Bătălia de la
Socola
.
de
Cătălin Ioniță
.
Editura StoryCraft Publishing
Anul apariției: 2020
Număr de pagini: 254
.
Bătălia de la Socola este o carte născută la un curs de scriere creativă, unde, din deja amuzanta temă:
un pacient internat la sanatoriul de la Socola se crede Ștefan cel Mare și dorește să elibereze spitalul (și ulterior Moldova) de sub ocupația otomană,
a ieșit o excelentă comedie de situații, cu umor suculent și subtilități de satiră socială pătrunzătoare.
Cred că aș fi putut ghici numai din formularea temei, cine preda cursul respectiv.
Scriitorul-antrenor-motivator Daniel Zărnescu are stilul lui unic de a lansa provocări fanteziste care te prind total în joc, imediat ce le auzi formulate.
Povestea plăsmuită de Cătălin Ioniță nu seamănă însă deloc a schiță încropită pe un subiect dat. Are propria forță creativă irezistibilă și exuberantă, părând spuma în continuă expansiune – care dă pe-afară din recipient – după o reacție chimică în care s-au amestecat două picături de lichid cu aspect relativ pașnic.
Tema nebuniei a exercitat dintotdeauna o atracție deosebită în literatură și cinematografie. Îmi e imposibil să îmi amintesc o carte citită sau un film văzut, plasate într-un ospiciu, care să nu-mi fi plăcut.
În percepția primitivă, nebunia era legată de sacralitate, nebunul reprezenta vocea misterioasă a divinității și era ascultat cu respect sau teamă, ca nu cumva bolboroselile sale să ascundă mesaje esențiale, transmise din înălțimile cereșți.
În lumea culturii, nebunia a acompaniat mereu artiștii, ca pierdere asumată a măsurii, ca genialitate explozivă și răvășitoare, exprimându-se sub forma libertății totale, a ignorării anarhice a regulilor sau a depășirii limitelor imaginației acceptabile social.
Cu asemenea premise, romanul de debut al lui Cătălin Ioniță poate fi receptat în mai multe straturi de semnificații profunde, însă important este că își realizează pe deplin și absolut spectaculos, principalul său scop:
captivarea cititorului.
Reușește asta prin tonalitate glumeață, situații sau dialoguri hazoase, ironie fină, dar și treceri în registrul dramatic care sparg uneori pojghița de bună dispoziție, apărând precum fața tristă a unui claun de sub straturile de machiaj.
Combinarea lor e armonioasă și creează empatie totală cu personajele, chiar așa nebune, cum sunt marea lor majoritate, deci imposibil de catalogat drept pozitive sau negative.
Lui Gabi, un țăcănit cu personalități multiple, internat la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, i se sugerează că ar fi Ștefan cel Mare și că are o misiune de înfăptuit. Aceea de a elibera sanatoriul și întreaga Moldovă din mâinile otomanilor, care s-au infiltrat peste tot în conducerea lor.
Dovezile care-i alimentează noua convingere apar din coincidențe asupra cărora aliații săi de conjunctură, ce-i devin tot mai buni prieteni, au grijă să-i atragă cu meticulozitate atenția.
Deocamdată sunt o gașcă veselă de trei partizani, împreună cu Măria Sa, dar se plănuiește ca odată ce s-a pus mâna pe sabia marelui Domnitor, aflată tocmai în biroul directorului Spineanu, un pașă sub acoperire, să se recruteze și restul nebunilor/răzeșilor în oastea țării.
Chiar mai plină de intrigi, fojgăieli parșive și lupte meschine pentru putere, se dovedește a fi lumea celor normali, din administrația spitalului.
Doctorul Medințu își dorește cu ardoare să devină el director, în locul lui Spineanu, și este dispus să facă orice pentru a determina demiterea actuale conduceri.
Intențiile sale de sabotaj se întâlnesc cu aspirațiile insurecției lui Gabi și ale prietenilor săi, rezultând o amestecătură de interese psihopatologice și carieriste, care ridică la rang de interogație conclusivă, întrebarea retorică:
Sunt mai nebuni nebunii sau normalii?
Acțiunea se ramifică în multe alte direcții, influențată de bogata galerie a personajelor savuros de extravagante, dar totuși atât de recognoscibile în tiparele întâlnite și prin societatea externă Socolei.
Surprize apar din toate cotloanele ospiciului, iar revelația finală încununează năucitor trăznita panoramă a alienării umane.
Bătălia de la Socola este o istorisire acaparantă, cu o finalizare ce te lasă în imposibilitate de a te dumiri dacă îți vine să râzi sau să plângi, dar pe parcursul căreia te-ai hlizit cu poftă și poate chiar ai scăpat câte o lacrimă, reacții pe care numai scriitorii adevărați le pot produce.
Dacă proiectul de la care a pornit zămislirea acestui roman ar fi avut un examen final de acordare oficială a statutului de scriitor, Cătălin Ioniță l-ar fi luat cu brio, odată cu lansarea lui către public.
.
.
Romanul
poate fi achiziționat
pe site-ul
StoryCraft
Bai, am fost facut in multe feluri in toti anii astia, dar „scriitor-antrenor-motivator” niciodata. :))
Foarte faina recenzia, felicitari!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Merci-merci! 🙂 De-acum se poate adauga si lansator de autori buni. 😀
ApreciazăApreciază
Tentanta si antrenanta recenzie! Pe mine m-ai convins ca aceasta carte merita cumparata si citita. Multumesc pentru recomandare! Voi tine cont, uneori am nevoie de o lectura care sa ma scoata din zona de confort, iar Batalia de la Socola sigur asta ar face.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Eva! 🙂 Cu drag! 🙂 Sunt sigur ca o sa iti placa si tie la fel de tare! 🙂
ApreciazăApreciază
Indrazneata ideea romanului, sunt curioasa cum a abordat autorul aceste zone oarecum delicate, chiar daca in scopul satirei sau comediei de situatie. „Sunt mai nebuni nebunii sau normalii?” – ei bine, asta da intrebare, mai ales cand „normal” este ceva extrem de relativ. Multumesc pentru recomandarea interesanta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag, Ana! 🙂 Chiar o abordare indrazneata, originala si un pic traznita. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc pentru recenzie. Nici eu n-as fi putut surprinde mai bine esenta cartii!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc si eu pentru extraordinara lectura! 🙂 Asteptam si alte titluri cu aceeasi semnatura! 😀
ApreciazăApreciază
Avem si pentru la anul ceva pregatit, desigur tot prin Storycraft 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super-veste! 🙂
ApreciazăApreciază
Felicitări pentru recenzie
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multuuumesc, Vero! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar e interesant!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare! 😀
ApreciazăApreciază
Sigur mi-ar plăcea povestea asta!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Preciiissss!!! 😎
ApreciazăApreciază
Și musai! 🤭😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Muuusssaaai!!! :))))))
ApreciazăApreciază