«Oare de ce aveam impresia că o merităm?»

Povestea Slujitoarei

         de Margaret Atwood

 

Editura Paladin
Grupul Editorial Art
Anul publicării: 2017
Titlul original: The Handmaid’s Tale (1985)
Traducere: Diana Marin-Caea
Număr de pagini: 408
Achiziționabilă pe portokal.ro

 

   Margaret Atwood este cea mai cunoscută scriitoare canadiană, autoare a peste 35 de volume de proză, poezie și eseuri critice, traduse în zeci de limbi, și câștigătoare a nenumărate premii literare. În romanul ei distopic Povestea Slujitoarei, publicat în 1985, se dovedește a fi și vizionară.

Distopiile bune își au rădăcini crescute din cele mai tenebroase temeri ale unei societăți. Spaima primordială reflectată teribil aici este aceea a rapidității disoluției garanțiilor democratice și drepturilor civile. Un sentiment pe care noi, la ani distanță, îl simțim acut când vedem politicieni populiști cu înclinații dictatoriale, luând măsuri de neînchipuit până mai ieri.
Regimul autoritar din această variantă a viitorului s-a instaurat între două clipe de neatenție, într-o societate obosită și somnolentă, care într-o zi s-a trezit brusc în plin Ev Mediu, unde unele femei sunt obligate să-și îndeplinească exclusiv menirea biologică de procreare, în cadrul comunității reorganizate în caste și ierarhii prestabilite.

Nu e de mirare că a prins atât de bine serialul inspirat de carte, oferindu-i și acesteia o a doua viață, de bestseller, printr-o explozie a vânzărilor sale în toată lumea.

   Visul american s-a transformat într-un coșmar în distopia lui Atwood, luând forma regimului teocratic din Galaad. Prin lovitură de stat armată, democrația a fost înlăturată și pe o mare parte a teritoriului SUA s-a instaurat dictatura militaristă bazată pe tradiții puritane, interpretări biblice malformate și supraveghere sufocantă a propriilor cetățeni, de către autorități.

  Evenimentele ne sunt istorisite la persoana întâi, de o femeie rebotezată Offred. Protagonista face parte din casta femeilor cu sistem reproductiv sănătos și funcționabil, într-o lume unde rata nașterilor este în continuu declin, din cauza infertilității ce afectează dramatic întreaga populație. Acest gen de femei sunt desemnate să dea naștere urmașilor noii clase conducătoare, îndatorire motivată biblic prin povestea Rahelei și a slujitoarei sale, Bilha.

Deși traducerea romanului este excelentă și el se deschide cu redarea respectivului citat din Biblie, am fost curios să o compar cu tălmăcirea exactă din Vechiul Testament, în limba română un pic mai arhaică:

«…Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe soră-sa și a zis lui Iacov: “Dă-mi copii ori mor!”

Iacov s-a mâniat pe Rahela și a zis: “Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu care te-a oprit să ai copii?”

Ea a zis: “Iată roaba mea Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei și să am și eu copii prin ea.“…»

Îți vine foarte ușor să realizezi felul în care fragmentul ăsta a putut fi distorsionat principial de elitele unei teocrații, care-și căutau legitimitatea în religie, pentru a lansa o întreagă Ceremonie de fecundare, ce se petrece în prezența Soției, cu Slujitoarea sprijinindu-și capul simbolic în poala ei și ținută de mâini, ca o întărire a legăturii dintre ele, în timp ce soțul comite un act ce se vrea total neimplicat sufletește sau senzual.

«Noi nu avem voie să rămânem singure cu Comandanții. Menirea noastră este procrearea: nu suntem concubine, gheișe ori curtezane. Dimpotrivă: s-a făcut tot posibilul pentru a nu fi incluse în acele categorii. Noi nu trebuie să furnizăm nicio plăcere, nu există loc pentru înflorirea unor dorințe secrete, nici ei, nici noi, nu trebuie să acordăm favoruri speciale, nu trebuie să existe nici cel mai mic sprijin pentru înfiriparea dragostei. Noi suntem utere umblătoare și-atât: recipiente sacre, potire pe două picioare.»

Nici măcar numele lor nu le mai aparțin Slujitoarelor. Particula Of simbolizând apartenența, iar a doua parte a numelui fiind de fapt prenumele celui în a cărui casă sunt integrate. În cazul lui Offred, al lui Fred Waterford, Comandantul căruia i-a fost desemnată.

   Alte categorii de femei, pe lângă Soții și Slujitoare, ușor recognoscibile după veștmintele standardizate, în aceleași culori, sunt Marthele, Mătușile sau Econevestele. Acelea dintre ele care nu-și fac datoria, încalcă regulile sociale sau sunt declarate Nefemei, ajung în Colonii, în ceea ce par a fi niște tabere de muncă în condiții de radioactivitate, cu șanse de supraviețuire pe termen lung ce tind spre zero.

Și bărbații au castele lor, dintre care sunt pomenite Comandanții, Agenții sau Îngerii. Mulți dintre ei fiind executați și atârnați educativ de ziduri, fie pentru vini trecute, ca efectuarea de avorturi înainte de interzicerea lor, fie pentru vini definite recent drept păcate capitale, cum ar fi homosexualitatea.

