Vocea pumnalului
seria
Pe Tărâmul Haosului
volumul 1
de
Patrick Ness
Editura Trei
Colecția: Fiction Connection
Categoria: Literatura Universală
Anul publicării în limba română: 2021
Titlul original: The Knife of Never Letting Go (2008)
Traducere de: Florina Pîrjol
Număr de pagini: 512
Format: paperback cu supracopertă
– ediție tie-in –
volum achiziționabil pe
Libris.ro
.
Vocea pumnalului, primul volum al trilogiei Pe Tărâmul Haosului, scrisă de Patrick Ness, este una dintre acele cărți care îți dau senzația, încă de la primele pagini, că nu seamănă cu nimic din ce-ai mai citit. Nu știi dacă să o iei ca pe un fantasy sau ca pe un SF, nu-ți e clar dacă urmează o aventură young adult clasică sau o space opera cu accente psihologice profunde.
Povestea te aruncă într-un univers care pare la început foarte straniu, dar ce devine tot mai fascinant pe măsură ce îl descoperi.
Prentisstown e un orășel izolat de pe o planetă recent colonizată, unde fiecare gând, fiecare sentiment, fiecare amintire a locuitorilor de sex masculin ajunge în mintea tuturor, sub forma unui flux continuu de informație, botezat Vacarm. Aici, intimitatea nu există, iar haosul senzațiilor expuse a schimbat radical tot ce înseamnă viață privată sau încredere între oameni.
Todd Hewitt, ultimul băiat rămas în oraș, e convins că știe cum funcționează lumea sa – doar că tot ce a aflat el e doar o parte din adevăr.
În Prentisstown nu a mai rămas nicio femeie; toate au fost ucise cu ani în urmă, în timpul unui conflict devastator cu spacșii, nativii planetei numite Lumea Nouă, care au lansat un atac bacteriologic cu un virus mortal. Acel virus nu doar că a curmat viețile femeilor, dar a lăsat bărbații condamnați la o existență în care gândurile le sunt mereu devoalate public, transformând comunitatea într-un spațiu sufocant, lipsit de orice urmă de intimitate.
Cu o lună înainte de aniversarea celor treisprezece ani, vârsta la care devine bărbat, Todd se trezește prins într-o serie de evenimente care-i răvășește existența.
Când găsește un loc unde nu se mai aude Vacarmul – ceva ce părea imposibil – începe să bănuiască faptul că adulții din Prentisstown nu i-au spus niciodată totul. Și când dă nas în nas cu Viola, prima fată văzută de la dispariția femeilor, care are o liniște a minții ce îl sperie și îl fascinează deopotrivă, tot universul lui Todd se zdruncină din temelii.
Împreună cu ea și câinele său credincios, Manchee (care nu se sfiește să-și exprime propriile senzații amuzante și naive), Todd încearcă să fugă din oraș, urmăriți de toți locuitorii și amenințați de teama că fiecare gând le poate fi ascultat.

Acțiunea din Vocea pumnalului te prinde rapid într-un carusel de pericole, urmăriri, revelații și răsturnări de situație. Pe parcursul evadării, Todd și Viola descoperă secretele sumbre ale comunității umane, adevărul despre războiul cu spacșii – ființele native ale planetei – și de ce toate femeile din Prentisstown au dispărut în urmă cu ani.
Cartea ridică la fileu teme puternice, dar le tratează mereu cu prospețime adolescentină: manipularea, frica de necunoscut, identitatea și puterea de a alege cine vrei să devii într-o lume care nu-ți permite să meditezi la propriile alegeri.
Todd nu e vreun erou perfect, ci doar un băiat cu toane, frici, impulsuri și dubii, care vrea să afle adevărul și să găsească o cale de scăpare pentru el și pentru singura prietenă reală pe care a avut-o vreodată.
Viola nu este nici ea o tipică fată salvată de pericol, ci o parteneră utilă, curajoasă, dar marcată de propriile traume.
Iar Manchee, cu observațiile lui sincere și umorul involuntar, devine rapid favoritul oricărui cititor.
Lumea creată de Ness e vie, sălbatică și mereu pe punctul de a exploda, cu peisaje care ascund pericole la fiecare pas.
Vocea pumnalului are tot ce îi trebuie unui roman bun pentru adolescenți și nu numai: aventură, mister, emoție, personaje vii și o lume care respiră în ritmul acțiunii trepidante.
Pentru cine caută o poveste științifico-fantastică inedită, plină de adrenalină, dar și de substanță, cartea lui Ness va fi descoperirea perfectă.
Patrick Ness s-a născut în 1971, într-o bază militară unde tatăl său era sergent instructor. A locuit în Hawaii până la 6 ani, apoi încă 10 ani în statul Washington. A studiat literatura engleză la University of Southern California.
În 1997, i-a apărut prima povestire în revista Genre și de atunci n-a mai renunțat la scris. „Măcar 1 000 de cuvinte pe zi – orice s-ar întâmpla.”
În 2008 a publicat Vocea pumnalului, prima carte pentru tineri care i-a adus faima internaţională, urmată de celelalte două părţi din trilogia Pe tărâmul haosului și de romanele Chemarea monstrului (Editura Trei, 2015) și More Than This (2013).
A scris și literatură pentru adulți: The Crash of Hennington (2003), Topics About Which I Know Nothing (2005), The Crane Wife (2014).


Not my usual piece of cake, dar aș citi! E trilogie, deci! Să sperăm că merge bine publicarea în română.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E reeditat volumul 1 in editie tie-in, dar, din pacate, niciun semn inca despre traducerea urmatoarelor.
Sper si eu sa apara cat mai rapid continuarile, ca e chiar faina seria. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană