Cine nu e gata…

de
Søren Sveistrup

Editura Trei
Colecția: Fiction Connection
Anul publicării în limba română: 2026
Titlul original: Tælle til en, tælle til to (2024)
Traducere: Alunița Voiculescu
Număr de pagini: 704

Romanul de debut al lui Søren Sveistrup, Omul de castane, le-a făcut cunoștință cititorilor cu o voce nouă și înfiorătoare, adânc înrădăcinată în tradițiile noir-ului scandinav, dar dispusă să împingă hotarele genului spre intriga viscerală, șocantă. În Cine nu e gata… (Tælle til en, tælle til to), detectivii Naia Thulin și Mark Hess sunt reuniți într-o continuare care se poate citi independent, însă adâncește terenul emoțional și psihologic stabilit în cartea precedentă, printr-o relație complicată cu trauma, tehnologia și fantomele persistente ale copilăriei.

Cartea se deschide cu o numărătoare aparent inocentă dintr-o joacă de copii: „Unu, doi. Stai cu noi. Trei, patru. Hai la teatru…” Ceea ce începe ca un joc de-a v-ați ascunselea se preschimbă în ceva monstruos. O femeie primește o serie de mesaje anonime care escaladează de la batjocură la amenințare, culminând cu dispariția și uciderea ei brutală. Suspiciunea cade în mod firesc asupra celor apropiați, însă Thulin și Hess, care lucrează acum sub o presiune instituțională tot mai apăsătoare, simt curenți mai adânci sub suprafața cazului. Ancheta scoate rapid la iveală legături cu un dosar nerezolvat vechi de decenii, un incident cumplit petrecut în timpul unei excursii școlare de-acum peste treizeci de ani, când o zi plăcută de primăvară, trăită de un grup de elevi de liceu, s-a dizolvat în coșmar.

Scriitorul danez transformă banalul în armă. Criminalul său nu mai lasă semne elaborate, precum păpușile din castane ale romanului anterior, dar utilizează pervers smartphone-ul. Prin mesaje manipulative, hărțuire digitală și umilire psihologică, antagonistul își atrage victimele într-un joc pervers și prelungit de-a șoarecele și pisica. Alegerea aceasta are o actualitate înfricoșătoare. Într-o epocă în care dispozitivele noastre au devenit extensii ale propriei persoane, Sveistrup oglindește modul în care tehnologia amplifică vulnerabilitatea, transformând spațiile private în scene ale controlului și degradării. Cadența copilărească a numărătorii devine un vestitor al dezastrului, iar ritmul ei cântat amplifică oroarea. Parcă auzi ecoul unor voci de copii care numără invers, în timp ce adulții înțeleg prea târziu că moartea le calcă deja pe urme.

Narațiunea se mișcă între frenezia anchetei din prezent și flashbackurile către excursia școlară fatală, dezvăluind cum o traumă nerezolvată poate mocni ani întregi, până înflorește exploziv în ceva de nerecunoscut. Sveistrup folosește trecutul ca pe o materie vie, pe care o cercetează, o răsucește și o pune sub lumină rece. Victimele și suspecții apar ca produse ale unor istorii comune, ale legăturilor din copilărie, ale eșecurilor instituționale și ale pierderilor personale care continuă să trimită unde de șoc în jurul lor.

Naia Thulin, aflată încă în luptă cu propriii demoni din primul roman, devine aici o protagonistă mai nuanțată. Încăpățânarea ei poate frustra, dar tocmai această asprime îi dă umanitate. Este o femeie care încearcă să țină în echilibru rigoarea profesională, greutatea maternității și presiunea vieții personale.

Mark Hess, cu intensitatea lui sumbră și legăturile familiale complicate, o completează excelent. Dinamica dintre ei pulsează de respect reticent și tensiune tăcută, ferită de clișeul romantic, oferind acel tip de parteneriat care pare câștigat prin încercări comune.

