Chimista
de Stephenie Meyer
Editura Trei
Anul apariţiei: 2016
Titlul original: The Chemist
Traducere: Constantin Dumitru-Palcus
Număr de pagini: 608
Achiziționabil pe portokal.ro
N-am citit volumele din saga Amurg, însă le-am văzut și eu ecranizările – ca jumătate din omenire – și nu m-am înscris în marele club al detractorilor lor, ba din contră, am rămas cu impresia admirativă că scriitoarea care le-a imaginat a livrat publicului exact ce și-a dorit, o poveste serializată despre un triunghi de dragoste adolescentină (fie ea și vampireasco-umano-vârcolăcească).
Cu sporită admirație i-am citit însă cartea soft sci-fi, dar hard romance, Gazda, și cu riscul să fiu iar împotriva curgerii curentului de opinie calomniator de beselleruri, o recomand cu căldură, ca pe o distopie sentimentală de nota zece, una dintre cele care fără să vină cu mari inovații literare, te poate face să plângi, să râzi – având încă lacrimi în ochi și să trăiești aventuri palpitante alături de protagoniștii săi. N-am vizionat încă transpunerea-i cinematografică, s-ar putea ca ea să fie cu adevărat atât de slabă încât să arunce o umbră și asupra cărții, așa cum pretind majoritatea impresiilor critice, dar voi verifica și asta cu propriile-mi gusturi.
Noul roman al lui Stephenie Meyer nu are nimic fantasy, SF sau YA, e un spy thriller. Totuși păstrează latura intens romanțioasă a unei eroine dure și puternice, astfel că, de fapt, devine un romantic thriller, dacă va puteți închipui o asemenea combinație de subgenuri. Și încă unul inversat, unde nu bărbatul iubit se dovedește a fi un criminal brutal, ci chiar tipa drăguță are o modalitate sadică de agățare prin sechestrare. O să povestesc acuș cum s-a ajuns la asta, cu necesara grijă la spoilere, pentru a-și face oricine o impresie despre acțiune, dar a nu se dilua vreun pic din farmecul palpitant al suspansului.
Juliana Fortis trăiește de trei ani o viață paranoidă ca fugară veșnic în gardă. Fostă angajată a unei agenții secrete guvernamentale americane, atât de secrete încât nu avea nici măcar un nume, spunându-i-se doar Departamentul, se trezește concediată într-un mod original când colegul îi este ucis și ea evită aceeași soartă doar printr-o întâmplare norocoasă. Motivele genului acestuia de curățenie decis de șefii ei rămân neclare pentru fosta agentă, are doar suspiciuni despre încercarea lor de a împuțina numărul persoanelor care dețin anumite informații, chiar cu costul dispensării de coechiperi valoroși. Căci adevărați profesioniști ai interogatoriilor, practic niște torționari updatați tehnic și mai rafinați decât clasicii călăi torturatori ai altor regimuri, sunt/erau Juliana (poreclită Oleander, după frumosul leandru cu sevă veninoasă, sau mai puțin metaforic: Chimista) și mentorul său, Doctorul Barnaby, cel care nu a supraviețuit.
Scăpată momentan de o execuție sumară, ex-agenta trebuie să se ascundă și să rămână mereu cu ochii în patru, pentru a evita alte tentative de asasinare, ce de altfel, nu întârzie să apară. Foștii ei angajatori par cu adevărat hotărâți să o elimine și doar talentele sale la întins capcane letale cu substanțe toxice și otrăvuri, o păstrează în viață.
Într-o lume în care nu mai poate avea încredre în nimeni și paranoia extremă a ajuns cea mai sănătoasă atitudine, Juliana trebuie să se transforme într-un adevărat cameleon prin ușurința de a-și schimba înfățișarea și e obligată să dezvolte o mulțime de stratageme de apărare pe care să le includă în rutina ei cotidiană. Sistemele de siguranță create de ea se bazează în principal pe aptitudinile sale speciale, având pregătite declanșatoare de substanțe anihilante, în timp ce doarme chiar în propria casă-laborator cu masca da gaze pe față, poartă bijuterii capabile să otrăvească și păstrează încărcat un întreg arsenal de seringi cu acid. Dar nu e neglijată nicio precauție din întreaga paletă de măsuri protective, de la arme clasice de toate genurile, la schimbarea continuă a domiciliului și a identității.
Anxietatea și neliniștea ființei hăituite ce amușinează capcana, atât de bine prezentate de autoare, chiar cresc când Juliana primește o propunere pe cât de surprinzătoare, pe atât de suspectă, de la unul dintre șefii ei mai umani, Carston, care reușește să o contacteze. I se aduce la cunoștință că încercările de asasinare au fost oprite și Departamentul îi solicită ajutorul pentru împiedicarea unui atentat biologic ce ar putea avea consecințe deosebit de grave și ar duce la pierderea a mii de vieți omenești.
“Politica s-a schimbat. Avem nevoie de tine. Ar fi de ajutor niște scuze neoficiale? Putem să ne întâlnim? Nu ți-aș cere asta, dar sunt vieți la mijloc. Multe, multe vieți.”
