Trilogia Secolului

 Căderea uriașilor  Iarna lumii  Capătul veșniciei

                                       de  Ken Follett

 

Editura RAO
Colecția Rao Class
achiziționabile pe Libmag și Târgulcărții.ro

 

   Ken Follett s-a născut la Cardiff, Ţara Galilor, în anul 1949. După ce a obţinut o diplomă în filosofie la University College London, a devenit reporter, mai întâi la ziarul South Wales Echo şi mai târziu la Evening News din Londra. Primele scrieri ale autorului, deşi s-au publicat, nu s-au bucurat de un succes deosebit.

Acesta avea să apară surprinzător, mai întâi în Statele Unite, odată cu lansarea romanului ce a însemnat primul său bestseller internaţional, Prin urechile acului / Eye of the Needle – câştigătorul premiului Edward acordat de Mistery Writers of America și vândut în peste zece milioane de exemplare. Succesul cărţii îi permite lui Ken Follett să închirieze o vilă în sudul Franţei şi să se consacre în totalitate scrisului. În următorii zeci de ani a ajuns în fruntea tuturor listelor de bestseller-uri existente, prin amestecul unic de naraţiune plină de forţă, personaje bine conturate şi acţiune captivantă, cu romane ca Omul din St. Petersburg  / The Man from St. Petersburg, O avere periculoasă  / A Dangerous Fortune,  Un loc numit libertate / A Place Called Freedom şi mega-seller-ul Stâlpii pământului / The Pillars of the Earth, cu continuările sale.

Ken Follett press conference, Barcelona, Spain - 22 Apr 2015

   Eu percep Trilogia secolului / The Century Trilogy, această gigantică întreprindere a scriitorului, ca pe o operă de deplină maturitate (ca să nu spun de apus de viaţă) care se constituie într-un monument dedicat propriei viziuni follettiene asupra literaturii, lumii şi istoriei secolului XX, o aplicaţie a stilului său de scris la nivelul grandios planetar al perioadei moderne a umanităţii, după ce a bifat veacurile trecute prin romanele sale istorice şi cealaltă trilogie imensă, deschisă de Stâlpii Pământului.

   Aşadar, trei tomuri de proporţii megalitice ce reparcurg în cheie aventuroasă, specifică romanelor lui Follett, aproape o sută de ani din istoria mondială: de la 1911 la 2008.

Protagoniste sunt cinci familii din ţări diferite, ale căror destine se intersectează pe parcursul lanţului dramatic de evenimente care au marcat veacul trecut. Faptul că personajele urmărite alternativ provin din mai multe naţiuni şi sunt integrate în societăţi aflate în confruntare una cu cealaltă, oferă cititorului posibilitatea de a înţelege toate perspectivele, vizitând concomitent cu desfăşurarea unui eveniment istoric mai multe locuri geografice în care el îşi produce efectele şi având parte de punctul de vedere al membrilor fiecăreia dintre familiile de origine engleză, americană, germană, rusă şi galeză… Ca să vezi cât înseamnă un scriitor mare al unei țări mici: în mod normal, galezii nu puteau spera să se regăsească într-o înşiruire a perspectivelor marilor naţiuni implicate în momentele importante ale istoriei, dar norocul lor că autorul e din Wales şi i-a împins mai sus în conştiinţa publică planetară decât au reuşit să o facă toţi eroii lor morţi pe câmpuri de luptă, din toate războaiele, la un loc.

Tot firul epic încadrat de şuvoaiele memorabile ale evenimentelor reale este îmbogăţit de intrigi, poveşti de amor, acţiune tensionată, revelaţii şi lovituri de teatru, ce ţin cititorii captivi – răsfoind paginile volumelor giganteşti.

Caderea uriasilor

   Căderea Uriaşilor / Fall of Giants – începe în naivitatea imperială a lumii antebelice, când, încet-încet, naţiunile şi clasele sociale se scutură, provocând reţeaua de fracturi care duce până la urmă la sfărâmarea şi destrămarea structurilor anchilozate princiar sau nobiliar ale orânduirii de dinaintea Primului Război Mondial.

Odată cu declanșarea acestuia, nimic nu mai este cum era în lumea de dinainte. Peste tot oamenii sunt nevoiţi să se adapteze unei avalanşe de schimbări şi mişcări tectonice în societate, cum nu au mai fost vreodată.

Principalul merit al lui Follett este că prin intermediul personajelor sale prezente în mijlocul tumultului, ne înfăţişează într-o altă lumină bornele importante ale devenirii istorice, sau chiar scoate din anonimat momente şi figuri reale, care au avut o infuență discretă, dar pregnantă, în întregul tablou al epocii. De la condiţiile grele de lucru ale minerilor galezi, la manifestaţiile sufragetelor, câmpurile de luptă din Somme sau atacul revoluţionarilor ruşi asupra Palatului de Iarnă, toate sunt incluse în fresca panoramică ce se înfiripă în jurul personajelor trilogiei.

iarna lumii

   Iarna Lumii / Winter of the World – surprinde scurta perioadă interbelică de efervescenţă culturală şi grozăviile celui de-Al Doilea Război Mondial, care îl întrece mult în duritate, încrâncenare şi sadism pe Primul, ca şi cum umanitatea s-ar fi înrăit progresiv, asemeni unui copil ce îşi descoperă tot mai mult adevărata forţă fizică, fără a avea încă destulă minte cât să nu se pună singur în pericol prin jocuri şi acțiuni scelerate.

