Eugenia

de
Lionel Duroy

 

Editura Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
Anul apariției: 2019
Traducere: Simona Modreanu
Număr de pagini: 416
volum achiziționabil pe 
Portokal.ro

 

Romanul Eugenia și-a depășit condiția de simplă ficțiune istorică, devenind un proiect literar de anvergură pentru care scriitorul și jurnalistul francez Lionel Duroy s-a mutat și a locuit un an la Iași, în ideea de a se documenta și a oglindi cât mai fidel atmosfera orașului.
Efortul său de a se transfera în mediul protagoniștilor, măcar geografic, dacă temporal nu era posibil, a avut ca rezultat o poveste romantică foarte bine încadrată în peisaj, cartea sa lansată în Franța, în 2018, fiind recompensată în 2019 cu Premiul Anaïs Nin.

Din interviurile autorului, dar și din citatele incluse între filele volumului, poate fi urmărit filonul care l-a adus pe acesta până la interesul pentru România interbelică.
Începând cu romanul Kaputt (1944) al lui Curzio Malaparte, ce are aceeași (puțin cunoscută în Occident) localizare, continuând cu descoperirea scrierilor lui Mihail Sebastian, în care simte un spirit înrudit și față de care fascinația sa crește până la a considera ca pe o misiune proprie, realizarea proiectului neîmplinit al acestuia.

În ultimele pagini ale Jurnal–ului său, Mihail Sebastian nota că și-ar dori să scrie o carte despre cel de-Al Doilea Război Mondial, așa cum îl trăise el.
A murit înainte de a putea face acest lucru, strivit de un camion sovietic…
Prin apariția romanului Eugenia, Lionel Duroy pare să fi produs propria versiune a cărții nescrise, încercând să repare o nedreptate a destinului, să acopere un spațiu lăsat în așteptare, să-i împlinească visul scriitorului stins la doar 37 de ani.
Prin această carte, peste decenii, Duroy îi oferă un dar fratern lui Sebastian, omul pe care singurătatea eternului neînțeles l-a făcut să sufere atât de mult…

Trebuie să mărturisesc că m-am regăsit parțial în fascinația pentru dramaturg.
Steaua fără nume este piesa mea de teatru preferată, i-am văzut mai multe puneri în scenă și două-trei ecranizări, de fiecare dată cu aceeași senzație de haz înduioșat – acel dulce-amar perfect al marilor creații românești.
Știam și o variantă legendară despre soarta crudă a autorului ei, care nu a putut să și-o asume la enigmatica-i premieră, ascunzându-se de Siguranță pentru că avea origine evreiască, în perioada de ascensiune fascisto-nazistă.

Cartea asta, așa romanțată cum e ea, a venit să acopere literar un gol informativ, de genul acelora pe care doar datele biografice seci par să nu aibă destulă substanță pentru a le completa.

După ce l-am redescoperit ca personaj în Eugenia, îmi doresc să citesc și alte opere ale lui Sebastian, începând cu De două mii de ani. Texte, fapte, oameni (1935) și Jurnalul, 1935-1944, cele care au inspirat-o cel mai puternic.

În anul 1935, la Universitatea din Iași este invitat la un curs de literatură, de către profesoara Irina Costinaș, scriitorul Mihail Sebastian, pentru a vorbi despre controversata sa carte De două mii de ani…
Studenta Eugenia Rădulescu, o fată dintr-o familie mic-burgheză simplist patriotardă, atrage fără să vrea atenția asupra acestui eveniment printr-o discuție contradictorie cu fratele ei mai mare, june cu convingeri legionare, căruia i se pare inacceptabilă invitarea unui “jidan” să țină prelegeri universitare.

Atunci când colegii fratelui Eugeniei întrerup cursul și îl atacă pe literat chiar în clădirea universității, profesoara și studenta îl vor apăra cu mult curaj, salvându-l prin prezența lor de dezlănțuirea agresorilor.

