Chimista

                                     de Stephenie Meyer

 

Editura Trei
Anul apariţiei: 2016
Titlul original: The Chemist
Traducere: Constantin Dumitru-Palcus
Număr de pagini: 608
Achiziționabil pe portokal.ro

 

   N-am citit volumele din saga Amurg, însă le-am văzut și eu ecranizările – ca jumătate din omenire – și nu m-am înscris în marele club al detractorilor lor, ba din contră, am rămas cu impresia admirativă că scriitoarea care le-a imaginat a livrat publicului exact ce și-a dorit, o poveste serializată despre un triunghi de dragoste adolescentină (fie ea și vampireasco-umano-vârcolăcească).

Cu sporită admirație i-am citit însă cartea soft sci-fi, dar hard romance, Gazda, și cu riscul să fiu iar împotriva curgerii curentului de opinie calomniator de beselleruri, o recomand cu căldură, ca pe o distopie sentimentală de nota zece, una dintre cele care fără să vină cu mari inovații literare, te poate face să plângi, să râzi – având încă lacrimi în ochi și să trăiești aventuri palpitante alături de protagoniștii săi. N-am vizionat încă transpunerea-i cinematografică, s-ar putea ca ea să fie cu adevărat atât de slabă încât să arunce o umbră și asupra cărții, așa cum pretind majoritatea impresiilor critice, dar voi verifica și asta cu propriile-mi gusturi.

   Noul roman al lui Stephenie Meyer nu are nimic fantasy, SF sau YA, e un spy thriller. Totuși păstrează latura intens romanțioasă a unei eroine dure și puternice, astfel că, de fapt, devine un romantic thriller, dacă va puteți închipui o asemenea combinație de subgenuri. Și încă unul inversat, unde nu bărbatul iubit se dovedește a fi un criminal brutal, ci chiar tipa drăguță are o modalitate sadică de agățare prin sechestrare. O să povestesc acuș cum s-a ajuns la asta, cu necesara grijă la spoilere, pentru a-și face oricine o impresie despre acțiune, dar a nu se dilua vreun pic din farmecul palpitant al suspansului.

   Juliana Fortis trăiește de trei ani o viață paranoidă ca fugară veșnic în gardă. Fostă angajată a unei agenții secrete guvernamentale americane, atât de secrete încât nu avea nici măcar un nume, spunându-i-se doar Departamentul, se trezește concediată într-un mod original când colegul îi este ucis și ea evită aceeași soartă doar printr-o întâmplare norocoasă. Motivele genului acestuia de curățenie decis de șefii ei rămân neclare pentru fosta agentă, are doar suspiciuni despre încercarea lor de a împuțina numărul persoanelor care dețin anumite informații, chiar cu costul dispensării de coechiperi valoroși. Căci adevărați profesioniști ai interogatoriilor, practic niște torționari updatați tehnic și mai rafinați decât clasicii călăi torturatori ai altor regimuri, sunt/erau Juliana (poreclită Oleander, după frumosul leandru cu sevă veninoasă, sau mai puțin metaforic: Chimista) și mentorul său, Doctorul Barnaby, cel care nu a supraviețuit.

Scăpată momentan de o execuție sumară, ex-agenta trebuie să se ascundă și să rămână mereu cu ochii în patru, pentru a evita alte tentative de asasinare, ce de altfel, nu întârzie să apară. Foștii ei angajatori par cu adevărat hotărâți să o elimine și doar talentele sale la întins capcane letale cu substanțe toxice și otrăvuri, o păstrează în viață.

Într-o lume în care nu mai poate avea încredre în nimeni și paranoia extremă a ajuns cea mai sănătoasă atitudine, Juliana trebuie să se transforme într-un adevărat cameleon prin ușurința de a-și schimba înfățișarea și e obligată să dezvolte o mulțime de stratageme de apărare pe care să le includă în rutina ei cotidiană. Sistemele de siguranță create de ea se bazează în principal pe aptitudinile sale speciale, având pregătite declanșatoare de substanțe anihilante, în timp ce doarme chiar în propria casă-laborator cu masca da gaze pe față, poartă bijuterii capabile să otrăvească și păstrează încărcat un întreg arsenal de seringi cu acid. Dar nu e neglijată nicio precauție din întreaga paletă de măsuri protective, de la arme clasice de toate genurile, la schimbarea continuă a domiciliului și a identității.

   Anxietatea și neliniștea ființei hăituite ce amușinează capcana, atât de bine prezentate de autoare, chiar cresc când Juliana primește o propunere pe cât de surprinzătoare, pe atât de suspectă, de la unul dintre șefii ei mai umani, Carston, care reușește să o contacteze. I se aduce la cunoștință că încercările de asasinare au fost oprite și Departamentul îi solicită ajutorul pentru împiedicarea unui atentat biologic ce ar putea avea consecințe deosebit de grave și ar duce la pierderea a mii de vieți omenești.

