Visează androizii oi electrice?

 de Philip K. Dick

 

Editura NEMIRA
Colecţia Nautilus
Anul apariţiei: 2017
Traducere: Stefan Ghidoveanu
Număr de pagini: 216

 

  Do Androids Dream of Electric Sheep? / Visează androizii oi electrice? este cel mai bun roman al lui Philip K. Dick, la fel cum povestirea We Can Remember It for You Wholesale / tradusă la noi Amintiri garantate sau Ne putem reaminti totul pentru dumneavoastră este cea mai bună proză scurtă, probabil nu numai din opera lui, ci din toată istoria SF-ului.

Nu e întâmplător că fiecare au generat filme cult, adevărate clasice ale genului science-fiction. Blade Runner / Vănătorul de recompense şi primul Total Recall, cel cu Arnold.

Scris în 1968 de acest genial autor al nesiguranţei identitare şi iluziei existenţei, despre care am comentat mai multe în cronica  pentru Dr. Bloodmoney, romanul reia temele sale favorite într-o compoziţie mustind de sevă filosofică camuflată sub învelișul unei explozive povești tehno-poliţiste, plină cu acţiune.

Cum poate fi definită umanitatea? Ce este omenesc şi ce nu? De ce mai mult decât străinul absolut, ne sperie străinul care ne seamănă? Iar dacă Dumnezeu l-a creat pe om după propria imagine, cât de îngroziţi vom fi noi când ne vom crea pe noi înşine?

  Suntem în anul alternativ 1992 (sau 2021 în edițiile mai recente, puse pe updatări), când, după un război nuclear apocaliptic, omenirea îşi abandonează pas cu pas planeta de origine, ce a devenit aproape de nelocuit din pricina radiaţiilor şi a furtunilor de nisip radioactiv provocate de deşertificare. Majoritatea speciilor de animale sunt dispărute, astfel cele rămase, devenind rarităţi, ajung, ca orice produs de lux, să definească statutul social şi prestigiul oamenilor ce le deţin pe post de fiinţe de companie. Şi, inevitabil, să fie falsificate, atâta vreme cât producerea unei replici electronice care reuşeşte perfect să imite animalul original, este mult mai ieftină decât achiziționarea unuia viu.

În coloniile planetare, androizi tot mai sofisticaţi sunt folosiţi ca forţă de muncă menită să uşureze viaţa omenirii în dispersie, dar unii dintre ei aleg să se elibereze, chiar prin acţiuni violente precum uciderea stăpânilor şi să se reîntoarcă pe Terra unde speră să se piardă în dezorganizarea exodului.

Pentru că noile modele de androizi sunt tot mai perfecţionate şi a devenit aproape imposibil să fie deosebiţi de cetăţenii umani, este nevoie de un corp special poliţienesc care să îi testeze, să-i identifice şi să-i retragă, adică să îi ucidă, pe evadaţii din sistem.

Rick Deckard este un poliţist de acest gen, cu salariul ţinut la minim şi care este răsplătit doar pe baza capetelor de android executate. Un vânător de recompense.

Testul Voigt-Kampff de Determinare a Empatiei, folosit de el pentru stabilirea identităţii umane sau mecanice a subiectului interogat, se bazează pe măsurarea empatiei, singura calitate omenească pe care androizii nu o posedă şi nu reuşesc să o imite convingător, la nivel de reacţii instantanee.

Tot despre empatie este vorba şi în pseudo-religia ce a cucerit total populaţia terestră, Mercerismul, o împărtăşire de sentimente individuale cu lumea întreagă, printr-un aparat numit cutia empatică, contopire universală a experienţelor tuturor ca şi cum întreaga societate ar fi o unică entitate.

Şi tot acelaşi concept îl regăsim şi în dorinţa poliţistului de a cumpără un animal adevărat, în locul oii electrice pe care o îngrijeşte ca pe una reală, doar pentru a-şi amăgi vecinii că şi el şi soţia lui, Iran, dețin o vietate. În tânjirea de a simţi cu adevărat legătura de afectivitate cu o altă fiinţă vie şi nu doar a o aplica mimetic unei imitaţii mecanice.