Momentul acesta este unul de trezire a conștiinței pentru Eugenia, care realizează cât de absurd și sinistru este antisemitismul pe care până atunci îl percepea drept o normalitate general europeană.

Culmea e că Mihail Sebastian, pe numele său de stare civilă Iosif Hechter, nu pare deloc genul de tribun care luptă pentru drepturile etniei sale.
Dimpotrivă, este un individ izolat, profund fatalist, ajuns el însuși la autodepreciere, încercând să empatizeze cu ura creștină împotriva alor săi, tânjind să o înțeleagă și să-i găsească motivația fundamentală.

Modul lui aproape defetist de a privi lumea și sinceritatea absolută, dezarmantă, a scrierilor sale o cuceresc pe fată prin inedit.

Însă prima lor întâlnire din Iași este scurtă, ea va marca mai degrabă apropierea prietenească a Eugeniei de îndrăgita sa profesoară.
Doar mai târziu, pe când se va afla la un seminar în Bucuresti, va avea ocazia să îl cunoască mai bine pe Sebastian.

Relația sentimentală ce se înfiripă între ei tot mai intens este una neobișnuită, afectată de situația politică, dar și de înclinația depresivă a lui Mihail și pasiunea sa chinuitoare pentru actrița Leni Caler.

Scriitorul hărțuit administrativ îi prezintă tinerei studente universul cultural al elitei bucureștene, în care el încă avea acces – ea fiind mereu gata să-i poarte luptele, nepermițându-i nicio clipă să se lase pradă fatalismului hrănit de noi și noi deziluzii.

În timp ce Mihail este un martor ocular realist și lipsit de speranță al agravării problemelor politice, odată cu dezumanizarea provocată peste tot de războiul care exacerbează toate sentimentele, Eugenia va deveni martor implicat și combativ, ce nu poate accepta atitudinea de nepăsare generalizată față de pogromorurile de la Iași și București.

Nu mi-au plăcut niciodată coperțile narative – atunci când o poveste începe cu sfârșitul și fata de pe Titanic e mai întâi o băbuță care-și amintește chestii.
Aici spoiler-ul lor e oarecum scuzabil de faptul că se cam știe sfârșitul scriitorului.
Ce ironie scelerată a sorții să fi fost lovit de un camion “eliberator” sovietic, după ce a reușit să scape ca evreu de vânturarea celor exterminatoare germane!
Previzibil, am rămas cu o simpatie mai mare pentru capitolele care prezintă acțiunea din trecut, decât pentru acelea (din fericire mai puține) în care, peste zece ani, o Eugenie analitică și maturizată face trecerea în revistă a legăturii sale intime cu scriitorul și o cronică personală a întunecării lumii, din ceasurile ei istorice de demență ucigașă.

Lionel Duroy își plasează eroina fictivă într-un univers real, populat de personaje celebre: Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Curzio Malaparte sau Anton Bibescu, pe care cititorul le întâlnește odată cu ea.

Maniera de prezentare a ideilor personalităților vremii este una obiectivizată, cu multe citate, imitând parcă detașarea scrierilor lui Mihail Sebastian sau tehnica de interviu consemnat fără a influența deloc intervievatul, însă partea imaginativ-romanțată compensează în inflamarea percepțiilor emotive, mai ales că narațiunea curge la persoana întâi.

Eugenia este un roman evocativ, o ambițioasă frescă a României anilor 1930–1940, o istorisire vibrantă, scrisă pe mai multe niveluri, în care ficțiunea și realitatea se împletesc pentru a scoate în evidență originea urii și a violenței, dar și uimitoarea rezistență a celui mai fragil dintre sentimente: dragostea.
Articulându-se în jurul Jurnal-ului lui Mihail Sebastian, povestea de iubire imaginată de Lionel Duroy ocolește judecățile definitive, dar nu și întrebările dureroase.

O lectură deopotrivă educativă culturalo-istoric și captivantă ca secvență restaurată de viață a altor vremuri.

 

 

Volum
disponibil pe
site-ul librăriei online
Portokal.ro