Taina marchizului

.

de
Aurelia Chircu

.

Editura Petale Scrise
Anul apariției: 2021
Număr de pagini: 492

.

Dacă nu s-ar fi impus în conștiința cititorilor curentul literar numit Realism magic, aș fi spus că romanul Taina marchizului – al scriitoarei Aurelia Chircu – este un roman de dragoste cu parfum istoric și o foarte ușoară tentă de paranormal.
Dar având referințe foarte bine definite de populari autori moderni (nominalizare specială pentru Isabel Allende) va fi suficient să îl clasific ca Magic Realism de construct european, pentru a fi oricui clar la ce dozaj de real și fantastic să se aștepte în povestea cărții.

Italia napoleoniană, cu amestecul ei de interese contradictorii confuze, unde revoluționari ajunseseră, paradoxal, cei bogați, iar conservatori, cei săraci – care totuși, la rândul lor, făceau parte dintr-o Revoluție a liberalismului mondial – este o scenă foarte ofertantă pentru orice roman de dragoste sau de aventuri, nu numai prin decorul vânzolit al vremii și pitorescul cavalcadelor în uniforme, dar și pentru schimbarea efervescentă a moralității epocii.

Taina marchizului - Editura Petale Scrise

O tâlhărie la drumul mare, întreruptă de un nesperat ajutor, declanșează înlănțuirea de evenimente care obligă trei suflete rătăcite să se confrunte concomitent cu demonii trecutului și cu fantasmele născute din interacțiunea lor.

Căsnicia marchizului Enrico Rosanverno cu marchiza Roxana Belladonna, deși aranjată în spiritul timpului, își găsise starea sa de echilibru, în pofida loviturilor destinului care au dus la moartea copiilor cuplului la vârste fragede.
Cei doi tineri înstrăinați de propriile familii își ofereau un minim sprijin reciproc și înțelegere… până în clipa când apare în peisaj contele Lucio Varesi.

Acesta, o combinație antagonică de libertinaj și lealitate personalizată, se îndrăgostește de amândoi, dar își dă seama că nu îi poate avea deodată, decât dacă va compune – prin deghizare –  două personaje fictive cu care să se apropie individual de fiecare dintre soți.

Astfel, apar grădinarul Stefano, care ajunge la statutul de confident indispensabil al marchizei, și un băiat de han, bun la toate, Vallo, față de care marchizul simte tot mai multă prietenie și atracție fizică.

Taina marchizului 3

În jocul acesta de roluri, unde personajele devin foarte diferite, în funcție de persoana cu care relaționează, cea mai tulburată și labilă personalitate se dovedește a fi cea a lui Enrico.
Mistere teribile îi apasă nașterea și copilăria, iar înclinațiile sale nefirești nu provin numai din homosexualitate latentă, ci și din inexplicabilele puteri vrăjtorești pe care le manifestă.
Ambele porniri, fiind considerate ca venind de la diavol și condamnate cumplit de societate și Biserică, trebuie cât mai bine mascate

Zgândărite de tentativele tânărului conte Varesi de a stabiliza un ménage à trois, toate problemele relației dintre soți se acutizează și, împletindu-se cu tensiunile familiale și evenimentele dramatice politice, duc înspre o incontrolabilă spirală a violenței și a revelațiilor cutremurătoare.

Taina marchizului 2

Compoziția historical romance-ului un pic fantasy al Aurelui Chircu amintește de arhitectura unui tort Napoleon, cu straturi peste straturi de intense povești de viață lipite între ele, acoperite de vâscozitatea cremoasă a atmosferei sociale generale și încununate de un blat ornat spectaculos cu toate soiurile de fructe zdrobite ale secretelor ieșite la suprafață.

Taina marchizului este un roman de dragoste original, provocator, îndrăzneț, savuros condimentat cu aventuri, renghiuri ale sorții și enigme familiale, dar având și o morală atemporală a sa, asumată de autoare, în calitatea ei de demiurg al propriului univers imaginativ.

.

images (3)

.

Puteți comanda
cartea
pe site-ul editurii
Petale Scrise

editura petale scrise