Sinuciderea Ielelor

de  
Ana Mănescu

 

Editura Herg Benet
Colecţia Cărţile Arven
Data apariției: 2018
Număr de pagini: 192

 

Cartea Sinuciderea Ielelor poate fi catalogată, într-o clasificare tehnicistă (atât de necesară minții logice masculine), drept o colecție de proză scurtă aparținând genului fantasy sau realismului magic.
Mult mai revelatoare ar fi însă o ne-definire a sa prin senzația de vrie pe care-o oferă, de plonjon într-un univers feminin aventuros, metaforic, oniric și nevrotic, care te învăluie cu fluiditate proprie și de curenții subtili – dar irezistibili – ai căruia, nu poți decât să te lași purtat.

Istorisirile ei (nuvele, nuvelete sau povestiri) erup incandescent din surprinzătoare reflexii de simbolism mitologic, din povești populare reinterpretate sau din basme băștinașe cu perspectiva schimbată.
Fiecare text are propria aură, dar într-un context generalizator care asigură unitate întregului, ca și cum ți s-ar dezvălui treptat farmecul ascuns al câte unui fenomen singular, până ajungi la perceperea întregului sistem de magie din mediul himeric subliminal.

În lumea infestată de miraculos a Anei Mănescu, orice temeri vagi sau latente pot căpăta consistență horror, portaluri interdimensionale antice se deschid dacă scociorăști prea adânc în trecut, visul se scurge în realitate și realitatea în vis, poveștile spuse de generații au infiltrații de atitudini actualizate, iar în societatea modernă se execută deversări de legende coșmarești.

Eroinele acestei lumi sunt prin excelență rebele, refuzând banalul cotidian sau extraordinarul ce le face speciale, în aceeași măsură.
Se împotrivesc propriului destin cu ferocitate, iar atunci când îl acceptă, este numai în forma pe care ele i-au reconturat-o.

Unsprezece medalioane literare conține volumul.
Fiecare strălucind altfel, dar aparținând clar aceleiași colecții de rarități.

În Nereida, arheologii familiști care cercetează un sit de la marginea mării constată că apele au o istorie mai vie decât cea a pământului – halucinantă, hipnotică, abisală…

Din În căutarea zmeului pierdut, aflăm că Ileana Cosînzeana și Făt-Frumos dețin o fiică, pe Cătălina, ce e hotărâtă să-și bage nasul prin toate secretele familiei, chiar cu riscul de a da peste un zmeu înlănțuit, capabil încă să facă rău.
Fanii lui Andrzej Sapkowski o să adore povestirea asta, care se joacă cu basmul românesc în același mod în care jonglează polonezul cu cele internaționalizate.

Cam de aceeași factură epică este Balaura și Ascalon.
Prințesa locului se dovedește a fi o adevărată Brunhilda, atunci când tatăl ei, regele, promite mâna fiicei sale oricărui cavaler ce va lichida balaurul problematic.
Dar nici pe departe atât de problematic cum sunt unele moștenitoare regale nonconformiste.

Valea Nandrii – îți reamintește să nu mergi la vrăjitoare, fiindcă s-ar putea să-i ceri să te teleporteze în vreo locație popcorn și să te trezești că te expediază cine știe pe unde.
Din surzenie sau ca-n bancul ardelenesc cu Feri care citea, cum se pricepea el, inscripția de pe vagonul de marfă A se feri de foc!, ca Așe, Feri, dă foc!
Cred că povestea ar fi ieșit mai amuzantă dacă fetița ar fi fost un pic mai femeiușcă și mai hipsteriță, așa, până să prinzi morala, apucă să te înduioșeze cu drăgălășenia ei de purtătoare de traistă autodidactă și cu referințele culturale, încât ți se rupe sufletul când e amăgită.

Lucerna extincta – realism magic bucolic, utilizând spectaculos și erotic tradițiile populare românești.

Tinerețe fără de bătrînețe și moarte fără de viață – un accident, o copilă ucisă și un ospiciu în care a ajuns o mamă de înger – există mister în spatele sorții lor sau totul este doar destin orb?

Alergia – nevroză fantastică – și la propriu și la figurat – cu parfum floral din ghiveci și mișcări bezmetice de felină.

Interviul – o pictoriță, o jurnalistă și o întrebare despre sursa inspirației… atât de devoratoare…
O să mai dezvălui doar că m-a dus cu gândul la balada-capodoperă Monastirea Argeșului și la arta care cere sacrificii.

Coborîți? – e despre o zână ce nu vrea să fie zână și pentru care feeria e-n lumea noastră fără magie.

Sinuciderea Ielelor – un tânăr de care s-a îndrăgostit pasional și letal o zeitate feminină este înviat cu ajutorul ielelor – intrând astfel în cercul vicios unde iubirea prea mare îl/o anihilează pe cel/cea care se abandonează ei.

Prin Începuturile de la sfîrșitul lumii, revin ca protagoniști: Lev, amorezul transformat în vampir, din Sinuciderea Ielelor, și Emma, zâna care a refuzat să fie regina zînelor în Coborîți.
Acum el este scriitor, iar ea agenta lui… și se preconizează o enigmatică apocalipsă…

Scriitoarea Ana Mănescu a mai publicat un volum de proză scurtă: „Quasar” și romanele „alter.ego.” și „Stresul dintre orgasme”.
Colecția de povestiri „Sinuciderea Ielelor” reprezintă debutul său în literatura fantastică.

Mi se pare genială formularea asta aspirațională, subtilizată din caseta de prezentare a autoarei pe site-ul Editura Herg Benet:

„Tot spune
«Într-o zi, mă voi muta pe o plajă, unde voi scrie cît voi trăi. Sau voi trăi cît voi scrie.»
Pisicile o și cred. Și-au făcut deja bagajele.”

Well, cum orice operă proprie memorabilă îți oferă un anumit grad de nemurire, preconizez și eu că și-a asigurat deja supraviețuirea, mult și bine, pe plaja aceea poetico-scriitoricească.
A ei, a galeriei sale de zâne zănatice și a tuturor pisicuțelor pomenite în poveștile ei.

 

 

Puteți comanda volumul
Sinuciderea Ielelor
pe
site-ul editurii 
Herg Benet