Bărbatul cu stigmat

VOLUM DIN SERIA
Cormoran Strike

de
Robert Galbraith

 

Editura Trei
Titlu original: The Hallmarked Man
Colecția: Fiction Connection Crime
Traducere: Ciprian Șiulea
Număr de pagini: 912

 

SERIA CORMORAN STRIKE S-A VÂNDUT ÎN PESTE 20 DE MILIOANE DE EXEMPLARE ÎN ÎNTREAGA LUME, FIIND PUBLICATĂ ÎN PESTE 50 DE ȚĂRI ȘI TRADUSĂ ÎN CEL PUȚIN 43 DE LIMBI. 

Un cadavru mutilat este descoperit în seiful unui magazin de argintărie. Inițial, poliția crede că victima este un tâlhar recividist, însă Decima Mullins este convinsă că trupul îi aparține de fapt iubitului ei, dispărut fără urmă. Disperată, îi cere ajutorul detectivului particular Cormoran Strike, care astfel intră, alături de partenera sa Robin Ellacott, într-un adevărat labirint de secrete și trădări.

Magazinul de argintărie nu este unul obișnuit: se află chiar lângă Templul Masonic și comercializează obiecte de cult francmasonice. În plus, detectivii își dau seama că numărul bărbaților dispăruți care corespund profilului victimei este mult mai mare. Între timp, dorința lui Strike de a-i mărturisi în sfârșit lui Robin ceea ce simte devine de neoprit.

„O aventură formidabilă și impecabil construită. Galbraith jonglează perfect cu cele patru piste în cazul cadavrului din seif, fiecare plină de răsturnări de situație. Un triumf al artei povestirii.“ – The Guardian

„Cartea combină un mister diabolic cu viețile romantice delicios de încurcate și de pline de tensiune ale celor doi detectivi particulari.“ – Heat

„Strike și Robin sunt două dintre cele mai magnetice personaje din ficțiunea contemporană. Intriga este întunecată și tenebroasă, dă dependență totală. Una dintre cele mai bune cărți din seria Cormoran Strike de până acum.“ – Entertainment focus 

ROBERT GALBRAITH este pseudonimul lui J.K. Rowling,
autoarea bestsellerelor din seria Harry Potter şi a romanelor The Ickabog, The Christmas Pig şi Moarte subită. Seria avându-i ca protagoniști pe detectivii particulari Cormoran Strike și Robin Ellacott este publicată în peste 50 de țări și tradusă în peste 43 de limbi, cu vânzări de peste 20 de milioane de exemplare în întreaga lume. Fiecare volum a fost ecranizat într-o miniserie TV, toate fiind disponibile pe HBO Max. La Editura Trei au mai apărut volumele Chemarea cucului, Viermele de mătase, Carieră malefică, Alb letal, Glasul sângelui, Inimă neagră ca noaptea și Mormântul fugar.
Aflaţi mai multe despre Robert Galbraith pe
www.robert-galbraith.com.

Fragment
în avanpremieră

 

Apoi cu bruște viclenii și secrete‑ndelungate,
Comploturi misterioase și mesaje profunde,
Întâlniri întâmplătoare plănuite și priviri riscante,
„Oare ea știe? Oare nu știe?“

Robert Browning – Pe un balcon

Programul de ture fusese stabilit de asemenea manieră că Strike și Robin se mai întâlniră abia vineri, o zi rece, fără nori. Centrul Londrei era acum complet împodobit de Crăciun, iar ora 11 o găsi pe Robin pe Mount Street, în Belgravia, stând sub unul dintre bannerele extravagante din lumini argintii care traversau strada și prefăcându‑se că vorbește la telefon, în timp ce fosta soție a jucătorului profesionist de cricket făcea cumpărături la Balenciaga.

Deși avea mănuși și palton, frigul mușca din fiecare porțiune de piele expusă. Se simțea deprimată și obosită, deoarece tot nu dormea bine. Vizita lui Strike lăsase în urmă o atmosferă stânjenitoare. Murphy revenise la subiectul cadavrului în dimineața următoare, subliniind peri­colele provocării unui bărbat care ordonase deja uciderea nepotului și amintindu‑i lui Robin din nou că nu doar Strike va fi în pericol dacă Lynden Knowles ajungea să creadă că e investigat pentru moartea lui Jason. Robin se străduise din răsputeri să evite un ton agresiv sau furios în timp ce reitera că nici ea, nici Strike nu aveau intenția de a se apropia de unchiul lui Jason și îl asigură că secretul agentului sub acoperire era în deplină siguranță.