“Politica s-a schimbat. Avem nevoie de tine. Ar fi de ajutor niște scuze neoficiale? Putem să ne întâlnim? Nu ți-aș cere asta, dar sunt vieți la mijloc. Multe, multe vieți.”

   Cu numeroase dubii și circumspecții, Juliana, acum Alex (caruselul schimbărilor sale identitare este amețitor), acceptă misiunea, dar o duce la îndeplinire în stilul ei, pentru a se asigura că nu va avea parte de nicio surpriză.

Totuși surprizele apar, deși din alte direcții decât se aștepta, pentru că subiectul ce trebuie interogat în privința legăturilor sale cu șeful descreierat al unui cartel al drogurilor, transformat în terorist utilizator al armelor de distrugere în masă, este Daniel Beach, un pașnic profesor de istorie practicant al voluntariatului în diverse campanii umanitare. Alex/Juliana face o greșeală și ajunge să filtreze cu el în metrou, lucru ce nu ar fi trebuit nicicum să se întâmple, constatând că simpaticul profesoraș nu pare deloc raufăcătorul care reieșea din documentele oferite de Departament.

Și ajungem la șablonul inversat despre care vorbeam. În filmul clasic Cele trei zile ale Condorului, un spion fugar scăpat din masacrul celulei sale informative o ia ostatecă și colaboratoare forțată pe o tipă obișnuită. La fel face cu o șoferița de ocazie mai actualul Jason Bourne. În foarte multe thrillere celebre, sunt răpite și torturate sadic victime femei. Ei, Alex/Juliana le răzbună pe toate. Își droghează, răpește și schingiuiește ea bărbătușul care i-a picat cu tronc.

Problema e că Daniel nu prea rezultă a fi, nici măcar injectat cu substanțe chimice provocatoare de spasme dureroase, ticălosul capabil să înlesnească acte de terorism.

A căzut Juliana într-o capcană complexă și îmbârligată a Departamentului? Are profesorașul vreo afecțiune psihică disociativă care-i creează dublă personalitate? Există o dublură fizică al lui și nefericitul a nimerit într-un grav caz de confuzie?

Sunt întrebări ce-i apar torționarei odată cu creșterea îndoielilor despre vinovăția celui pe care-l interoghează/maltratează, și care dacă și-ar găsi răspuns sigur, pot duce povestea mai departe pe tot atâtea căi continuatoare diferite.

   Deși în cea mai mare parte tensionată și angoasantă, așa cum este de dorit într-un thriller, acțiunea romanului are și momente foarte amuzante, date mai ales de interacțiunea unui trio de personaje, dintre care din grija de a nu strica surprizele autoarei, eu am ales să prezint numai două.  Să spunem doar că lui Meyer par să-i placă triunghiurile și dialogurile spumoase ce ies dintre doi îndrăgostiți și un outsider încărcat de calități.

Protagonista ei este un concentrat feminin de forță, curaj, perseverență și spirit de supraviețuire. Chiar dacă sentimentală și impresionabilă, Juliane Fortis (ce nume tare!) este în primul rând rațională. Atenția sa pentru fiecare detaliu, prudența maniacală, aproape exasperantă, vin din conștientizarea faptului că aceia care vor să o elimine vor fi la fel de profesioniști ca ea și că o greșeală cât de mică va fi și ultima pe care o face.

   Scriitura lui Stephenie Meyer este diferită în acest roman, față de cele cu adolescenți. La fel ca la eroina sa obsesiv-compulsivă, și aplecarea ei descriptivă și documentată asupra fiecărui amănunt tehnico-tactic dintre pagini este cu adevărat remarcabilă. Așa cum Alex/Juliana își prepară capcanele toxice și interogatoriile schingiuitoare, autoarea Twilight-ului își dozează perfect și își pregătește momentele pentru revelații și lovituri de teatru.

    Chimista nu se mulțumește să fie doar un roman de acțiune încărcat de suspans, este în același timp un thriller psihologic ce-și obligă personajele să reacționeze în toate tipurile de situații: stresante, periculoase, dureroase, hazlii, euforice sau romantice.

Mi s-a părut adesea, citindu-l, că atmosfera lui este la fel de intensă și incitantă ca a trilogiei Millennium – a lui Stieg Larsson – sau a seriei Jack Reacher – găliganul lui Lee Child fiind înlocuit de o eroină mignonă, care nu calculează în minte unde să izbească cu pumnul pentru maximum de efect, ci unde să își insereze preparatele otrăvitoare.

Besteseller-ul Chimista și celelalte romane semnate Stephenie Meyer pot fi comandate pe site-ul librăriei online portokal.ro