Sulița Deșertului
(a doua parte din seria Demon)
de Peter V. Brett
Editura Nemira
Colecția Nautilus
Anul apariției: 2015
Titlul original: The Desert Spear
Traducere: Ana-Veronica Mircea
Număr de pagini: 800
Vă spuneam în recenzia la Omul pictat, primul volum al seriei Demon, cu cât entuziasm l-am descoperit pe Peter V. Brett. Un scriitor senzațional, pe care doar după a doua lui carte citită (de obicei sunt mai precaut) l-am instalat pe lista scurtă cu autori de fantasy a căror operă trebuie bifată în întregime, având siguranța că absolut tot ce publică are aceeași super-calitate.
Cu atât mai remarcabil este că Brett reușește să-și repete performanța debutului, în regim de schimbare continuă de parametri, surprinzându-ne mereu cu elemente noi, deși la cât de interesant își construise baza, i-ar fi fost suficient să-i păstreze premisele stabilite și să își urmărească mai departe personajele în aventurile lor.
Însă al doilea volum al fantasticei lui saga demoniace aduce noi perspective asupra universului creat, privit prin ochii a și mai multor protagoniști, prin prismă culturală dublată și stând sub amenințarea unor inamici mai îngrozitori și mai periculoși ca oricând, odată cu noile apariții monstruoase întrupate din Miez.
Așadar, ne întoarcem în lumea cucerită de demonii ce se materializează la amurg pentru a ataca orice ființă vie, de care oamenii se apără cu disperare prin magia glifelor.
O surpriză este că nu-i mai întâlnim din primul moment pe niciunul dintre cei trei eroi care și-au găsit fiecare propria cale originală de a înfrunta miezingii, ci zăbovim îndelung alături de un personaj devenit simbol al trădării, în volumul precedent.
Ahmann Jardir, acum conducătorul Krasiei, cel care din dorința de glorie și putere, dar și în numele cauzei izbânzii omenirii, pe care consideră că doar el o poate asigura, l-a jefuit pe Arlen de străvechea Suliță magică a Izbăvitorului și l-a abandonat în deșert, pradă întrupărilor nopții.
El s-a proclamat Shar’Dama Ka, noul Izbăvitor, și urmat de poporul lui de luptători fanatici, îndoctrinați religios, a pornit Războiul Sfânt la Lumina Zilei, dornic să împlinească profeția ce pretinde că toți oamenii trebuie uniți sub un singur conducător, înainte ca înfruntarea cu demonii să aibă șanse de izbândă.
Cu motivația unui bine comun mai mare, cel al umanității, durii locuitori ai deșertului consideră că trebuie să-și impună principiile de viață asupra lașilor nordici din ținuturile cu verdeață, care se ascund în cetățile și satele lor glifate, fără a avea curajul să se confrunte față-n față cu alagaii (sinonimul krasian pentru miezingi).
Cucerirea Fortului Rizon este primul mare pas înspre îndeplinirea țelului suprem. Bărbații ce încearcă să se împotrivească invaziei sunt uciși, femeile care pot avea copii sunt toate violate și lăsate însărcinate, pentru a naște de acum odrasle de viteji, băieții din familiile ce se predau, dacă se apreciază că pot fi transformați în războinici, sunt luați în armată spre a fi educați în spirit de luptă.
Un plan simplu, drastic și cumva logic, de sporire a șanselor victoriei împotriva adevăratului dușman. Aplicat însă cu o lipsă de umanitate greu de acceptat pentru locuitorii nordului, cu principiile lor existențiale mult mai puțin închinate unui singur scop.
Printr-un amplu flashback ce ne întoarce în copilăria lui Jardir, de-a lungul etapelor instruirii și devenirii sale, suntem cufundați în complexa civilizație krasiană.
