Pasărea de foc

primul volum al seriei
Focul care ne leagă

de
Juliette Cross

Editura Corint
Leda Edge
Anul publicării în limba română: 2025
Titlul original: Firebird (2025)
Traducere: Monica Șerban
Număr de pagini: 432
– ediție sprayed edges –

.

Romantasy-ul Pasărea de foc, primul volum din seria Focul care ne leagă, își clădește lumea dintr-o idee care sună din start ca o blasfemie delicioasă pentru manualul de istorie – Roma Antică dominată de case-dragon, cu linii de sânge colorate, ranguri, reguli, forme de transformare și o politică atât de murdară, încât până și solzii ajung să aibă nevoie de baie ritualică. Iar în ambientul acestei ucronii, scriitoarea Juliette Cross plantează o relație romantică ce are toate motivele să fie imposibilă și încăpățânarea aceea clasică a inimii îndrăgostite care, odată stârnită, arde totul în jur.

Povestea de iubire se înfiripă între Julianus/Iulian Dakkia, general roman și metamorfo-dragon din linia Ignis, nepot al împăratului tiranic Igniculus/Caesar, și Malina Bihari, o tânără dacă inițial dansatoare, apoi vrăjitoare și prizonieră, posesoare a unui gen de magie rară: empatia prin care simte și poate influența emoțiile celorlalți.

Roma autoarei are un strat mitologic urmărit până la legenda fondatoare: Romulus și Remus sunt aici crescuți de un dragon, iar din ei se desprind linii de sânge (Ignis, Media Nocte, Sapphirus, Amethystus și altele) cu ierarhizări înnăscute, înfățișări diferite și abilități distincte. În paralel, mitologia feminină a puterii pornește dintr-un episod violent legat de preoteasa pângărită Meduza și zeița Minerva, iar darurile protective oferite muritoarelor includ și magia empatică pe care o poartă în prezent fata dacă.

Malina, la început o adolescentă ce dansează alături de surorile ei, îl întâlnește pe centurionul roman Julianus și primește de la el un aureus, o monedă specială de aur devenită talisman simbolic.
Patru ani mai târziu, când Iulian a ajuns general și conduce campanii brutale, destinul îi reunește în cea mai crudă versiune a Romei: Malina e capturată în Galia, unde a sprijinit cu talentele ei rezistența unui trib celt, fiind batjocorită și torturată de soldați, chiar împotriva ordinelor. Intervenția romanului care nu a uitat-o nicio clipă e explozivă, acesta se transformă în dragon și o smulge din mijlocul torționarilor, zburând cu ea până la Roma. Gestul lui este salvare și condamnare, pentru că, odată ajunsă acolo, Malina devine sclava lui Iulian.

Julianus e nepotul împăratului și general temut, parte din mașinăria care înghite noi și noi provincii proaspăt cucerite. În același timp, vila sa devine refugiu pentru oamenii pe care sistemul i-ar fi sfărâmat: Kara (bucătăreasă și vindecătoare), Ruskus (om bun la toate), Ivo (îngrijitorul mut al grajdurilor, cumpărat după ce fusese aproape omorât în bătaie), Stefanos (un băiat cu sânge de dragon de rang inferior și vise mari). Malina, care este plină de ură față de inamic și dorință de evadare, descoperă treptat în dominus un tip de colecționar rar: unul care strânge resturi umane, nu trofee.

Moartea lui Enid, sclava celtă care a fost salvată la insistențele Malinei, urmată de înmormântarea secretă oferită de Julianus (interzisă de legea romană), este una dintre scenele care armonizează încărcătura morală a istorisirii cu intriga romantică. Pentru Malina, Iulian începe să capete contururi contradictorii: brutalitatea lui publică intră în conflict cu delicatețea sa intimă, iar această fisură devine locul unde se strecoară obsesia legăturii dintre ei. Când Malina își mărturisește puterea empatică – capacitatea de a crea o legătură invizibilă și de a influența emoțiile altora -, relația se mută pe un teren încă și mai riscant. Pentru un bărbat format din disciplină militară și control, existența unei femei care poate atinge, la propriu, mecanismele emoției e o tentație și o teamă. Pentru o femeie prinsă în lanțuri, aceeași putere devine armă, scut și blestem.

Curtea imperială se impune drept cea mai cumplită sursă de pericol, chiar și peste primejdia fronturilor deschise de contactul cu războinicii barbari. Împăratul Igniculus (Caesar) apare ca o prezență ce îngheață, iar Ciprian Media Nocte Seneca, rivalul lui Iulian, funcționează ca instrument perfect pentru jocurile de șantaj și de umilire. Banchetele desfrânate, replicile sadice, acuzațiile, presiunea psihică constantă – toate alcătuiesc un ansamblu de teroare rafinată, în care violența nu mai are nevoie de arme ca să fie eficientă. În acest spațiu al excesului și controlului, puterea se exercită prin priviri prelungite, tăceri calculate sau promisiuni rostite pe jumătate, suficient cât să distrugă vieți fără a lăsa urme vizibile. Curtea este o arenă letală în care supraviețuirea depinde de capacitatea de a disimula, de a ceda aparent și de a-ți conserva identitatea sub straturi succesive de precauție. Iulian înțelege rapid că loialitatea nu oferă protecție, iar Malina simte că fiecare pas făcut printre statuile de marmură o îndepărtează de sine, transformând-o într-o piesă pe tabla unui joc murdar. Astfel, amenințarea supremă nu vine atât din exterior, de pe câmpurile de luptă sau din colții ori ghearele dragonilor, cât din interiorul palatului, acolo unde cruzimea e ritual, iar moartea socială precede adesea moartea propriu-zisă.

