Șapte Porți

Originile lui Jayden Wiker

 

de
Radu Octavian

 

Editura StoryCraft Publishing
Anul apariției: 2020
Număr de pagini: 256

 

Romanul Șapte Porți : originile lui Jayden Wiker face parte din proiectul editurii StoryCraft Publishing de a lansa romane captivante, pe gustul publicului larg, lipsite de ermetismul metaforic al scriitorilor consacrați cu pretenții de elitiști, dar logice și inteligente, în așa fel încât să ofere satisfacție completă oricărui gen de cititor.

Împreună cu Bătălia de la Socola se constituie într-un pachet care conține două cărți de debut remarcabile ce merită achiziționate – acum la super-ofertă.

Sapte porti

Șapte Porți spune povestea unui tânăr student, Jayden Wiker, care până la cei douăzeci și doi de ani ai săi, a primit de la părinții lui divorțați mai mult bani decât manifestări de dragoste, astfel încât și-a format un caracater rece, cinic, aproape lipsit de empatie față de suferințele omenești.

Deși îndrăgostit sincer de frumoasa Olivia, chiar și ea trece în planul doi, atunci când interesul său primordial îi solicită atenția ori timpul.
Jayden
a dezvoltat, în ultima vreme, o obsesie din a transcende simplele calități umane, ce condamnă specia la o existență de supraviețuire, cuplare și acuplare, pentru a deveni supraom, cu toate însușirile suplimentare pe care i le-ar aduce acest statut neclar.

Plin de entuziasmul specific marilor vizionari, ajutat de situația sa materială bună, dar și de o minte pătrunzătoare, sceptică și ironică, tânărul cercetează diferite modalități de a depăși limitele cunoscute ale umanului, oprindu-se până la urmă asupra unor indicii din dark web ce îl vor conduce în lumea ocultismului.

Cum mentorii în acest misterios domeniu se lasă greu găsiți, vânează el unul și îl determină să-l inițieze în magie și în contactul cu lumea de dincolo.
Cu ajutorul cărții Șapte Porți, invocă un succubus sinistru, care-l va face să-și reevalueze toate concepțiile despre univers și propriile năzuințe existențiale.

Sapte Porti coperta

Născute din întrebările filosofice ale unui băiat de bani gata care s-a jucat cu focul cunoașterii, o înșiruire fantastică de aventuri, de evenimente palpitante între thriller și horror, de anchete detectiviste sau povești de dragoste malformate – se defășoară în ritm trepidant.

După un început liniștit, aproape idilic, prin aule studențești, pe turnuri cu panorame romantice, în camere de colegi învățând împreună, totul explodează într-o tornadă de supranatural demoniac și suspans crâncen.

O reinterpretare a mitului lui Faust?
Da, dar una updatată cu toate atracțiile dintr-un dark fantasy de acțiune pe steroizi.

Personajele evoluează defazat, reușind mereu să surprindă.
Majoritatea au laturi complex-contradictorii prin care te fac să le simpatizezi, să le antipatizezi, să îți vină să le omori sau să te înduioșezi, la un moment dat.

Concluzia cărții se trasează din primele pagini, dar povestea sa învolburată o prezintă într-o foarte reușită punere în scenă demonstrativă.
Un experiment terifiant care reconfirmă ideea că adevăratele descoperiri despre noi înșine nu le facem în exterior, ci în explorările interioare.

Șapte Porți : originile lui Jayden Wiker este un roman incitant despre obsesie, sacrificiu, testarea limitelor și trezirea demonilor de nestăpânit.

.

images (3)

.

Romanul
poate fi achiziționat
pe site-ul
StoryCraft

StoryCraft