Cu numeroase dubii și circumspecții, Juliana, acum Alex (caruselul schimbărilor sale identitare este amețitor), acceptă misiunea, dar o duce la îndeplinire în stilul ei, pentru a se asigura că nu va avea parte de nicio surpriză.
Totuși surprizele apar, deși din alte direcții decât se aștepta, pentru că subiectul ce trebuie interogat în privința legăturilor sale cu șeful descreierat al unui cartel al drogurilor, transformat în terorist utilizator al armelor de distrugere în masă, este Daniel Beach, un pașnic profesor de istorie practicant al voluntariatului în diverse campanii umanitare. Alex/Juliana face o greșeală și ajunge să filtreze cu el în metrou, lucru ce nu ar fi trebuit nicicum să se întâmple, constatând că simpaticul profesoraș nu pare deloc raufăcătorul care reieșea din documentele oferite de Departament.
Și ajungem la șablonul inversat despre care vorbeam. În filmul clasic Cele trei zile ale Condorului, un spion fugar scăpat din masacrul celulei sale informative o ia ostatecă și colaboratoare forțată pe o tipă obișnuită. La fel face cu o șoferița de ocazie mai actualul Jason Bourne. În foarte multe thrillere celebre, sunt răpite și torturate sadic victime femei. Ei, Alex/Juliana le răzbună pe toate. Își droghează, răpește și schingiuiește ea bărbătușul care i-a picat cu tronc.
Problema e că Daniel nu prea rezultă a fi, nici măcar injectat cu substanțe chimice provocatoare de spasme dureroase, ticălosul capabil să înlesnească acte de terorism.
A căzut Juliana într-o capcană complexă și îmbârligată a Departamentului? Are profesorașul vreo afecțiune psihică disociativă care-i creează dublă personalitate? Există o dublură fizică al lui și nefericitul a nimerit într-un grav caz de confuzie?
Sunt întrebări ce-i apar torționarei odată cu creșterea îndoielilor despre vinovăția celui pe care-l interoghează/maltratează, și care dacă și-ar găsi răspuns sigur, pot duce povestea mai departe pe tot atâtea căi continuatoare diferite.
Deși în cea mai mare parte tensionată și angoasantă, așa cum este de dorit într-un thriller, acțiunea romanului are și momente foarte amuzante, date mai ales de interacțiunea unui trio de personaje, dintre care din grija de a nu strica surprizele autoarei, eu am ales să prezint numai două. Să spunem doar că lui Meyer par să-i placă triunghiurile și dialogurile spumoase ce ies dintre doi îndrăgostiți și un outsider încărcat de calități.
Protagonista ei este un concentrat feminin de forță, curaj, perseverență și spirit de supraviețuire. Chiar dacă sentimentală și impresionabilă, Juliane Fortis (ce nume tare!) este în primul rând rațională. Atenția sa pentru fiecare detaliu, prudența maniacală, aproape exasperantă, vin din conștientizarea faptului că aceia care vor să o elimine vor fi la fel de profesioniști ca ea și că o greșeală cât de mică va fi și ultima pe care o face.
Scriitura lui Stephenie Meyer este diferită în acest roman, față de cele cu adolescenți. La fel ca la eroina sa obsesiv-compulsivă, și aplecarea ei descriptivă și documentată asupra fiecărui amănunt tehnico-tactic dintre pagini este cu adevărat remarcabilă. Așa cum Alex/Juliana își prepară capcanele toxice și interogatoriile schingiuitoare, autoarea Twilight-ului își dozează perfect și își pregătește momentele pentru revelații și lovituri de teatru.
Chimista nu se mulțumește să fie doar un roman de acțiune încărcat de suspans, este în același timp un thriller psihologic ce-și obligă personajele să reacționeze în toate tipurile de situații: stresante, periculoase, dureroase, hazlii, euforice sau romantice.
Mi s-a părut adesea, citindu-l, că atmosfera lui este la fel de intensă și incitantă ca a trilogiei Millennium – a lui Stieg Larsson – sau a seriei Jack Reacher – găliganul lui Lee Child fiind înlocuit de o eroină mignonă, care nu calculează în minte unde să izbească cu pumnul pentru maximum de efect, ci unde să își insereze preparatele otrăvitoare.
