Asasinarea lui Socrate

de
Marcos Chicot

Editura Bookzone
Anul publicării în limba română: 2024
Titlul original: El asesinato de Sócrates (2016)
Traducere: Cosmin Nedelcu
Număr de pagini: 624

 

Asasinarea lui Socrate este un roman istoric de mare amploare, conceput prin panoramarea largă a unei fresce despre Grecia clasică și cu tensiunea unui thriller politic. Cartea pornește de la figura lui Socrate, dar își întinde perspectiva mult dincolo de biografia celebrului filosof, urmărind o lume întreagă aflată în fierbere, între idealurile cetății, violența războiului, jocurile puterii și fragilitatea adevărului rostit prea îndrăzneț. Din această combinație epică iese un roman spectaculos, o poveste care transformă Grecia secolului al V-lea î.Hr. într-un spațiu viu, agitat și surprinzător de apropiat de prezent.

Scriitorul spaniol Marcos Chicot nu-l tratează pe Socrate ca pe o statuie ridicată pe soclul admirației abstracte, ci îl așază în mijlocul lumii sale, printre oameni, conflicte, relații și decizii care dor. În felul acesta, filosoful apare ca om supus timpului, oboselii, pericolului și presiunii sociale. El devine un centru de gravitație, însă în jurul lui se adună numeroase alte destine, istorice și ficționale, care dau cărții consistență și ritm.

Intriga se activează cu o profeție sumbră a Oracolului din Delphi. Cherephon, cel mai fidel prieten al lui Socrate, îl întreabă pe zeul Apollo, împins de neliniște, cine este cel mai înțelept om din Grecia. Răspunsul, deja celebru, îl indică pe însuși Socrate. Dar a doua întrebare, mai întunecată, declanșează evenimentele dramatice: Cum va muri acesta? Profeția vorbește despre un asasin cu cei mai limpezi ochi.

În același timp, în austera Spartă, un nou-născut cu ochi aproape translucizi este condamnat la moarte chiar de propriul tată, potrivit logicii necruțătoare a eugeniei lacedemoniene. Un olar atenian, Eurimah, care se întoarce dintr-o călătorie marcată de tragedie, își intersectează destinul cu cel al copilului abandonat.

Cherephon este hotărât să-l salveze pe Socrate, să descifreze la timp cuvintele celebrului oracol și să-l identifice pe viitorul ucigaș.
Astfel, se pune în mișcare un mecanism de precizie, în care viețile unor personaje fictive și ale unor figuri istorice se întrețes cu o rigoare ce amintește de cele mai bune thrillere, deși totul este plasat într-o lume a hopliților, filosofilor și demagogilor.

Ceea ce distinge această operă literară nu este atât figura centrală a lui Socrate, care, deși luminoasă, funcționează mai degrabă ca un far moral decât ca protagonist absolut, cât amploarea corală a sa. Perseu, copilul cu ochi limpezi crescut la Atena, devine firul conducător al unei narațiuni ce cuprinde deopotrivă câmpurile de luptă ale Războiului peloponesiac, băncile Adunării, atelierele olarilor și teatrele în care Euripide și Aristofan își prezentau piesele. Alături de el apar Deyanira, mama spartană a cărei forță sfidează brutalitatea noului ei soț, Casandra, fiica dramaturgului, a cărei prietenie cu Perseu emană o tandrețe ce contrastează cu cruzimea războiului, precum și o întreagă galerie de personaje secundare, printre care Pericle, Cleon, Alcibiade și însuși Socrate, înfățișat cu o căldură care îl umanizează fără a-i diminua profunzimea. Autorul evită să-și transforme personajele în simple vehicule de idei. Le oferă pasiuni, temeri și contradicții. Vedem mame luptând pentru copiii lor într-o lume în care pruncuciderea era o normă în Sparta, iubiri imposibile ce sfidează granițele dintre state dușmane și soldați care, între două bătălii, se întreabă dacă gloria justifică atâta durere.

Romanul valorifică excelent ideea de destin pus în mișcare de o profeție. Componenta oraculară și conspiraționistă introduce din primele pagini un sentiment de fatalitate, ca și cum întregul parcurs al personajelor ar fi urmărit de un blestem, formulat cândva la Delphi și lăsat apoi să acționeze mistic în istorisire.

Grecia lui Marcos Chicot nu este formată doar din mari nume și evenimente atestate documentar. Ea respiră prin străzi, ateliere, adunări publice, tabere militare, case și porturi. Atena și Sparta capătă fiecare o identitate puternică. Atena apare ca spațiu al vorbelor, al ideilor, al ambițiilor politice și al farmecului cultural, dar și al manipulării, vanității și instabilității. Sparta are asprimea unui organism construit pentru supraviețuire, disciplină și sacrificiu. Între cele două lumi se întinde toată tensiunea dramatică a romanului.