Visul lui Rick Deckard se poate împlini mai repede decât spera, când evenimentele de la secţie se preciptă. Şeful său, Dave Holden, ajunge rănit în spital, după o acţiune nereuşită de eliminare a ultimului tip de android, Nexus-6, lansat de compania Rosen. Lui îi rămâne o listă cu nu mai puţin de şase astfel de exemplare pe care  trebuie să le retragă, fiecare însemnând o sumă mare de bani.

Dar oare numai atât înseamnă? Pentru prima oară în viaţa lui, prins între influenţele companiei producătoare şi conştientizarea gradului de inteligenţă şi organizare a camuflării la care au ajuns androizii, vănătorul de recompense va fi nevoit să îşi analizeze conştiinţa privitor la meseria sa. Atunci când replicanții care trebuie retraşi se dovedesc în multe domenii mai umani şi mai talentaţi decât oamenii, nu înseamnă că lichidarea lor devine o crimă?

  Paralel, un alt personaj, John R. Isidore locuieşte la periferia părăsită a oraşului. Singur într-un bloc abandonat, stăpân peste ferfeniţă – lenta dezintegrare fizică a lucrurilor lăsate în urmă de oameni. Deşi lucrează în acel domeniu dubios al înlocuirii animalelor electrice, el trăieşte izolat, fiindcă e un special. Un idiot, o minte de găină, cum sunt numiţi depreciativ oamenii ca el, victime ale expunerii la pulberile radioactive. Afectaţi la nivel celular, specialilor le este interzisă inclusiv emigrarea pe alte planete.

În blocul lui pustiu ca un decor suprarealist, ce păstrează doar obiectele fantomelor ce l-au locuit odată, se instalează la un moment dat o tânăra stranie, care îi pune pe jar sufletul naivului John. Este, de fapt, androida fugară Pris, din periculoasa serie Nexus-6.

  Într-o lume unde totul se descompune şi mesajul transmis de autorități ar suna comprimat: pleacă sau crapă!, oamenii se agaţă de tot ceea ce le poate umple de conţinut existenţa. De religia empatiei universale propavăduită de profetul virtual Wilbur Mercer prin cutia empatică, de delirările TV sau radio ale Matahalei Prietenoase şi ale prietenilor săi, de orga de senzaţii, care le modifică artificial stările psihice, de animalele reale sau simulacrele, pe care le îngrijesc într-un nemărturist program terapeutic generalizat.

În această stare de deprimare atotstăpânitoare, două fiinţe cum nu se poate mai diverse, un normal apreciat, integrat social şi un special însingurat şi dispreţuit, sunt marcaţi la fel de puternic de contactul cu androizii organici. Dar în vreme ce pentru Vănătorul de recompense ei înseamnă o undă de nesiguranţă ce se propagă dizolvandu-i principiile vieţii, pentru Idiot devin o şansă de a-şi demonstra simpatia, prietenia, generozitatea, compasiunea şi dragostea. În vreme ce Rick Decker îşi pierde şi puţinul sens al omenescului pe care îl mai percepea, J.R. Isidore şi-l redescoperă, demonstrând că tocmai el este singurul om genuin într-o lume care şi-a pierdut umanitatea. Singurul ce reuşeşte să asculte sunetul traumatic al liniştii, atunci când toate gadgeturile producătoare de zgomot artificial au fost stinse.

  Chiar dacă anul preconizat pentru evenimentele din carte a trecut şi lumea nu arată exact aşa, Philip K. Dick a intuit multe dintre schimbările culturale cu care trebuie să se confrunte omenirea. Găsim un echivalent ce obţine acelaşi efect psihologic asupra societăţii actuale, pentru fiecare creaţie conceptuală a sa, de la aparatura care favorizează trecerea într-o lume virtuală unde planurile existenţiale real şi imaginar se confundă, până la sentimentele induse artificial şi influenţa nivelatoare mass-media ce universalizează un singur mod de gândire.

  Ecranizarea, Blade Runner, preia elementele de bază ale poveştii şi mare parte din personaje sunt dezvoltate memorabil, mai ales vizual. Totuşi, de dragul surplusului de adrenalină, se renunţă cam la prea multe dintre subtilitățile şi implicaţiile mai profunde. Ele pot fi savurate în contextul orignal, numai de către cititorii romanului.

Romanul Visează androizii oi electrice? și întreaga colecție de autor Philip K. Dick pot fi comandate pe site-ul Editurii Nemira.

Mulțumim, Editura Nemira, pentru plăcerea fantastică și științifico-fantastică a lecturii.