Căpitanul Conan

                     de Roger Vercel

 

Editura POLIROM
Anul apariției în limba română: 2014
Categoria: Literatură contemporană
Titlul original: Capitaine Conan (1934)
Traducere: Laurențiu Zoicaș
Număr de pagini: 256
Achiziționabil pe Libris.ro

 

Știți cărțile alea de memorii sau schițe de roman, fără mare valoare literară reală, dar pe care noi le citim fascinați, pentru că povestesc viața unor străini în România de-acum un secol?
(Apropo, când o să înțeleagă și cei care fac reclamele TV că faza cu Centenarul nu-i despre înființarea statului român, ci despre (re)Unirea tuturor provinciilor istorice locuite de români?)
Ei bine, Căpitanul Conan nu e o carte dintre acelea. Este un roman adevărat, învolburat și pasional, poate mai inexact geografico-sociologic decât ele, fiindcă panoramează decorul din iureșul acțiunii belicoase, dar nu mai puțin documentativ pentru esențele perioadei, și mult mai interesant de parcurs decât amintirile nu știu cărei guvernante britanice, soții de ambasador sau ziarist – trimis special – care-și făcea veacul doar prin Capșa, notând zvonuri.

Deși narată la persoana întâi, de un alter ego al scriitorului, tânăr ofițer francez, student la Facultatea de Litere înainte de război, numit în carte André Norbert, povestea războinică îl are ca personaj principal pe Conan, care nu e uriașul Conan Barbarul, ci un breton mărunțel, sarcastic și mereu furios, din Saint-Malo, decorat cu Crucea de Război pentru vitejie, dar un veritabil coșmar pentru ideea de disciplină militară.
Țăran-comerciant de mărunțișuri într-un magazin de mercerie, transformat în soldat, anti-eroul lui Vercel are viclenie nativă, instinct ancestral de vânător care-și doboară prada și spirit exploziv revoluționar tipic franțuzesc, de-abia mascat în momentele când nu e deloc cazul să și-l manifeste, în prezența superiorilor ce-l pot deferi Curții Marțiale.

După ce participă la Bătălia de la Dobro Polje (septembrie 1918), un regiment al Armatei Franceze de Răsărit parcurge în marș forțat 600 kilometri prin Macedonia și Bulgaria, ajungând pe malul bulgăresc al Dunării, în noiembrie 1918.

Militarii sunt informați despre semnarea Armistițiului de la Compiègne (11 noiembrie 1918), sfârșitul teoretic al războiului.

Într-o discuție amicală, doi tineri ofițeri (locotenenții Norbert și Conan) rememorează cele mai dramatice  momente prin care au trecut în timpul confruntărilor armate și încearcă să-și prevadă un viitor dincolo de grozăviile frontului.

Unitățile franceze pătrund apoi pe teritoriul României și, împreună cu armata română, eliberează Bucureștiul, defilând triumfal pe Calea Victoriei, în frunte cu  generalul Berthelot.

În pofida încheierii armistițiului, trupele franceze continuă să rămână mobilizate timp de mai multe luni, instalate inițial la București.
După patru ani de război, militarii se adaptează greu atmosferei de cazarmă din perioada de pace, fiind exasperați de rutina cazonă absurdă, într-un oraș plin de atracții civile.

Cel mai indignat de acestă încorsetare birocratică este locotenentul Conan, comandantul unui detașament de cercetare format din soldați curajoși și duri, care s-au remarcat prin numeroase acte de bravură pe front.

Delictele săvârșite se înmulțesc, de la simple acte de indisciplină (precum nesalutarea unui superior, lipsa de la apel sau insubordonarea) până la infracțiuni mai grave (furt de materiale, dezertare și brutalități față de populația civilă).

După scurtul stagiu ca avocat al unor soldați acuzați de abateri regulamentare minore, Norbert este numit comisar raportor, având sarcina de a-i trimite la judecată, în fața Consiliului de Război, pe militarii acuzați de încălcarea legii. În timp ce ignoră delictele mărunte, el nu este dispus să treacă cu vederea faptele penale violente, iar anchetarea unui jaf armat săvârșit de câțiva soldați în localul Palais de Glace, de pe Bulevardul Regina Elisabeta din București, îl aduce în conflict cu prietenul său Conan.

Regimentele franceze părăsesc România, rând pe rând, la începutul anului 1919.

Norbert îl regăsește pe Conan în Bulgaria, în apropiere de Sofia, și află că prietenul lui a fost avansat la gradul de căpitan. Această avansare era atât o recunoaștere a eroismului dovedit în incursiunile de pe teritoriul inamic, cât și o încercare de a-l cuminți, până la apropiata demobilizare.