   În această atmosferă angoasantă, unde orice comunicare cu altcineva este aproape imposibilă, din cauza groazei de a nu fi auzit sau de a nu fi trădat chiar de către interlocutor, singurul refugiu rămâne în intimitatea propriilor gânduri.

Amintirile de dinainte, flashback-urile în care atât de des se pierde Offred, nu sunt doar tehnică literară de prezentare progresivă a trecutului personajului, ci definirea completă a sa. Clipele ei de fericire necenzurată – rememorările vremurilor de altădată -, când femeile puteau să se angajeze și să citească, când ea avea o fetiță, un soț, o locuință a ei și un nume real. Micile bucurii de cândva, pe care nu a știut să le aprecieze și care acum sunt pierdute, odată cu propria personalitate.

   Apar multe momente tensionate, chiar de suspans rezultat din acțiune, pe parcursul firului epic, Povestea Slujitoarei nu este un roman pur psihologic. Însă chiar și acestea au un aspect neliniar, oniric, tot așa cum întregul nou regim instalat, Galaadul însuși, nu are parte de o focusare clarificatoare, e o chestie opresivă ce se tot conturează pe parcurs, fără a căpăta limpezime totală. Fiindcă nu un worldbuilding science fiction perfect a vrut să construiască scriitoarea, care nici nu e o specialistă a genului. A dorit doar un pretext pentru analizarea unui pericol nedefinit, a unei bombe sociale cu ceas, care poate oricând exploda sub ochii noștri.

Ce este finisat cu deosebită migală e însă universul feminin aflat sub presiunea unei forțe viciatoare cumplite. Romanul pur și simplu mustește de feminitate, de esențe și miasme aproape organice, de instincte, sentimente și gânduri nerostibile.

   Pe parcursul reeducării tot de către femei a “fetelor” care au prins și zilele când era altfel, în timpul șoaptelor susurate cu teama de a nu fi de fapt atrase într-o capcană a dezvăluirilor de-o colegă-turnătoare, din atitudinea supusă față de alte caste feminine și, în primul rând, față de capriciile Soțiilor – cu dreptul lor de judecată finală, reiese cumva concluzia-avertisment de: Ai grijă ce-ți dorești!

Pentru că nu doar oprimarea masculină a adus femeile în această stare pe tot cuprinsul Noii Republici a Galaadului, ci și veșnicele lor tânguri și proteste feministe contra pornografiei, folosirii femeii ca obiect în artă, a libertății manifestate impudic, a hărțuielilor care nu erau întotdeauna cu adevărat condamnabilele abuzuri, ci și mai benignele remarci sexuale pe care devenise o modă a corectitudinii politice să le amendezi drastic, #metoo-urile – cum le-am spune acum.

Iar când protecția absolută vine în forme pe care niciuna dintre activiste nu a fost destul de scelerată ca să le dorească, odată cu dreptul femeilor de-a nu mai fi abuzate sau măcar deranjate de bărbați străini, vin și droaia de limitări sau interdicții care par esențiale pentru ca puritanismul feminist să fie aplicabil.

Astfel, pe langă gravele probleme ridicate de Margaret Atwood în carte, mergând de la perceperea patriarhală și religioasă a femeii, la violențele masculine asupra sa sau la morala din conceptul de mamă-surogat, există, da, și această ocheadă complice adresată între camarade activiste: Fiți foarte atente ce vă doriți!

   Am văzut primul episod din mult lăudata ecranizare. Un serial ce primește sezon după sezon de prelungire, deși cam epuizează tot filonul preluat din carte încă din întâia parte. Rămâne însă atmosfera specială din lumea creată de autoare, pe care să o exploateze regizorașii chitiți a încropi un thriller cât mai lung.

Sigur că e mult simplificat față de roman, chiar dacă măcar în primul episod sunt folosite propoziții întregi din el. Mai mult decât atât, mi s-au părut seismice de-a dreptul unele schimbări făcute în aparența personajelor. Comandantul și Soția arată mai tineri ca Slujitoarea, nu se mai mulțumesc să miroasă a naftalină ca-n original, ba chiar, Soția e mult mai demnă de admirație (nu doar respectabilă oficial) decât protagonista, prin iubirea ei față de soț (ce-n carte era un alt sentiment) și atitudinea aristocratică de sacrificiu, nobil patriciană, în timp ce actrița care o joacă pe Slujitoare are o figură parșivă și iritantă, de hoțomană. Mă bucur că am citit romanul înainte de a viziona ecranizarea. E mult mai bun, deși probabil că o să continui să văd și serialul, ca să descopăr ce au mai putut broda singuri, odată terminată resursa de inspirație scriitoricească.

   Povestea Slujitoarei este o capodoperă literară. A clasa romanul doar drept SF, ar fi reductiv. Istoria, religia și metafora sunt combinate de măiastra scriere a lui Margaret Atwood într-o satiră ascuțită ca o lamă de bisturiu, ce te strecoară prin plaga întredeschisă în sufletul și trupul societății umane, acolo unde tabuul instituționalizat se zvârcolește sub asediul visceralului profund intim.

 

 

Besteseller-ul Povestea Slujitoarei și alte romane semnate Margaret Atwood pot fi comandate pe site-ul librăriei online portokal.ro