Una dintre scenele memorabile ale cărții are aerul acela de încălcare sacră a legii: Iulian o ia pe Malina cu el în campanie și o lasă să călărească pe spatele său când se preschimbă în dragon, lucru complet interzis prin tradiție. E o imagine plurisimbolică: un general care sfidează regulile, o sclavă ce atinge cerul, un imperiu care ar arde pe oricine surprinde în poziția asta. În ecoul acestei secvențe, apropierea lor devine imposibil de oprit, iar erotismul relației pasionale se alimentează tocmai din amestecul de interdicție, vulnerabilitate și violență latentă.

Campania din Moesia, unde este trimis Julianus în misiune, se dovedește a fi o capcană: o ambuscadă ucide sute de soldați romani, iar revelația lui Iulian că și adversarii se pot transforma în dragoni schimbă complet rutina conflictului și întreaga geopolitică a lumii cunoscute…

Romanul se desfășoară pe două fire care se întrepătrund constant. Unul e traseul romantic – un enemies-to-lovers cu tensiune de proximitate forțată, cu o legătură aproape predestinată între suflete, cu posesivitatea specifică metamorfilor-dragon și cu erotism explicit. Celălalt e traseul politic: culisele unei curți imperiale unde puterea se exercită prin ritual, șantaj și spectacol public, iar rebeliunea se organizează în umbră, cu spioni și trădări la fiecare pas.

Personajele, în special protagoniștii, reprezintă inima pulsândă a poveștii. Iulian nu e un cuceritor unidimensional; conflictul său interior – sfâșiat între loialitatea față de unchiul său scelerat și repulsia crescândă față de atrocitățile imperiului – conferă profunzime arhetipului său. Ca dragon metamorf, instinctele sale posesive față de Malina ar putea aluneca ușor în teritoriu clișeistic, dar Juliette Cross le temperează prin momente de vulnerabilitate autentică, dezvăluind un bărbat bântuit de greutatea propriei moșteniri. Malina, la rândul ei, este o eroină convingătoare, a cărei personalitate strălucește prin sfidare și inteligență strategică. Rămasă orfană și aruncată într-o viață de subjugare, ea întruchipează reziliența, iar abilitățile-i empatice îi permit să navigheze prin câmpurile minate emoțional ale existenței sale. Relația celor doi evoluează de la antagonism prudent la alianță pasională, o dinamică clasică enemies-to-lovers, amplificată de sugestia sufletelor predestinate. Totuși, intimitățile tăcute – privirile împărtășite, gesturile cu valoare de talisman – rămân cele mai pregnante, subliniind modul în care iubirea poate înflori chiar și în mijlocul cataclismelor.

Relația stăpân-sclav, un aranjament oarecum provocator, este tratată cu un anumit grad de sensibilitate, fiind prezentată mai degrabă ca o mască pentru protecție decât ca exploatare. Autoarea nu evită disconfortul; dimpotrivă, îl folosește pentru a interoga chestiuni mai largi legate de consimțământ și autonomie într-o lume construită împotriva celor marginalizați. Parcursul Malinei, de la obiect al cuceririi la agent al schimbării, reflectă narațiuni istorice ale rezistenței, în timp ce traiectoria lui Iulian pune sub semnul întrebării complicitatea celor din interiorul sistemelor opresive. Elementele profetice – Malina ca vrăjitoare menită să aprindă transformarea – adaugă un substrat de inevitabilitate mitică, îmbinând destinul cu liberul arbitru într-o manieră ce amintește de marile epopei clasice.

Perspectivele duale la persoana întâi oferă acces intim la gândurile ambilor protagoniști, sporind percepția emoțională în scenele romantice. Nivelul de erotism este foarte ridicat, cu secvențe ce combină tandrețea și intensitatea, chiar un pic pervers, spre bestialitate, amintindu-se de mai multe ori de penisurile gigantice ale oamenilor-dragoni pe jumătate preschimbați și cum ar putea aceștia distruge femeile în violuri. Ritmul este alert, mai ales în primele trei sferturi, unde revelațiile și confruntările mențin tensiunea, doar actul final încetinește ușor pentru a face loc unor rezolvări satisfăcătoare.

O poveste despre o dacă și un roman, cu cuvinte românești inserate în textul original?! Uau! În mod normal, aș fi început recenzia pedalând pe atracția asta specială pentru cititorul autohton. Din păcate, tocmai la utilizarea istoriei în fantasy este autoarea romanțioasă cel mai puțin inspirată, astfel că referințele la spiritul epocii mai mult irită prin nepotrivire, decât ajută ca repere imagistice. Sincer, cartea ar fi fost aproape perfectă dacă scriitoarea ar fi inventat pur și simplu niște nume de populații și de cetățeni ai lor, în loc să încerce echivalări cu Antichitatea pentru care nu posedă simțul istoriei și nu se documentează suficient.

Dacă deschizi cartea pentru dragoni, tensiune, senzualitate și o eroină ce nu se lasă înfrântă, primești exact ce-ți doreai. În orice caz, Pasărea de foc are ceva de necontestat: energia ei. Nu e deloc o istorisire cuminte, te ia pe sus, te trece prin flăcări și cenușă, apoi te scoate la lumină cu senzația că ai călătorit prin lumile din Quo Vadis, Gladiatorul și Casa Dragonului în aceeași lectură. Și te face să-i aștepți cu nerăbdare continuarea…

Juliette Cross este o autoare multipremiată, care are în portofoliu romane fantasy, cărți cu subiect paranormal și povești de dragoste. Locuiește în sudul Louisianei și, alături de nepoata ei, Jessen Judice, este gazda podcastului Smart Women Read Romance, ceea ce îi permite să intre în legătură cu comunitatea iubitorilor de cărți romantice și să își găsească cea mai nouă obsesie literară.

Romanul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii