Editura Paladin
prezintă 

Artemis

de
Andy Weir

autorul romanului
Marțianul

 

Goodreads Choice Awards 2017 pentru roman SF 

 

«Eu nu vreau o slujbă. Când o să mă fac mare, vreau să fiu bogată.»

Traiul în Artemis, primul și singurul oraș de pe Lună, implică privațiuni dacă nu te numeri printre turiștii bogați sau miliardarii excentrici, iar visul lui Jazz Bashara e să se îmbogățească. Doar că un simplu job de comisionară n-o să-i îndeplinească acest vis. Și nici micile ei acțiuni de contrabandă.
Viața lui Jazz va căpăta o întorsătură teribilă atunci când planul ei de îmbogățire pune în pericol existența orașului și a cetățenilor lui. 

«Luna este o jigodie bătrână și-afurisită, căreia nu-i pasă de ce ți s-a stricat costumul. Când se-ntâmplă așa, ea te omoară și gata!»

„ Artemis exemplifică perfect ceea ce cred că ar trebui să fie literatura science-fiction: o carte și o temă care se bazează în mare măsură pe știință, detalii și concepte.“
geekygoodies.com

„Un tehno-thriller plin de acțiune, mijlocul perfect pentru cei care vor să scape, chiar și numai pentru o perioadă scurtă de timp, de gravitația planetei Pământ.“
USA Today

„Artemis revitalizează scenariul coloniei lunare și combină, în mod caracteristic pentru autor, cunoștințele tehnice și suspansul.“
Wall Street Journal

„Romanul lui Weir face ca știința marginală să fie atrăgătoare și relevantă. Autorul a creat o societate viitoare realistă și fascinantă.“
Associated Press

„Weir excelează când vine vorba de referințe tehnice, sarcasm și scenarii pline de ingeniozitate.“
Financial Times

„Un thriller extraordinar, a cărui acțiune se petrece într-un viitor apropiat, presărat cu o doză sănătoasă de umor.“
Publishers Weekly

„O călătorie palpitantă, inteligentă, amuzantă, unul dintre cele mai bune romane science-fiction ale anului.“
Booklist

„Artemis este o încântare; de departe, unul dintre romanele mele favorite apărute anul acesta.“
johnthelibrarian.com

„O carte fermecătoare, cu un solid fundament științific, care prezintă o viziune asupra posibilului viitor al rasei umane pe Lună.“
futurism.media 

 

 

FRAGMENT 

 

M‐am îndreptat către zona de aşteptare de lângă sasul trenului şi m‐am alăturat unei mulţimi de turişti. Toate locurile erau ocupate şi zeci de oameni stăteau în picioare în jur. Câteva familii aveau copii enervanţi care ricoşau din pereţi. În cazul ăsta, „a ricoşa din pereţi“ nu‐i doar o figură de stil. Copiii foarte entuziasmaţi ricoşau realmente din pereţi. Gravitaţia selenară este un coşmar pentru părinţi. 

— Ce marfă e! îi spunea o blondă idioată prietenului ei de bani gata. O să luăm monoraiu’! Bleah! Numai turiştii îi spuneau aşa. Şi nici măcar nu‐i un monorai, deoarece are două şine, exact ca trenurile de pe Pământ. 

Că veni vorba, nu ne place nici când oamenii ne zic „Lunatici“ sau când numesc Artemis „Oraşul spaţial“. Noi nu suntem în spaţiul cosmic, ci… pe Lună. Vreau să spun că, sigur că da, teoretic, ne găsim în „spaţiul cosmic“, dar şi Londra e tot în spaţiul cosmic. 

Am început să divaghez. Trenul a sosit în cele din urmă. M‐am prefăcut fascinată de apropierea lui, ca toţi cei din jur. Era un singur vagon, nu ca trenurile cu multe vagoane cu care sunt obişnuiţi pământenii. A încetinit mult când s‐a apropiat de portul de andocare, după care a înaintat milimetru cu milimetru, până s‐a conectat. După un clic şi un bang, trapa rotundă de intrare s‐a deschis, dezvăluindu‐l pe conductor. 

Rahat! Era Raj! N‐ar fi trebuit să fie aici! Probabil că făcuse schimb de tură cu cineva. Raj şi cu mine am copilărit împreună. Am mers la aceleaşi şcoli. Ne‐am trăit adolescenţa laolaltă. Nu eram prieteni apropiaţi sau ceva de felul ăsta, dar ne văzuserăm zilnic pe majoritatea duratei vieţilor noastre. Veşmântul şi hijabul meu puteau să nu fie o deghizare suficientă. 

El a ieşit şi şi‐a aranjat uniforma – ceva prostesc, în stilul secolului al XIX‐lea, bleumarin, cu nasturi de alamă şi chipiu de şef de tren. Din vagon au coborât tipi ameţiţi, care reveneau de la situl Apollo 11. Mulţi aveau suvenire din Centrul pentru Vizitatori: module selenare sculptate din pietre locale, ecusoane de misiune Apollo 11 şi aşa mai departe. 