Povestea celor cinci familii s-a ramificat şi întortocheat, odată cu trecerea anilor. Protagonişti devin fiii și fiicele eroilor urmăriţi în primul volum – care încep să îmbătrânească şi să treacă în planul doi sau să iasă, unul câte unul, din scenă.

Problemele noilor membri apar din poveştile proprii de dragoste, dar şi din tensiunea socială ce se tot amplifică până la izbucnirea masacratoare a războiului. Ei vor trebui să înfrunte dictaturi, persecuţii, ocupaţii, bombardamente, exterminări eugenice, viaţă dezumanizantă de lagăr, războiul civil din Spania, campania din Rusia, înfrângeri insuportabile şi victorii în care bucuria este amestecată cu suferinţa pierderii celor dragi.

capatul vesniciei

   Capătul veşniciei / Edge of Eternity – găseşte a treia generaţie de personaje ale celor cinci familii cu care a început povestea, în deceniul șase al secolului XX. În cea mai liniştită epocă dintre cele trei împărţite de volume, dar chiar şi ea cu o mulţime de frământări. Cu tulburări sociale, economice şi politice, cu Războiul din Vietnam şi încleştarea voinţelor din Războiul Rece, care a culminat cu criza rachetelor din Cuba, cu asasinate motivate politic, cu ridicarea şi dărâmarea eliberatoare a Zidului Berlinului, cu revoluţii, manifestaţii populare şi muzică rock ce le însufleţeşte.

Se simte o preferinţă pentru anii ’60 a autorului – zăboveşte o mare parte a romanului asupra lor. Inevitabil, mult spionaj, deconspirări, trădare și paranoia, în vremea aceea. Pentru mine, care tocmai am citit alt roman al lui, Numărătoare inversă, despre cursa pentru cucerirea spaţiului, între SUA şi URSS, e surprinzător că în reconstituirea temporală de aici, ea este neglijată, deşi cred că, la rândul său, a avut o mare influență asupra formării psihologiei publice. Probabil Follett a simţit că a spus tot ce era de spus despre subiect în acel roman sau nu a reuşit să-şi introducă eroii chiar în toate preocupările definitorii ale cetăţenilor vremii.

Și dacă nu mai are un mare război în care să îşi rătăcească protagoniștii, rămânând doar cu cel poziţional al super-puterilor şi cele exotic localizate, ritmul tensionat şi suspansul acţiunii nu scad deloc, încă din primele pagini, acest volum te prinde la fel de tare ca și celelalte, alături de noile personaje, ce sunt atât de diferite de strămoşii lor din vechile clanuri a căror saga a fost urmărită în timp.

fall of the wall

   Chiar mai mult decât al doilea volum, acest al treilea, poate fi citit de sine stătător, ca un roman aparte. În fapt, dacă te interesează doar o anumită eră, sau numai unul din tomuri ţi-a căzut în mână, poţi începe cam cu oricare dintre componentele seriei, în caz că apare vreo legătură între ele, ea este explicată în context, natural, când e pomenită. Dar sigur, îţi vei dori până la urmă să le parcurgi pe toate, după ce te cuprinzi de magnetismul felului în care sunt narate.

Cred că se pot identifica trei mari atracţii care fac această trilogie atât de îndrăgită și spectaculoasă:

Talentul lui Follett, care poate crea o poveste palpitantă ce să te ţină cu sufletul la gură în orice decor sau cadru istoric şi poate impune în conştiinţa cititorilor personaje fascinante, foarte bogate în nuanţe emotive și extrem de realiste… Iar cum pe parcursul acestui ciclu avem o mulţime de astfel de cadre, care de care mai diverse, ele devin bază pentru o canonadă de palpitaţii şi personaje…

Extraordinara muncă de documentare, ce dă cititorilor săi satisfacţia că au avut ceva de învăţat din poveştile parcurse. Că ştiu mai multe despre secolul în care s-au întâmplat, de parcă ar fi avut parte de o privire de ansamblu într-o călătorie cu maşina timpului prin cele mai însemnate momente ale trecutului, însoţiţi de un ghid care le lumina şi cele mai ascunse cotloane ale istoriei.

Nu în ultimul rând, obiectivitatea autorului. Faptul că nu simţi nicio clipă vreo preferinţă pentru vreo parte sau alta dintre taberele naţionale care se înfruntă, dincolo de partizanatul umanist normal, acela ce face şi cititorul să simpatizeze oamenii buni şi să îi deteste pe cei răi. Dar nici unii dintre ei nu sunt alocaţi în număr mai mare sau mai mic anumitei naţii, există o înţelegere a perspectivelor fiecărora şi a punctelor lor de vedere, ceea ce dă credibilitate şi acurateţe restaurării istorice.

Trilogia Secolului este o saga ca un curs de istorie nonconformist, unde pe post de material didactic ar fi folosite jurnale intime şi istorisiri savuroase din viaţa unor oameni care au trăit intens în veacul prezentat. O recapitulare ce reîmprospătează şi îmbogăţeşte cultura oricui, dar care, mai înainte de orice, rămâne o scriere a lui Ken Follett, adică una cu aventuri pătimaşe, impetuozitate sentimentală şi doze de suspans, mister şi revelații, perfect administrate.

Titlurile romanelor ce alcătuiesc The Century Trilogy sunt:

Căderea uriașilor (2014) Fall of Giants (2010)

Iarna lumii (2015) / Winter of the World (2012)

Capătul veșniciei (2016) / Edge of Eternity (2014)

 

images (3)

 

Cărțile lui Ken Follett pot fi achiziționate pe site-ul librăriei Libmag și pe cel al anticariatului online Târgul Cărțiila cel mai bun preț.

libmag

targul-cartii