Cleopatra

Viața ultimei regine a Egiptului

de
Stacy Schiff

Editura Litera
Data publicării în limba română: 2020
Titlul original: Cleopatra: A Life (2010)
Traducere: Monica Pîrvulescu
Număr de pagini: 432

   Cleopatra este o figură istorică legendară universală.
Pentru unii, o eroină feministă, prin puterea pe care a cucerit-o cu propriile abilități, într-o lume a bărbaților; pentru alții, simbolul femeii fatale, al tentației sexuale și al seducției folosite drept armă politică; pentru toți, cea mai celebră femeie a lumii antice și chiar cea mai cunoscută regină a tuturor epocilor.

   Scriitoarea Stacy Schiff ne oferă sub titlul Cleopatra: A Life, tradusă la noi, de Editura Litera: Cleopatra. Viața ultimei regine a Egiptului, o biografie completă, foarte bine documentată și bazată pe toate datele privitoare la viața ei care s-au păstrat, originale sau reproduse, până în zilele noastre.

Autoarea nu este ceea ce am putea numi oficial un istoric din mediul academic, dar talentul ei pentru compunerea de biografii a fost răsplătit cu prestigiosul premiu Pulitzer și Premiul pentru Literatură al Academiei Americane de Artă.
A mai scris despre Antoine de Saint-Exupéry, Véra Nabokov, Benjamin Franklin și despre straniul caz al vrăjitoarelor din Salem.

Stilul ei narativ este unul plăcut, cursiv, vibrant, comparativ, monden, ca de bârfă intelectuală complice. Într-atât de destins, încât reproduce vorbele de duh ale timpului lansate pe seama marilor personalități sau remarci amuzante critice. Pentru prima oară am citit undeva că mărețul cuceritor (și la propriu și la figurat) Iulius Cezar – era numit de hâtrii contemporani: „Bărbatul tuturor femeilor și femeia tuturor bărbaților” sau că Herodot cataloga Egiptul ca „Țara în care femeile urinează stând în picioare”, din cauza libertăților prea mari pe care acestea și le permiteau în comparație cu cele ale femeilor din alte locuri.

Datorită familiarității autoarei cu epoca și a exactității reconstrucției istorice, suntem transpuși complet în atmosfera fastuoasă a Antichității, printre intrigi de Curte, bătălii și amoruri pasionale, între protagoniști iluștri ale căror fapte le cunoaștem toți măcar parțial, fără însă a-i fi putut observa niciodată, parcă, de-atât de aproape.

   Prin această carte, Stacy Schiff a dorit să reevalueze genul de faimă la care a ajuns Cleopatra, controversata vedetă a lumii antice, să o dezbrace de toate stereotipurile fabuloase, de multe ori false, cu care a fost înveșmântată de-a lungul secolelor, să-i reconstruiască adevărata identitate, de dincolo de iconografia milenară ce a etichetatat-o drept suverana ambițioasă și fără scrupule sau amanta insațiabilă, capabilă să manipuleze prin dependență pasională, chiar și cei mai puternici bărbați ai vremii.

Pas cu pas, urmărindu-i destinul încă din copilărie, ni se dezvăluie argumentat și documentat o femeie extraordinar de cultă pentru epoca sa, crescută în umbra Bibliotecii din Alexandria și educată să devină moștenitoare a regatului în aceeași măsură ca frații ei, perspicace, bună oratoare și poliglotă, dotată cu o mare inteligență și capacitate de reacție politică, cu certe calități de tactician, învățând mereu rapid din greșelile ei sau ale altora.

   Cleopatra a VII-a a condus Egiptul timp de douăzeci și doi de ani.
Considerată reîncarnarea zeiței Isis, regină la optsprezece ani, celebritate curând după aceea, ea a făcut obiectul speculațiilor și al bârfelor, fiind privită ca o adevărată legendă încă din timpul vieții.
La apogeul puterii sale, a controlat realmente tot țărmul estic al Mediteranei, vremelnic ținând în mâini chiar soarta întregii lumi occidentale.