Ea e o combinație între cea spartană și cea orientală, a sultanilor, a califatelor și a Jihadului. Toată cultura locuitorilor din deșert este îmbibată de obsesia înfrângerii demonilor, dar amestecul cu celelalte aspecte ale vieții lor o face cu atât mai fascinantă. Multe variații ale celor mai atractive concepte din 1001 de nopți parfumează cu esențe exotice universul krasian. Văluri misterioase, haremuri, cadâne, intrigi, piețe pline de toate bogățiile lumii, cartiere poligonale transformate în labirinturi ale morții, mândrie și onoare la un loc cu închinăciuni de frunți izbind pardoseala în obediență ierarhică totală.
De la senzația că îl urăști din rărunchi pe Jardir ticălosul, ajungi să-l înțelegi și să-l respecți, poate chiar să-l simpatizezi, cu toate că nu ești de acord cu metodele lui și ții în continuare pumnii eroilor tăi din primul volum.
Eroi ce nu întârzie mult să apară. Arlen, Leesha, Rojer și toți ceilalți, luptând împreună cu demonii și luând cunoștință cu îngrijorare despre noua amenințare apărută odată cu invazia din Krasia.
E de remarcat că dacă la început manifestai obișnuita nerăbdare conservatoare a cititorului leal de a trece peste partea surpriză, cu instrucția militară și acapararea puterii politice de către Jardir, înapoi la preferații tăi nordici, talentul scriitorului reușește să egalizeze ca interes cele două planuri și, în orice direcție s-ar muta acțiunea, perspectivele ajung să pară la fel de interesante.
Tacticile anti-demoni ale locuitorulor din Văiuga Taietorului de Lemne (devenită între timp Văiuga Izbăvitorului) s-au perfecționat și diversificat, transformându-se aproape într-un sport vânătoresc ce lansează noi campioni.
Arlen hotărăște să răspândească în rândul a cât mai multor comunități izolate, toate vechile glife descoperite de el și invențiile aproape magice, ce afectează miezingii, ale Leeshei, găsind puterea să includă în traseul propagării valoroaselor cunoștințe și locurile care i-au marcat copilăria. Orașul familiei ce l-a adoptat cu atâta dragoste și satul părintesc, unde încă mai trăiește tatăl său.
În această călătorie ne reîntâlnim și cu una dintre figurile meteorice ale primului volum, care se transformă tot mai ferm în protagonistă. Renna Tanner, frumoasa fată promisă lui Arlen când era adolescent, ce l-a tot așteptat să o izbăvească din chinurile prin care o făcea să treacă tatăl ei incestuos, dar până la urmă a hotărât să se salveze singură și era să sfârșească destul de rău.
Un ghem de tensiune cumulativă crește din paralelismul firelor epice avându-i ca protagoniști pe Omul Glifat, cel care respinge poreclirea lui drept Izbăvitor, și pe conducătorul krasian Jardir, care s-a proclamat astfel. Deocamdată înaintarea acestuia din urmă este stopată de interacțiunea cu locuitorii Văiugii, ce dovedesc că și nordicii pot fi cel puțin la fel de buni războinici ca oamenii deșertului, dar reîntâlnirea dintre cei doi este inevitabilă și pusă sub semnul necesității de a rămâne doar un singur Izbăvitor – fie el suspectat sau autointitulat.
Nici demonii nu sunt nereactivi la renașterea figurilor legendare în sânul omenirii și trimit pe pământ, drept exterminatori, doi prinți miezingi și un cumplit metamorf.
Captivantă continuarea poveștii! Când am început volumul ăsta, nu conștientizam semnificația exactă a titlului următorului roman din ciclu: Războiul la Lumina Zilei. Credeam că vor apărea hiperdemoni care pot lupta și ziua, nu numai noaptea, dar după imersiunea în spiritualitatea krasiană am înțeles că e vorba despre miticul Sharak sub Soare în timpul căruia Kaji (Izbăvitorul) a cucerit întreaga lume cunoscută, spre a uni omenirea pentru Shara Ka – Primul Război sau marele război împotriva neamului demonilor.