În aprilie 1919, Norbert este însărcinat cu investigarea unei duble infracțiuni, de dezertare și trădare. Acuzatul, soldatul adolescentin Jean-René Erlane, a fost trimis cu un an în urmă într-o misiune de legătură în timpul luptelor de pe valea Vardarului și, pierzându-se cu firea din cauza bombardamentelor, a ajuns în liniile bulgare, predându-se inamicului.
În ciuda eforturilor locotentului Norbert de a evidenția circumstanțe atenuante, Erlane este condamnat la moarte de tribunalul militar.
În același timp, căpitanul Conan este arestat pentru uciderea din culpă a unui bulgar. Prins la mijloc, între datoria de comisar raportor și lealitatea pentru un camarad care săvârșise acte de eroism pe front, Norbert își înaintează demisia și este trimis la compania sa.

Unitățile militare franceze sunt desfășurate apoi în Basarabia, având misiunea de a apăra frontiera română de pe Nistru. Aici are loc ultima încleștare armată în care sunt angrenați militarii francezi: Lupta de la Tighina (27-28 mai 1919).

În cursul invaziei nocturne peste Nistru a bandelor bolșevice, trupele franceze sunt luate prin surprindere și, deși își apără pozițiile cu dârzenie, sunt copleșite de numărul mare de atacatori. Observând luptele, Conan strânge un grup de militari arestați și inițiază un contraatac curajos, alungându-i pe inamici, putând spera astfel ca fapta lor de vitejie să le aducă mult doritele achitări…

Roger Vercel – pe numele său adevărat Roger Crétin {omul chiar avea nevoie de un pseudonim} – se naște în Le Mans, la 8 ianuarie 1894.
Crescut de mama sa în spiritul catolicismului pios, intră la seminarul teologic, pe care îl părăsește însă curând pentru a-și urma studiile la Facultatea de Litere din Caen.
În momentul lansării ordinului de mobilizare generală, la 1 august 1914, este încă student. După câteva săptămâni de așteptare, este repartizat la Serviciul de ambulanță al armatei din Le Mans, unde rămâne infirmier până la sfârșitul anului 1914.
Transferat apoi, ca voluntar, la Dunkerque, participă în octombrie 1914, la bătălia de pe Yser. În 1915 și 1916, ia parte la bătăliile din Flandra, Champagne și de pe Somme.
Rănit și gazat, în 1916, intră, după convalescență, la Școala Militară de la Saint-Cyr. Proaspăt sublocotenent, este repartizat în Armata franceză de Răsărit (Armée francaise d’Orient). Debarcă la Monastir (Macedonia) în 1918 și participă la bătălia de la Dobro Polje.

Câteva săptămîni mai tîrziu ajunge la București, unde are prilejul să asiste, în 1 decembrie 1918, la defilarea triumfală de pe Calea Victoriei. Ulterior va lua parte la luptele împotriva bolșevicilor din Basarabia și Ucraina, după care va deveni ofițer de legătură între comandamentele armatelor aliate.

Va exercita și funcția de judecător de instrucție pe lângă Jandarmeria Militară, fiind însărcinat cu cercetarea tuturor crimelor și delictelor comise de militarii francezi.
Roger Vercel rămâne pe teritoriul românesc pînă la semnarea tratatelor de pace și consacrarea României Mari, la sfârșitul anului 1919. Se întoarce în Franța decorat cu Crucea de Război franceză și, din partea statului român, cu Crucea Comemorativă a Războiului.

La întoarcerea din România, Roger Vercel își termină studiile superioare, în 1921 fiind numit profesor de literatură la Dinan. În acest orășel breton își pregătește teza de doctorat, consacrată imaginilor din opera lui Corneille, pe care o susține în 1927.

Cât timp a locuit în capitala României, în lunile de după încheierea armistițiului, Vercel a străbătut orașul pe jos și a notat date, nume, adrese, cuvinte românești și impresii de călătorie, în carnetele unde a consemnat întâmplări de război, cu scopul de a-și reconstitui, ulterior, propria experiență militară. Însemnările au devenit tot mai ilizibile odată cu trecerea timpului, astfel că unele denumiri locale au fost transcrise eronat în cărțile publicate.

Roger Vercel a scris trei romane inspirate din amintirile sale de pe frontul răsăritean: Notre père Trajan (1930), Capitaine Conan (1934) și Léna (1936), care alcătuiesc o trilogie balcanică.

Romanul Căpitanul Conan a fost distins în 1934 cu prestigiosul premiu Goncourt, iar în 1996 a inspirat filmul cu același titlu regizat de Bertrand Tavernier, ce-a obținut și el, în 1997, două premii César: premiul pentru cel mai bun regizor (Bertrand Tavernier) și premiul pentru cel mai bun actor (Philippe Torreton).

 

 

Puteți comanda cartea pe site-ul librăriei online
Libris