică de zeiță, cuceritoare de imperii, ctitora Babilonului și a grădinilor suspendate. Între urmele reci din tăblițe și fantezia Antichității, scriitoarea americană Costanza Casati își desfășoară romanul și recreează o viață plauzibilă pentru o femeie care a sfărâmat regulile unei lumi conduse de bărbați.

Semiramis/Semiramida, la Casati, începe de jos, orfană de mamă care s-a sinucis și renegată de tată, ea  supraviețuiește sub asprimea lui Simmas, păstorul care o crește fără tandrețe. Fetița visează la orașele de la mare ca la niște ținuturi din basme, cu ziduri ce apără, porturi în care se amestecă limbi, mărfuri și caravane ce promit o viață plină de aventuri.

Apariția nobilului Onnes în satul lor îi schimbă destinul mai repede decât se aștepta. Guvernator al provinciei strategice Eber-Nari, om de încredere al regelui Ninus, Onnes vede în Semiramida o frumusețe rară, o întrupare a reprezentării zeiței Iștar, o fată-spirit care nu încape în reguli. Căsătoria lor înseamnă pentru Semiramida ascensiune socială, un act de trecere prin poarta periculoasă a Curții Imperiale, acolo unde politețea este o mască bine strânsă pe chipul fricii și contradicțiile se plătesc în monedă de sânge.

Autoarea are grijă să nu grăbească transformarea Semiramidei: treptat, tânăra soție stă aproape de consfătuirile bărbaților, ascultă, învață, întreabă puțin și observă mult. Curând, vocea ei ajunge imposibil de ignorat. Acolo unde alții văd doar topografii de campanie, ea întrezărește slăbiciuni, trasează punți sau cântărește riscuri. Când Ninus, regele, o invită în cercul lui interior, sclipirea inteligenței sale devine fulgerul care luminează un triunghi fragil: dorință, loialitate, rivalitate.

Echilibratul Onnes se frânge încet, sub greutatea geloziei și a neputinței de fi rival cu regele, până la un gest final, ireparabil. Ninus își recunoaște fascinația pentru mintea acestei femei care gândește altfel decât curtenii săi, dar puterea lui rămâne, în esență, o sabie – tăioasă, promptă, incapabilă să creeze fără să distrugă. Semiramida nu este inocentă: a învățat devreme costul tăcerii și al vorbelor spuse la momentul potrivit. Are instinct de supraviețuitoare, luciditate rece, o curiozitate care nu se mulțumește cu roluri secundare. În acest registru, romanul este povestea unei încoronări interioare înainte de cea din palat: femeia își așază singură coroana pe cap, cu toate riscurile pe care acest gest le atrage.

Structura polifonică aduce un câștig net de perspectivă.
Vocea lui Ribat, sclavul de palat care învață să citească cicatricile mamei sale ca pe niște semne cuneiforme, adaugă romanului o coloană vertebrală etică. Prin ochii lui, Curtea nu mai e doar o scenă de intrigi; devine o contabilitate a rănilor, a oamenilor disponibili, a trupurilor care mută pietre de temelie fără să-și scrie numele. Fiecare fragment care îl urmărește pe Ribat deșurubează mecanismul puterii și îi expune rotițele: teama, foamea, obediența, micile bucurii furate.

Pe măsură ce Semiramida urcă, lumea se strâmtează. Campaniile militare, descrise cu ochi de regizor atent la ritmul mișcărilor și la oglindirea emoțiilor, sunt contrabalansate de scena discretă a intrigilor politice, de camerele Curții asiriene în care șoaptele tăioase cântăresc mai mult decât sulițele. Romanciera nu se ferește de brutalitatea epocii – de execuții, pedepse sadice, masacre demonstrative sau negocieri în care femeile sunt monedă și trofeu.

Unul dintre marile merite ale cărții este stilul în care aceasta ține laolaltă două surse informative care, de obicei, se exclud: legenda crește din vidul arhivelor, iar istoria respiră prin imaginație restaurativă. Casati pornește de la figura istorică a reginei Shammuramat, atestată în inscripții, regentă probabilă în numele fiului ei, pe care o poartă către Semiramis, conturul născut din cronicarii greci ai vechimii, acolo unde fiica unui muritor și a unei zeițe cucerește orașe, ridică ziduri, se confundă cu însăși ideea de Babilon.

În acest cadru, Semiramida respiră realist: are momente de tandrețe neîndemânatică, clipe de singurătate aproape copilărească, izbucniri de orgoliu care mușcă din cei apropiați. Puterea îi încețoșează privirea, iar romanul recunoaște această orbire fără a o judeca simplist. Finalul – în care izolarea capătă forma paradoxală a gloriei – are liniștea amară a dezvrăjirii: zidurile pe care le privește eroina sunt și fortăreață, și închisoare.

Politicul și sensibila aură a intimității conviețuiesc fără să se anuleze. Strategiile de război și detaliile administrației imperiale primesc atât cheag cât le trebuie pentru credibilitate, apoi se retrag din fața mișcărilor interioare ale personajelor, lăsând cititorul să completeze, să înțeleagă de ce o sfătuitoare respectată poate deveni, într-o clipă, femeia suspectă pe umerii căreia se aruncă orice eșec. Este dinamica recurentă a istoriei, văzută aici fără tezism: când o femeie intră în încăperea deciziilor, reușitele rămân ale instituției, greșelile sunt doar ale ei.

Ar fi tentantă transformarea unui asemenea material în panou militant feminist sau, la cealaltă extremă, într-o feerie orientalistă erotică. Costanza Casati propune o privire fixă, răbdătoare, asupra costurilor puterii; în loc de abundența exotismului lucitor, compune o lume tactilă, în care praful drumului, uleiurile și mirodeniile din piețe, mirosul de piele arsă al stigmatelor, răceala pietrei palatului se transformă în memorie senzorială. Literatura își îndeplinește misiunea: aduce aproape ceea ce istoria, în sobrietatea ei, ar nota în câteva rânduri.

Semiramida încetează să fie povestea altora despre ea și devine naratoarea propriului destin, cu toate deformările pe care orgoliul și frica le aduc în orice autobiografie.

Babilonia este o epopee feminină despre dorința de a fi specială într-o epocă ce își protejează privilegiile masculinizate, cu un cinism deja rafinat.

Costanza Casati s-a născut în 1995, în Texas. A urmat cursurile unui liceu de limbi clasice din Italia, unde a studiat limba și literatura greacă veche în cadrul unuia dintre cele mai riguroase programe școlare. Este absolventă a prestigiosului masterat de scriere creativă al Universității Warwick din Marea Britanie și în prezent lucrează ca jurnalistă și scenaristă.

Volumul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii