Fabule moderne
de
Tatiana Țîbuleac
Editura Cartier
Categoria: Literatura Română
Anul publicării: 2018
Număr de pagini: 188
volum achiziționabil pe
Libris.ro
.
Debutul scriitoarei Tatiana Țîbuleac, volumul de povestiri Fabule moderne, este o carte subțire, dar foarte densă în conținut. În puțin peste o sută de pagini, autoarea adună 48 de texte scurte, de una-două-trei file, închegate în jurul unor momente de viață surprinse în Paris și în memoria est-europeană din care provine. Fiecare povestire se constituie într-o scenă autonomă, în care un om, un gest sau un detaliu de decor prind contur rapid și lasă în urmă o emoție distinctă.
Cartea poate fi citită ca un soi de jurnal fragmentar al unei autoare formate între două lumi: spațiul fost comunist și orașul occidental în care a ales să trăiască, surprinzând în format foarte concentrat modul în care oameni obișnuiți, mai toți imigranți, își poartă dorurile, speranțele și adaptarea în noul context. Limbajul este poetic, un pic delirant, dar cu o mare sensibilitate pentru detaliu și pentru ritmul interior al fiecărui personaj.
Lumea pe care o oglindește scriitoarea în aceste 48 de texte scurte e a unui Paris filtrat prin memoria unui copil crescut în spațiul post-sovietic, apoi proiectat în prezentul unei femei elegante ce observă atent, din colțul unei terase sau dintre rafturile unui magazin, modul în care oamenii trăiesc, îmbătrânesc, pleacă, revin, purtându-și dorurile după ei ca pe niște valize invizibile.
Fabule moderne este micro-antologia unui cotidian aparent banal. Întâlnim vânzători de flori care renunță la buchete spectaculoase pentru mici pui de bambus, bonsai ori cactuși rezistenți. Vedem cafegii cu țigara stinsă de propriile griji, brutari care întorc pâinea în cuptoare, ciocolatieri care rotesc ciocolata pe băț, terase și piețe din arondismentul II al Parisului, blocuri și cartiere în care nimic mare nu pare să se întâmple. Doar că, privite prin lupa Tatianei Țîbuleac, aceste detalii neînsemnate devin material pentru fabule: pilule narative încărcate de sens, scurte fulgerări în care o viață întreagă se comprimă. Fără să facă paradă de miză socială, cartea adună nostalgii, dureri, speranțe, frici și mici bucurii, tot ce ține laolaltă o existență.
Senzația de fragilitate străbate aproape fiecare pagină. Lumea nouă, aparent dulce și protectoare, rămâne oricând expusă fărâmițării. Sub pojghița de glazură se simt fisurile. Autoarea se joacă mereu cu acest dublu registru – delicatețe și duritate, candoare și brutalitate -, iar faptele mărunte ale zilei capătă un relief neașteptat tocmai pentru că sunt legate de o istorie mult mai veche, care nu încetează să pulseze în fundal.
Povestirea Acul, care deschide volumul, funcționează ca un fel de cheie de boltă pentru tot ce urmează. Aici apare bunica, deportările, frigul Siberiei, soldații comuniști trimiși să ridice oamenii din case, toate aceste secvențe de istorie personală trecute, la propriu și la figurat, prin urechile unui ac. Obiectul banal – acul cu care se cos și se descos haine, se modelează opinci din coajă de mesteacăn, se găurește urechea nepoatei născute în libertate – devine un fir material care leagă generațiile. De la Siberia la peretele mamei, apoi la cutia nepoatei de la Paris, aceeași bucată de metal încarcă în ea povești, traume, promisiuni. Povestirea este, în același timp, o meditație despre răbdare și grijă, de la bunici cu adevărat învățată, și o mică ars poetica: a spune povești înseamnă a le trage, una câte una, prin urechea acestui ac simbolic pentru a le salva de la dispariție.
Hibridizarea culturală a textelor vine firesc din biografia autoarei. Născută în Republica Moldova și mutată la Paris în 2008, Tatiana Țîbuleac scrie dintr-un spațiu de intersecție: între deportările rusești evocate în memoria familială, sensibilitatea franceză a piețelor și cafenelelor și dansurile populare moldovenești care continuă să bată ritmul undeva, în fundal. Lumea volumului nu este nici complet „acasă”, nici complet „afară”; e un teritoriu fluid în care grația, melancolia și fantezia se amestecă. Imigranții din aceste pagini – marginali social, femei de serviciu, bone, bătrâni, profesoare, copii – încearcă să ducă o viață mai bună în Occident, fără să-și piardă legătura cu locul din care au plecat.
Proza Tatianei are vibrația poeziei: fraze scurte, precise, uneori tăioase, alteori aproape șoptite, imagini care se lipesc de memorie, un simț al detaliului ce trădează un observator atent și un reporter interiorizat care nu se mulțumește doar să noteze ce vede, ci și decantează. Într-o singură pagină, autoarea reușește să deapene o viață de om: istorii ale unor femei care-și poartă singurătatea ca pe o haină confortabilă, ale unor bătrâni îndărătnici, ale unor copii crescuți în blocuri cenușii sau pe străzi pariziene cochete. Propozițiile par simple, dar în spatele lor se ghicește o structură elaborată, o economie de mijloace atent controlată.
Povestirile seamănă cu niște însemnări intime: observații externe, memorii intruzive, reflecții scurte. Personajele locuiesc și ele în Paris (sau în Occident în general), lucrează, se plimbă, se ascund în spatele obișnuințelor. Naratoarea le privește cu sinceritate, uneori cu o tandrețe discret ironică, alteori cu un soi de compasiune încordată. Te cuceresc prin felul lor de a fi: nici eroi, nici victime pure, doar oameni care își rumegă în liniște micile catastrofe sau micile victorii.
Citind cartea Fabule moderne, ai senzația că treci printr-un întreg oraș, dar pe rute lăturalnice. Fără să vizitezi marile muzee, însă bifând stațiile de metrou de la periferie, piețele de cartier, farmaciile deschise noaptea, balcoanele în care se usucă rufe amestecate. Tatiana Țîbuleac reușește să transforme acest circuit banal într-un traseu emoționant.
Volumul ei de debut anunță deja o voce creatoare capabilă să țină în echilibru poezia și observația socială, nostalgia și empatia lucidă – complet confirmată între timp. În compoziția cărtuliei cu povestriri foarte scurte se întrezărește un proiect literar coerent, acela de a salva de la uitare vieți aparent fără istorie, de a arăta cum, din bucăți de biografii risipite între Est și Vest, se poate încropi o hartă a demnității nomade, pâlpâind nestabilizată.
Analogii - Antologii 