Besteseller-ul Chimista și celelalte romane semnate Stephenie Meyer pot fi comandate pe site-ul librăriei online portokal.ro
Am tot vazut cartea, ba am vrut sa o citesc, ba nu, dar recenzia ta iar m-a intors de tabara „da”. Deci cred ca ii voi da o sansa, la un moment-dat.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Anca, si eu am crezut la inceputul ei ca o sa inclin spre nu, dar dupa doar cateva pagini mai sec-recapitulative, actiunea pur si simplu explodeaza si nu mai poti sa o lasi jos, asa tare te face sa-ti doresti sa afli ce se-ntampla mai departe. 🙂 Poate cei care o critica nu au reusit sa treaca de partea asta incipienta sau au venit cu pareri preconcepute impotriva autoarei, din motive de Twilight. 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Posibil. Eu am citit seria Twilight, undeva inainte de 20 de ani si in comparatie cu filmele, chiar mi-a placut. De fapt, dupa ce am citit cartile, nu am mai putut sa ma uit la filme, mi se parea ca denatureaza foarte mult actiunea din carti. Cat despre cartea asta, intr-adevar am citit si de bine, si de rau.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
La fel s-a intamplat si cu Gazda, care e un roman extraordinar. Nu e prea ecranizabil genul ei de literatura. 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ca de obicei o recenzie de nota 10!Felicitari!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Arci! 🙂 Uite, de romanul asta chiar sunt sigur ca o sa iti placa si tie 🙂 … daca nu l-ai si citit deja. 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici pana astăzi nu am reușit sa citesc cartea aceasta… Mulțumesc pentru recomandare.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cu drag, Geo! 🙂 E o lectura pe care poti sa o incepi in orice dispozite. 🙂 Nu e foarte horror, desi are unele premise, cu toate seringile si substantele alea chimice. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumoasa si captivanta recenzia ta, felicitari Marius! Aveam deja cartea pe lista de lecturi, dar cele scrise de tine ma fac s-o trec la „de citit cat mai curand”. Imi place cum scrie autoarea, m-a surprins in cel mai placut mod seria Amurg (mai buna cartea decat filmul, dar si filmul e de vazut). Cat despre Gazda, m-a incantat cartea asta, dar filmul e mult sub carte, dupa parerea mea.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumesc, Oli! 🙂 Chiar pacat ca nu a avut parte Gazda, de un film pe masura. Eu nu l-am vazut inca si nu imi venea sa cred ca a putut iesi atat de rau, cand imi spuneau prietenii ce aiureala e. Tot mai speram ca e doar fiindca nu le place lor nimic SF sau ceva, dar daca si tu confirmi asta, e clar. 😛
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Oli, Gazda este una din cărțile mele favorite!!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Imi spunea o prietena ca nu i-a placut Chimista, dar din Cronica literara pe care tocmai am citit-o cred ca e genul meu de carte. Oricum îmi place sa am propria mea parere. Pentru asta trebuie sa o citesc( intr-o zi )
Felicitari , Marius !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Merci, Vero! 🙂 Eu pariez ca o sa te prinda! 😀 Chiar incerc sincer sa imi dau seama ce nu le-a placut celor care nu au apreciat-o si tot ce-mi rezulta ar fi: inceputul un pic mai greoi (dar numai de cateva pagini) si dialogurile care uneori erau cam prea vesele pentru o situatie dramatica, dar asta si daca scade din realism, poate fi amuzant. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
e doar chestie de gusturi , de genuri …..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, la orice apar critici. 😛 Eu, prima oara cand am auzit pe unu’ spunand ca nu suporta GoT, ma uitam la el ca un extraterestru cazut in cap.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Felicitari pentru recenzie Marius! De data aceasta, am citit cartea inaintea ta 🙂🙂🙂. Si mie mi-a placut mult cartea.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Merci, Nicole! 😀 Eram sigur ca si tie o sa iti placa, daca nu ai fi apucat sa o citesti, as fi insistat sa o pui cat mai sus in lista cu thrillere. 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Chiar mi-a placut, am citit-o in vacanta in 3 zile, nu am lasat-o din mana pana nu am terminat-o 😊😊😊
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O carte care mi-a trezit interesul, desi pe mine cele mai multe thrillere ma cam plictisesc (stiu, e ciudat) de aceea nu le dau prioritate cand imi aleg lecturile. Nu am citit „Amurg” dar am vazut filmele. Chiar au fost bunicele.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Adevarul e ca dupa ce vezi un episod din Game of Thrones, orice thriller paleste prin comparatie.
Eu am o dispozitie diferita pentru fantasy-uri, fata de cea pentru romane realiste. Si cand sunt in cea de mainstream, numai bun un roman ca asta. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Uau! Superba recenzie! ❤ Daca nu as fi citit cartea, o aveam sigur in vedere, cat mai urgent. Sa stii ca mult timp am evitat saga Amurg. Uite asa, de a naibii 😀 Dar… Am picat in ispita. Zori de zi mi s-a parut fabulos. Mult mai bun decat filmul. Gazda nu am citit-o nici acum.
Chimista m-a surprins placut si mai vreauuuu thriller marca Meyer 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Merci mare-mare! 😛 Alina, atunci da-mi voie sa insist sa incerci cat mai repede Gazda. 😀 E o combinatie de romantism cu aventura, din cea mai reusita, dar are si partea de thriller de aici din Chimista. Paradoxal, din cauza marelui succes al serialului Amurg, lumea a ajuns sa o desconsidere ca scriitoare pe Meyer.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Promit sa citesc CARAMIDA. Adica, Gazda :)) Dar mai intai…trebuie sa ma descopar ciorile lui Bardugo! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Care nici ele nu sunt subtirele. 😀 Autorii de fantasy sunt toti foarte darnici cu numarul de pagini pe care ni le ofera.
ApreciazăApreciază