Scenele de război au energie, greutate și claritate. Se simt praful, metalul, oboseala și panica. Autorul redă concret experiența luptei, ceea ce dă romanului o componentă fizică puternică. În același timp, există multe pasaje în care viața cotidiană primește suficientă atenție cât să transforme decorul într-o realitate locuită. Agora, teatrul, atelierele, casele, relațiile de familie, educația, ritualurile cetății alcătuiesc o lume care pare reconstruită cu grijă și pasiune. Documentarea se simte pretutindeni, însă este distribuită firesc informativ, astfel încât lectura își păstrează fluiditatea.

Un alt punct forte al poveștii stă în dialoguri. Socrate, prin chiar natura lui, cere un anumit tip de scriitură, fiindcă esența personajului constă în modul cum destabilizează certitudinile altora. Autorul surprinde bine această energie. Dialogurile au tensiune, ironie și claritate. Filosoful nu domină atât prin discursuri ample, cât prin capacitatea de a muta sensul unei conversații, de a face vizibilă fisura dintr-o convingere aparent solidă. Dar, într-o cetate obosită de război, speriată, iritabilă și vulnerabilă la demagogie, omul care obligă pe toată lumea să gândească devine incomod.

Cartea câștigă mult și prin personajele secundare. Alcibiade, Pericle, Aspasia și celelalte figuri istorice se manifestă ca prezențe realiste, cu temperament, ambiție și contradicții. Personajele ficționale contribuie la această bogăție a perspectivei, fiindcă aduc romanului o fibră afectivă și o libertate narativă mai mare. Din amestecul acesta dintre figuri reale și destine inventate rezultă o lume coerentă, în care istoria mare și istoria personală se reflectă reciproc. Scriitorul surprinde cu ochi ager relațiile dintre părinți și copii, dintre maeștri și discipoli, dintre iubiți, dintre cetățean și cetate. Astfel, miza cărții se simte permanent pe două niveluri: în arena publică și în viața interioară.

Tema adevărului are în roman o greutate aparte. Asasinarea lui Socrate vorbește, în fond, despre prețul pe care îl plătește cel care gândește liber într-o societate aflată sub presiune. Socrate devine expresia unui tip de luciditate pe care puterea îl suportă cu dificultate. Adevărul rostit în agora tulbură, încurcă, umilește vanități și expune goliciunea unor discursuri politice. De aceea, istorisirea capătă și o dimensiune contemporană foarte puternică. În spatele costumului antic, al scuturilor și al templelor, se văd limpede metodele prin care societățile umane dintotdeauna încearcă să reducă la tăcere vocile incomode. Populismul, manipularea mulțimii, nevoia de țapi ispășitori și ostilitatea față de gândirea critică dau romanului o rezonanță care depășește cu mult interesul pentru simpla reconstituire istorică.

Stilistic, scrierea e limpede, cu fraze accesibile și cu o bună stăpânire a alternanței dintre secvențele de acțiune și cele reflexive. Cartea are energie și ține cititorul aproape, chiar și atunci când intră în explicații despre contextul politic sau militar. În anumite porțiuni, aceste explicații devin mai ample și dau textului o textură ușor didactică, semn al dorinței autorului de a face inteligibilă complexitatea lumii grecești. Firul profetic adaugă un plus de dramatism și spectaculozitate, oferind romanului o tensiune constantă și o notă de destin urmărit pas cu pas.

Se simte ambiția lui Marcos Chicot de a oferi o carte care să poată fi citită și ca roman de aventuri, și ca reconstituire istorică, și ca meditație morală. Ambiția aceasta transpare în dimensiunea volumului, în multitudinea personajelor, în mișcarea largă a intrigii și în modul în care moartea lui Socrate este pregătită de foarte departe, ca punct final al unei lungi confruntări dintre gândire și putere.

Asasinarea lui Socrate nu este o biografie romanțată obișnuită și nici un thriller transpus în decor antic. E un roman care îndrăznește să întrebe ce înseamnă să gândești liber atunci când gândirea are consecințe. Este o poveste complexă, lungă, populată de personaje și plină de bătălii, dar miezul ei este intim: singurătatea celui care refuză să repete ceea ce spun toți. De aceea lectura interpelează. Pentru că Atena secolului al V-lea î.Hr., cu demagogii ei, cu dezinformarea sa și cu frica ei de celălalt, seamănă prea mult cu orice piață publică de astăzi. A o citi înseamnă a ne aminti că filosofia s-a născut în stradă, în noroi și sânge, și că unul dintre primii filosofi a murit asasinat pentru că făcea singurul lucru pe care știa să-l facă.
Să întrebe.

Cartea
poate fi achiziționată în librării sau pe
site-ul editurii
Bookzone