Și-a pierdut prima oară regatul în adolescență, l-a recâștigat prin agerimea minții și oportunism, aproape că l-a scăpat din nou printre degete, a clădit un imperiu și, într-un final, a pierdut totul.
Evenimentele acestea dramatice, de mari proporții și cu urmări dezastruoase, ajung să-i consolideze mitul, iar sfârșitul ei îl încununează, fiindcă a fost deopotrivă surprinzător și senzațional.

   Am și eu impresia, asemenea autoarei, că nu este destul de clară perceperea rasială a celebrei regine a Egiptului în conștiința colectivă.
Cleopatra nu era egipteancă, nu avea pielea de culoarea afro-asiatică a zonei. Faraonii din timpul ei erau din Dinastia Ptolemeică, practic nobili macedoneeni de cultură greacă, din armata cuceritoare a marelui Alexandru Macedon, care au rămas stăpâni peste acest teritoriu în urmă cu aproape trei secole, după moartea genialului strateg invadator.

Întemeietorul Dinastiei era un fost general al lui Macedon (diadoh), care în anul 323 î.d.C. a fost numit satrap al Egiptului, iar în 305 î.d.C. s-a autointitulat urmaș al faraonilor sub numele de Ptolemeu I.
Egiptenii au acceptat succesiunea ptolemeică, astfel că domnia dinastei lor sub prestigiul faraonic a durat până în anul 30 î.d.C., când a avut loc cucerirea romană.

Așadar, frumusețea Cleopatrei era europoidă, cu particularități mediteraneene. Este probabil, crede Stacy Schiff, să fi avut pielea de culoarea mierii, și după profilul de pe monede, nasul acela acvilin atât de răspândit la greci, încât exista și un cuvânt special care să-l definească. Remarcile scrise păstrate ale celor care au cunoscut-o nu vorbesc despre o frumusețe răvășitoare în adevăratul sens al expresiei, ci mai degrabă de o personalitate charismatică și o prezență tonică prin care reușea să fascineze pe oricine.

   Credibile extrapolările scriitoarei, care zburdă de la materiile ce e posibil să-i fi fost predate în copilărie Cleopatrei, având în vedere preferința tatălui său pentru ea ca urmașă la tron, până la genul de material în care se ascundea când a fost trecută prin încercuirea armată pentru a ajunge la Cezar, pe umărul unui complice – se pare că era un sac tipic în care se cărau de obicei greutăți mai mari, nu un covor, astfel încât am avea așa și un indiciu despre înălțimea ei.

   E remarcabil cât de viu au fost reconstituite frescele foarte diverse care oglindesc diferitele societăți ale timpului… Curtea Ptolomeilor, mustind de intrigi, lupte pentru putere și crime inter-familiale, cu obsesia noilor faraoni pentru a păstra puritatea sângelui dusă până la extrem prin căsătoriile incestuoase… Egiptul ca dar roditor și multicolor al Nilului… Alexandria, capitala lui înfloritoare cultural și comercial… Roma măcinată de războaie civile, dar păstrându-și cu încăpățânare tradițiile și principiile, atentă la reacția publică și mândrindu-se cu modernitatea sa, deși femeile ei, chiar și cele nobile, aveau mai puține drepturi decât cele din Alexandria… Armata romană, cu un climat social propriu, unde importante erau organizarea, disciplina și onoarea. Dar care atât de ușor putea fi coruptă în masă de splendorile exotice și abundența generalizată a Alexandriei.

   Firele epice incandescente provin din cele două legături romantice vestite ale Cleopatrei, relația sa cu Iulius Cezar și iubirea pentru Marc Antoniu, dar și din teribila înfruntare finală cu Octavian Augustus.
Modalitatea magistrală în care sunt descrise făcând diferența față de alte lucrări istorice sau literare cu același subiect, aici îmbinându-se acuratețea unora cu imaginația în a completa spațiile goale a celorlalte.

O carte pe care o vor aprecia și acei cititori care caută adevărul istoric într-o biografie a Cleopatrei, și cei care își doresc ca povestea ei să fie narată atrăgător, ca într-un roman captivant, cu personajele analizate psihologic perfect.

Romanul
a apărut la
Editura Litera