Ar fi putut să spună mult mai multe. Ar fi putut să‑i amintească lui Murphy că nu avea nevoie de predici despre pericolele amestecului în afacerile infractorilor de carieră, deoarece ea și Strike dăduseră deja peste o familie infracțională la fel de sociopată pe cât părea să fie Lynden Knowles. Ar fi putut chiar să spună cu voce tare acel lucru pe care îl știau amândoi și anume că tot ce spunea Murphy era influențat de aversiu­nea lui față de partenerul ei. Dar Robin se abținuse. Nu voia să se certe.

În mod normal, i‑ar fi trimis un mesaj lui Strike ca să‑l întrebe ce credea despre preluarea cazului Decimei, însă cum se simțea în conti­nuare prost pentru că fusese prinsă cu minciuna despre Bijou Watkins, renunță la idee. Acum privea lung vizavi spre un motiv cioplit în piatră deasupra vitrinei Balenciaga; era fie un copac, fie un snop de grâu. Poate că era influențată de simbolismul masonic despre care citise în timpul călătoriei cu metroul din acea dimineață: acum știa că pentru masoni snopul de grâu reprezenta abundența și caritatea.

Auzindu‑și numele, Robin tresări și se întoarse. Strike venea spre ea. Robin se așteptase să îi predea ștafeta lui Shah abia peste o oră. Prefă­cându‑se că își încheie convorbirea, strecură telefonul înapoi în buzunar.

— Plug se duce iar în Ipswich, fură primele cuvinte ale lui Strike. Dum­nezeu știe ce pune la cale acolo. În orice caz, Shah îl filează și mi‑a spus că ești aici.

— Ai venit devreme. Mai am de stat cu ea încă o oră.

— Știu. Voiam să discutăm despre cazul cu seiful față în față. Tocmai am vorbit cu Decima Mullins iar.

— Stai puțin, spuse Robin cu ochii asupra ușii Balenciaga, Doamna J se deplasează.

Bruneta care purta o haină neagră și lungă de imitație de blană și cizme cu tocuri foarte înalte ieșise din magazin cu o pungă mare de cum­părături și acum mergea agale pe stradă. Robin și Strike porniră pe trotuarul opus, potrivindu‑și pasul după ea, însă la 20 de metri mai în spate.

— Ce i‑ai spus Decimei? întrebă Robin.

— Adevărul, fără să pomenesc de tipul sub acoperire, evident. I‑am spus că dovezile circumstanțiale duc către Jason Knowles, dar că deocamdată nu există o confirmare categorică că e el.

— Și ea ce‑a spus?

— M‑a implorat să încerc să dovedesc cine era Wright. Deci ce părere ai?

— Credeam că nu vrei cazul?

— N‑o să te mint, începe să mă intereseze cadavrul ăla.

Dar bineînțeles că acesta nu era întregul adevăr.

De când înțelesese cât de puțin își dorea Murphy ca ei să investigheze cadavrul din seif, Strike ajunsese să‑și dea seama câte șanse îi oferea acest caz să avanseze cu planurile sale legate de Robin. Dat fiind subiectul sensibil al agentului ANCC aflat sub acoperire, Strike avea un pretext perfect pentru a insista ca el și Robin să lucreze cât mai mult împreună la caz, excluzându‑i pe subcontractori. Nevoia de confidențialitate ar justifica ședințe regulate în doi și, ca bonus, s‑ar putea să fie nevoie să facă deplasări în orașele natale ale celorlalți potențiali William Wright, pentru a‑i elimina de pe listă. Asta ar însemna lungi călătorii cu mașina, numeroase interviuri și informări comune și, cu puțin noroc, cazări peste noapte. Avea chiar și un pretext excelent pentru a aminti din nou de scrisoarea de adio a lui Charlotte, când ar fi explicat de ce Sacha Legard și Valentine Longcaster ar putea să nu fie chiar atât de nerăbdători să vorbească cu el.

Strike nu avea nicio îndoială că unii l‑ar fi numit cinic, dar asta nu îl tulbura câtuși de puțin. La urma urmei, era hotărât să îi ofere Decimei Mullins un serviciu de calitate în schimbul banilor ei și dacă reușeau să demonstreze că bărbatul din seif nu fusese Fleetwood, clienta lor ar fi ajuns la deznodământul de care avea nevoie.

Bruneta de pe cealaltă parte a străzii intră într‑o bijuterie. Strike și Robin se întoarseră automat ca să se uite la o vitrină, privind imaginea reflectată în geam a magazinului.

— Dar dacă investigația o să creeze probleme între tine și Murphy, atunci refuzăm.

Luată prin surprindere, Robin ridică privirea spre el.

— Și dacă ar fi așa, nu e un motiv întemeiat să nu luăm cazul, spuse ea fără să se gândească.

Interesant, îi trecu prin minte lui Strike, însă replică:

— Păi, la fel aș vedea și eu lucrurile dacă aș fi în locul tău, dar unii ar spune că de asta sunt în continuare singur.

Privind în jos spre ea, Strike adăugă:

— Nu m‑ai întrebat cum a fost întâlnirea mea cu Bijou.

— Doamne, îmi pare rău pentru asta, spuse Robin roșind. Nu am… am uitat să‑i spun lui Ryan că nu te mai vezi cu ea, nu era nevoie să…

— Nu mă deranjează. E o iubită imaginară mult mai bună decât reală. Nu că mi‑ar fi fost vreodată iubită.

— Atunci cum i‑ai spune? întrebă Robin.

Era complet șocată de turnura pe care o luase conversația. De regulă, Strike nu sufla o vorbă despre viața lui privată.

— Un exercițiu necugetat de distragere a atenției și de satisfacere instan­tanee care m‑a vindecat de această practică.

Și cum fosta soție a Domnului J ieșea din bijuteria de vizavi, Strike adăugă:

— Ce rapid.

— Nu i‑a plăcut nimic, spuse Robin în timp ce se întorceau ca să se țină după ea. Cred că face cumpărături de Crăciun.

— Dumnezeule, nu‑mi aminti, gemu Strike. Le urăsc. Aș plăti 1000 de lire să le facă altcineva în locul meu.

— Unde îți petreci Crăciunul? întrebă Robin.

Pentru prima oară în șase ani, ambii aveau să fie liberi de sărbători.

— La Lucy, spuse Strike. N‑am putut să scap, după moartea lui Ted. Și trebuie să merg la petrecerea de Ajun cu toți vecinii. Aș prefera să‑mi mănânc piciorul. Tu ce faci?

— Eu și Ryan mergem la ai mei. Ca să fiu sinceră, și mie mi‑e groază.

— Serios? De ce?

— Nu știu, oftă Robin. Așa sunt familiile, nu? Casa o să fie înțesată…

Dar erau atât de multe lucruri pe care nu putea să le spună. În casă aveau să fie două femei însărcinate, cumnata ei, Jenny, și prietena frate­lui ei, Martin; nimeni din familie nu știa de recenta ei spitalizare, însă Robin nu se îndoia că se va discuta o grămadă despre copii și despre sar­cini și se temea că Murphy ar fi putut să folosească acest lucru ca pretext pentru a porni o nouă discuție despre congelarea ovulelor.

— … aș vrea să stau în Londra și să‑mi fac treburile, dar se pare că n‑ai voie să faci asta dacă nu ai copii.

— N‑ai voie nici atunci. Joan ar fi fost jignită de moarte dacă Lucy și Greg nu apăreau în fiecare an cu strănepoții.

În față, ținta lor își aruncă din mers pe spate coama de păr atent coafat.

— Deci, luăm cazul? E decizia ta.

— Păi… din tot ce ai spus, dacă nu facem asta Decima o să angajeze pur și simplu pe altcineva.

— De acord. Iar noi n‑o s‑o ducem cu vorba.

— Nu, aprobă Robin, și trebuie să recunosc că și pe mine începe să mă intereseze cadavrul ăla.

— Dar, cum spuneam, dacă asta o să‑ți facă probleme…

— Sun‑o și spune‑i că o facem.

— Ești sigură?

— Categoric.

— O sun acum, zise Strike scoțându‑și mobilul.

Robin ascultă ce spunea Strike la telefon, simțind o afecțiune spe­cială față de el. Aprecia atenția lui referitoare la Murphy și îi era recu­noscătoare că o dăduse pe glumă când pomenise de minciuna ei despre Bijou Watkins.

— Bun, îți trimit contractul, spunea Strike. Bun… da… niciun fel de problemă. Ne face plăcere.

Strike închise.

— Foarte recunoscătoare. Noi lacrimi.

Cei doi parteneri merseră în tăcere, Strike complet satisfăcut de munca lui din ultimele zece minute. Începuse în mod foarte reușit să clarifice că nu mai era interesat de aventuri ocazionale, spunând ceea ce spusese despre Bijou Watkins, iar Robin acceptase investigația, deși iubi­tul ei își exprimase în mod clar dezacordul. Indiferent de riscuri, indife­rent de rezultat, Strike intenționa să folosească primul moment prielnic pentru a‑i spune ce simțea, iar dacă o astfel de ocazie nu avea să apară în mod natural, avea să fabrice el una.

Nu e un motiv de mândrie să ai ceva pentru care nu ai muncit.

Nu‑l lăsa niciodată pe celălalt să‑ți influențeze planul.

Fă ce știi tu că trebuie să faci și folosește‑ți punctele forte.