Søren Sveistrup scrie cu ochi cinematografic, lucru deloc surprinzător pentru creatorul serialului The Killing, dar păstrează profunzimea literară. Copenhaga și împrejurimile ei prind viață în detalii vii și atmosferice, cu mușcătura frigului de iarnă pe pielea înroșită, lumina sterilă a secțiilor de poliție, tăcerea apăsătoare a suburbiilor acoperite de zăpadă. Autorul are un talent special pentru imersiunea senzorială, făcând cititorul să simtă umezeala rece a fricii. Pasajele care descriu intruziunile digitale ale criminalului sunt deosebit de reușite. Ele transmit o teamă târâtoare, modernă și primordială în același timp. Te simți privit, manipulat, ca și cum pagina însăși ar putea vibra dintr-odată la primirea unui mesaj. În același timp, Sveistrup păstrează mereu în centru costul uman. Romanul este populat de personaje autentic imperfecte, părinți îndoliați, birocrați ambițioși, polițiști obosiți, fiecare adăugându-și poverile intime în furtuna comună.

Desigur, ritmul unui thriller de peste șapte sute de pagini vine cu propriile sincope. Cartea își ia răgaz în secțiunile de mijloc, așezând piste false și subintrigi personale care, pentru unii cititori, pot părea prea întinse. Există momente în care ancheta încetinește printre detalii procedurale sau explorări ample ale vieților unor personaje secundare. Această abordare măsurată servește însă unui scop clar. Ea reflectă motivul jocului de-a v-ați ascunselea: tensiunea crește prin incertitudinea chinuitoare a lucrului care pândește chiar dincolo de câmpul vizual. Când ritmul accelerează spre punctul culminant, o face cu o forță electrizantă. Răsturnările de situație sosesc ca împliniri logice, chiar devastatoare, ale unor semințe plantate cu grijă. Actul final oferă o recompensă emoțională răbdător câștigată, chiar dacă lasă anumite fire deschise pentru posibile continuări.

Tematic, thrillerul psihologic urmărește umbra lungă a copilăriei. Excursia aceea școlară, cândva simbol al inocenței și aventurii, devine punctul de origine al unui ciclu de violență și răzbunare. Romanul pune întrebări incomode despre felul în care societatea procesează trauma, mai ales atunci când îi implică pe cei tineri și vulnerabili. Atinge obsesia, etica supravegherii și modurile în care teroarea poate fi exercitată invizibil prin tehnologie. Prin toate acestea, depășește obișnuitele șabloane ale genului, concentrate pe întrebarea cine este vinovatul, și oferă ceva mai rezonant: o meditație asupra fragilității siguranței și asupra impactului durabil al celor mai timpurii răni.

Comparațiile cu Omul de castane sunt inevitabile. Debutul avea, poate, un impact mai concentrat de oroare viscerală. Continuarea compensează printr-o sofisticare psihologică mai amplă și un orizont emoțional mai larg. Søren Sveistrup a crescut ca romancier. Intriga rămâne diabolic de inteligentă, atmosfera este densă de neliniște, iar modul în care tratează evoluția personajelor și comentariul social are o maturitate stilistică diferită.

Autorul danez livrează o continuare pe măsura romanului anterior, onorându-i moștenirea și deschizând un teritoriu stilistic nou, chiar mai tulburător. Pe măsură ce numărătoarea continuă să răsune în minte, s-ar putea să-ți arunci privirea spre telefon cu un fior.

Adaptarea pentru Netflix a venit firesc, ca o prelungire a acestei scriituri cu nerv cinematografic, mai ales într-o poveste în care jocul de-a v-ați ascunselea are deja structura unui montaj al fricii.

Articolul face parte dintr-un blog-tur organizat cu ocazia apariției în limba română a romanului.

Puteți citi alte opinii despre carte, pe paginile:

Literatura pe tocuri
Biblioteca lui Liviu
Cărțile mele și alți demoni
Anca și Cărțile
Ciobanul de azi
CITESTE-MI-L
Falled
Cărți Blog
Fata Cu Cartea

Volumul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii