Visând la un copac

de
Maja Lunde

Traducere: Ivona Berceanu

 

„O PROZĂ FLUIDĂ CU DIALOGURI CAPTIVANTE ȘI IMAGINI PLINE DE POEZIE!“
— DAGBLADET —

 

Visând la un copac, noul roman al Majei Lunde, încheie tetralogia schimbărilor climatice din care fac parte bestsellerele internaționale Istoria albinelor, Istoria apelor și Ultimii cai din stepă.
Distopie inspirată de un viitor în care copacii devin doar o amintire, acest roman-manifest propune un scenariu în care sunt puse față în față iubiri fragile, tragedii iminente și încrederea în ceea ce natura și omul pot reface numai împreună.

În anul 2110, comunitatea restrânsă din Svalbard, în Norvegia, e mai izolată ca niciodată și are în grijă depozitul cu semințe colectate din lumea întreagă. Un dezastru lovește însă în cei care trăiesc în armonie cu natura. Tommy și cei doi frați mai mici par să fie singurii supraviețuitori până când bunica Rahela și Runa, sora ei mai mică, li se alătură. Viața trebuie să găsească o cale de a continua în condiții extreme. Depozitul de semințe e garanția unei lumi mai bune, iar responsabilitatea de a-l păzi cade pe umerii adolescentului Tommy.

În Longyearbyen, în 2110, oamenii învață să remedieze urmările catastrofelor climatice. Granițele dintre țări au dispărut, iar natura își revendică drepturile. Comunitatea restrânsă din Svalbard a încheiat orice legătură cu restul lumii. Într-un peisaj arid, supus alunecărilor de teren și avalanșelor, într-o regiune în care singurii copaci sunt cei aduși la țărm, adolescentul Tommy devine gardianul depozitului de semințe colectate din întreaga lume. Tommy și cei doi frați ai lui, bunica lor, Rahela, și sora mai mică, Runa, sunt singurii supraviețuitori ai unei molime fără nume care lovește comunitatea din apropierea Polului Nord. În același timp, într-o regiune îndepărtată, se pregătește o expediție către Svalbard pentru recuperarea semințelor care ar putea oferi din nou solului șansa de a crește zecile de mii de plante dispărute.

Romanul Majei Lunde ne confruntă cu cele mai puternice temeri, dar și cu cele mai mari speranțe.

„Visând la un copac e un atac înflăcărat la adresa nepăsării umane, a exploatării și abuzului asupra planetei.“
VG

„O proză fluidă cu dialoguri captivante și imagini pline de poezie!“
Dagbladet

„Cărțile scriitoarei norvegiene rezonează cu cititorii din întreaga lume.“
Academia Bjørnstjerne Bjørnson

MAJA LUNDE
este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, ale cărei cărți s-au vândut în lume în peste patru milioane de exemplare.
S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii. A studiat la Universitatea din Oslo mai întâi literatura și psihologia, apoi și-a luat masteratul în media și comunicare, cu specializare în istoria filmului. Din 2009 s-a dedicat exclusiv scrisului, concentrându-se pe scenarii de film și pentru televiziunea norvegiană, care s-au bucurat de succes.
Din 2012 până în prezent i-au apărut peste zece cărți pentru copii și adolescenți traduse în numeroase limbi. Primul său roman pentru adulți, Istoria albinelor (Bienes historie, 2015; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional, tradus în peste patruzeci de limbi, face parte dintr-o tetralogie dedicată transformărilor profunde ale planetei sub acțiunea distrugătoare a oamenilor.
A primit numeroase premii, printre care Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) și Fabelprisen (Premiul Fabel pentru literatură fantastică). Istoria apelor (Blå, 2017; Humanitas Fiction, 2020), cel de-al doilea roman din tetralogie, nominalizat la Bokhandlerprisen, a devenit, la rândul lui, bestseller internațional și e tradus în peste douăzeci și cinci de limbi.
Publicat în toamna lui 2019, cel de-al treilea roman, Ultimii cai din stepă (Przewalskis hest; Humanitas Fiction, 2022) a fost nominalizat în același an la Bokhandlerprisen și la Premiul ascultătorilor programului norvegian de radio P2. Romanul este tradus în peste douăzeci de limbi. În 2020, Lunde a fost recompensată cu două premii prestigioase, Peer Gyntprisen și Bjørnsonprisen. În 2022 a publicat Visând la un copac (Drømmen om et tre, 2022; Humanitas Fiction, 2024), romanul care încheie tetralogia schimbărilor climatice, deja tradus în douăzeci de limbi. 

Fragment 
în
avanpremieră 

„Nu a găsit nici o cale de comunicare cu Rahela. Ar fi trebuit să facă mai mult în această privință. Dar chiar a încercat.
            Odată i-a rugat pe Runa, Henry și Hilmar să stea singuri puțin și apoi a invitat-o pe Rahela la bibliotecă. Tommy se gândise deja la câteva cărți pe care dorea să i le arate, poate că vreuna dintre ele ar fi putut să o atragă spre lectură. De-ar fi izbutit să o introducă în universul cărților! Prin ele ea ar fi putut experimenta lumea întreagă, ar fi putut face călătoria mult visată și poate că astfel s-ar mai liniști. Poate cărțile i-ar putea apropia unul de altul. Își imagina cum găsea citate interesante, ea stătea lângă el, aplecată deasupra cărții împreună cu el, plimbându-și degetul pe cuvinte, arătând anumite propoziții, arătând simultan aceeași propoziție, și cum mâinile lor se întâlneau în aer, deasupra acelor cuvinte.
            Asta își imagina.
            Când au ajuns în încăperea semiîntunecată, ea s-a plimbat printre șirurile de rafturi, uitându-se la cărți. Uneori se oprea și scotea câte o carte, citea titlul și strâmba din nas.
            — Care e cartea ta preferată? l-a întrebat după o vreme.
            — Preferata mea? Nu am doar una, ci mai multe.
            — Îți este frică să alegi?
            — Nu… dar toate cărțile sunt diferite. Ar fi ca și cum m-ai pune să aleg între Henry și Hilmar.
            — Deci tu compari cărțile cu oamenii?
            Ea a trântit cartea pe raft, s-a dus la canapea și s-a așezat.
            — Nu, normal că nu.
            El a urmat-o și a stat puțin lângă ea, neștiind ce să facă cu mâinile așa că, până la urmă, le-a vârât în buzunar. Apoi le-a scos din nou.
            S-a așezat față în față cu ea.
            — Da? Ce vrei, de fapt? l-a întrebat ea.
            — Am vrut doar să-ți arăt biblioteca, i-a spus el domol.
            — Dar am mai văzut biblioteca, i-a retezat-o ea. Și știi că nu îmi place să citesc.
            — Da, știu.
            — N-o să mă faci niciodată să citesc, Tommy. Pe mine nu mă interesează cititul. Pur și simplu nu îmi place. Nu-mi plac cărțile și nu-mi place să stau aici. Miroase a aer închis și a hârtie veche. Tu nu simți? l-a întrebat ea retoric și s-a ridicat rapid de pe canapea. Este o încăpere neplăcută, sigur ți-ai dat și tu seama de asta; e întunecată și miroase a mucegai. Și toate rafturile arată de parcă cineva s-ar ascunde printre ele. Dacă intră un urs aici fără să-l observi? Și dacă se furișează după cărțile tale iubite, fără să facă nici un zgomot? Și dacă sare pe tine când treci pe lângă un raft? Dacă te sfâșie în bucăți în timp ce tu stai cu o carte în mână și citești? Te va face fâșii. A făcut un gest brusc cu mâinile: Doar sânge și hârtie!
            — E imposibil să intre un urs aici. Uită-te la ușă!
            — Dar acesta e un loc dezgustător care îmi dă astfel de fantezii, fantezii murdare. Nu-mi place biblioteca, Tommy, nu înțelegi?
            „Du-te naibii!“ s-a gândit în mintea lui.
            Ea a făcut un pas înspre el, dar Tommy se uita țintă în podea și nu voia să o privească.
            — Trebuie să plecăm de aici, i-a spus Rahela pe un ton mai temperat acum. Trebuie să încercăm să cerem ajutor din altă parte.
            El s-a prefăcut că nu o aude, ci doar s-a ridicat, și-a tras căciula pe urechi, și-a legat fularul strâns în jurul gâtului și a pornit spre ușă.
            — Și Louise ar fi vrut asta, l-a împuns Rahela. Mătușa Louise ar fi vrut să plecăm de aici.
            Cuvintele ei l-au țintuit locului. S-a răsucit brusc către ea.
            — Nu-i adevărat!
            — Ea ar fi vrut să o ducem bine… dar noi nu o ducem bine acum.
            — Dar tu chiar nu înțelegi nimic! Trebuie să muncim pentru asta, ca să o ducem bine!

Simțea că nu mai suportă să o vadă. Rahela era frumoasă, fusese întotdeauna frumoasă, și asta îl făcea să se îndoiască.
            Ea a scuturat încet din cap.
            — Chiar crezi asta, Tommy?
            — Tu nici măcar nu încerci. Trebuie să încercăm. Lucrurile se vor așeza, totul se va rezolva. Totul va fi bine.“