Este prorocit că tot astfel trebuie să facă și actualul Izbăvitor, ceea ce va duce la o teribilă confruntare între cele două tipuri de societăți umane, până să se ajungă la lupta cu miezingii/alagaii.
Inevitabilitate care te face să te întrebi, așa cum se-ntrebă și Arlen, șocat de cate fapte sinistre sunt capabili concetățenii lui: Demonii sunt cei care ne distrug sau mereu ne distrugem noi între noi?
Nu e încă sigur câte volume va avea seria asta extraordinară până la final, eu aș putea să citesc fără nicio clipă de plictiseală și o mie. Deocamdată include aceste titluri:
Demon
The Painted Man (2008) / Omul Pictat (2014)
The Desert Spear ( 2010) / Sulița Deșertului (2015)
The Daylight War (2013) / Războiul la Lumina Zilei (2017)
The Skull Throne (2015)
The Core (2017)
Puteti comanda romanul direct pe site-ul Editurii Nemira.
Mulțumim, Editura Nemira, pentru plăcerea fantastică și științifico-fantastică a lecturii.
M-ai tentat cu seria asta încă de la Omul Pictat. Oricum sunt sigura de un lucru. Curând Răzvi o sa vrea sa le citească.
Bravo, Marius !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Vero! 🙂 Cred ca sunt mari sanse sa devina seria lui fantasy preferata, chiar daca ar avea concurenti seriosi, la ce titluri super a atacat el deja. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pare interesant. Genul fantasy este mai accesibil decat cel SF :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, tot ce in SF se face cu tehnologie care trebuie explicata, in fantasy spui ca e prin magie si-ai trecut mai departe.
ApreciazăApreciază
Minunată prezentare! Îți mulțumesc pentru recomandare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult, Anca! 🙂 Sunt sigur ca te-ar prinde la fel de tare seria, stiind cat ti-au placut romanele lui Robin Hobb. 🙂
ApreciazăApreciază
Când îți citesc recenziile, mă trezesc la sfârșitul textului că îmi vine să întorc pagina!
Felicitări pentru munca depusă și tot respectul.
O zi frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Merci, Mona! 🙂 E o modalitate placuta de a mai zabovi un pic in universul unei carti fascinante. 🙂
ApreciazăApreciază
Dacă tu ai catalogat-o drept captivantă, atunci sigur este o serie care merită citită!
Te felicit pentru încă o recenzie de notă maximă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Rodica! 🙂 Super-captivanta! 🙂
ApreciazăApreciază
Seria este clar printre favoritele mele. Mie mi-a placut de Jardir si am ajuns sa il inteleg foarte bine, in contextul educatiei sale. Este deosebit ce face Brett prin realizarea acestor perspective diferite ale protagonistilor sai, iar in volumul 3 duce si mai departe acest lucru.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, si eu ma gandeam la un moment dat ca tot ce face Jardir nu e prea diferit de ce face Paul Atreides in Dune, in numele binelui umanitatii. Dar in timp ce deciziile lui Paul le sprijinim total in Dune, aici il percepeam pe Jardir ca pe un personaj negativ cumva, doar pentru ca exista un Arlen in care avem incredere mai mare ca ar putea construi o lume fara demoni, unde sa fie mai placut de trait. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta e talentul lui, de a construi aceste personaje cu care poti rezona, desi sunt diferite intre ele. Leesha, Inevera si Renna sunt foarte diferite intre ele, dar au ajuns sa imi placa fiecare in felul ei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pe mine Inevera ma cam ingrozeste. 😀 Cred ca si pe Jardir, desi el nu poate recunoaste.
Da, e tare bun Brett la definirea multelor lui personaje. Si unul dintre putinii autori barbati din fantasy la care chiar nu prea poti comenta ca isi simplifica protagonistele. 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fiori pe șira spinării 😀 !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀 Cei mai credibili si inforatori demoni – ever!
ApreciazăApreciat de 1 persoană