După ce au debarcat toţi, Raj a anunţat cu glas puternic şi perfect distinct: — Acesta este treeenul de 14.34 spre Apollo Unsprezeceeee! Poftiţi în vagooon! A ridicat un perforator de tichete făcut din alamă, cu aspect de epocă. Bineînţeles, nu existau bilete din carton pe care să le perforeze. Era pur şi simplu un model decorativ, ce înconjura o tabletă pentru plăţi. 

Mi‐am strâns mai bine niqabul şi am mers gârbovită. Poate dacă‐mi schimbam limbajul corporal nu puteam fi recunoscută. Pasagerii treceau pe lângă Raj, îşi fluturau gizmourile peste perforator şi intrau apoi în tren prin intermediul unei anticamere. 

El avea grijă ca în anticameră să nu fie niciodată mai mult de o singură persoană. Era şiret în privinţa asta, aşezându‐se în principal în faţa pasagerilor. Aşa era mai simplu decât să explice de fiecare dată: „În cazul unei depresurizări, uşa anticamerei se va închide. Oraşul va fi în siguranţă, dar dumneavoastră veţi muri“. 

Când mi‐a venit rândul, mi‐am plecat ochii ca să evit contactul vizual. Gizmoul a piuit şi a afişat o bulă‐text: 

ORAŞUL ARTEMIS: 75 ğ BILET TREN. 

Raj nu m‐a observat. Am oftat uşurată şi am păşit în vagon. Toate scaunele fuseseră ocupate şi eram pregătită să stau în picioare pe durata călătoriei, dar un bărbat de culoare înalt m‐a văzut şi s‐a ridicat. A rostit ceva în franceză şi a arătat spre locul lui. Un adevărat gentleman! Am aplecat din cap spre el şi m‐am aşezat. Mi‐am ţinut poşeta în poală. 

După îmbarcarea ultimului pasager, Raj ne‐a urmat şi a etanşat ambele uşi ale anticamerei. După aceea a mers în partea din faţă a vagonului şi a vorbit prin intercom: 

— Bun venit în Expresul Lunar! Aceasta este cursa de 14.34 spre Centrul pentru Vizitatori Apollo 11. Ora de sosire la destinaţie este 15.17. Pe tot timpul drumului vă rog să vă ţineţi mâinile şi picioarele în interiorul vehiculului! 

Printre pasageri au răsunat chicote. Era o glumiţă de tot rahatul, dar pentru turişti era desprinsă direct din epoca de aur a comediei. 

Trenul a pornit. Deplasarea era perfect lină. Nu existau legănături sau zgâlţâituri, nimic de felul acela. Avea motor electric (evident), iar şinele nu suferiseră niciodată de pe urma efectelor deformatoare ale condiţiilor meteo. În plus, pe ele nu se exercita aceeaşi apăsare ca pe şinele de pe Pământ. 

Lângă fiecare rând de scaune exista o fereastră de tip hublou. Pasagerii se uitau pe rând, plini de entuziasm, la peisajul stâncos, monoton. Oare de ce‐i surescita în asemenea măsură? Nu‐s decât mormane de bolovani şi stânci sure. Cui naiba îi pasă de ele? 

O femeie cu haine demodate, provenită parcă din Vestul Mijlociu, a chicotit spre peisaj, după care s‐a întors către mine. 

— Nu‐i uluitor?! Suntem pe lună!
— Ma’alesh, ana ma’aref Englizy, am răspuns şi am ridicat din umeri. Ea s‐a întors spre alt pasager.
— Nu‐i uluitor?! Suntem pe lună!
Bariera limbajului e cea mai grozavă pentru a‐i determina pe oameni să te lase în pace. Am apelat pe gizmo un webzin arab de cancanuri. Doream pur şi simplu un pretext ca să stau cu fruntea plecată. Din fericire, Raj era atent la comenzi şi privea în direcţia opusă. 

Până am ajuns la destinaţie, aflasem totul despre cel mai recent scandal din familia regală saudită. Prinţul moştenitor îşi înşelase soţiile. Două dintre ele intentaseră divorţ în conformitate cu legea islamică khula, însă celelalte două îi rămăseseră alături. Ajunsesem la jumătatea declaraţiei reginei despre situaţie când trenul s‐a oprit. 

Zgomotele familiare ale procedurii de andocare au zăngănit în vagon, iar Raj a strigat:
— Capăt de linieee!
S‐a dus la uşă şi a deschis‐o.
— Centrul pentru Vizitatori Apollo 11! Vă urez o vizită excelentă!

 

 

romanul 
se află în precomandă
până pe 25 noiembrie,
cu 20% reducere
(livrare din 26 noiembrie),
pe site-ul