Rusalka
Femeia din adâncuri

.

de
Natașa Alina Culea

.

Editura Bookzone
Anul publicării: 2021
Număr de pagini: 182

.

Imaginați-vă atmosfera fantastică din capodopera Domnișoara Cristina a lui Mircea Eliade întrepătrunsă cu aura misterioasă creată de Magicianul, bestsellerul lui John Fowles, ambientată în splendoarea unică a peisajului Deltei Dunării, pentru a avea o primă idee despre compoziția magnifică a noului roman lansat de Natașa Alina Culea:
Rusalka. Femeia din adâncuri.

Cele trei brațe ale curentelor literare magic realism, postmodernism și romantic-gotic se unesc într-un Δ perfect, definind simbolic spiritul cărții, dar și feminitatea ei ancestralo-himerică din conceptul metaforic Delta lui Venus.

Alexandru, un tânăr jurnalist bucureștean, se refugiază din propria-i viață în sălbăticia naturii, într-o călătorie-evadare ce se va dovedi infestată de neprevăzut și fabulos.

În acest moment al existenței sale, când decide să abandoneze temporar rutina citadină, sub pretextul de a-și vizita o mătușă Tudosia din ruralitatea dunăreană, Alexandru face parte din categoria de oameni care nu mai simt, nu mai cred, nu mai speră și nu mai vor.
Atunci când nu scrie pentru ziar, bea până uită de toate, deși nici el nu știe ce vrea să uite sau pe cine.

Ajuns în somptuosul tărâm al Deltei Dunării, bărbatul percepe o prezență vag feminină care-l urmărește ca o umbră, ce îl ademenește, dar îl și înspăimântă.
Rusalka, spaima localnicilor, îl caută, îl așteaptă.

Fascinația aceasta inexplicabilă retrezește inspirația de romancier și culegător de povești în jurnalistul care simte că aici poate să-și scrie opera vieții.
Trecerea bruscă de la apatie la consemnări febrile, de la blocaj ideatic, la delir scriitoricesc, plutirea senzorială între Eros și Thanatos din lirismul său filosofico-existențial sunt semne ale unui atac psihologic terifiant care-l leagă pe Alexandru tot mai obsesiv de miturile și legendele locului.

„De când am venit, timpul nu mai curge ca înainte, parcă sunt pe nisipuri mișcătoare.
Am venit ieri, acum un secol sau în mâinele zilei de ieri?
Am fost înghițit în oglinda lichidă a Dunării și-acum sunt bântuit de-un dor ce nu-i al meu.”

Rusalka, această naiadă, nimfă, sirenă sau știmă nu este nicidecum o femeie frumoasă care cântă și atrage marinarii, ci e un demon al apei, o creatură acvatică feroce, o bestie spectrală ce, atunci când se lasă ceața, iese din adâncuri și își răzbună trecutul tragic-sfâșietor, răspândind moarte și groază.

Mirificul zonei și obiceiurile locuitorilor ei sunt genuin și minuțios redate, cititorul receptând odată cu lectura cărții și o introducere documentară fidelă, autentică, în paradisul deltaic și-n istoria sa învolburată.

Magic realismul, supranaturalul scurs progresiv în desfășurarea obișnuită a vieții, se manifestă tot mai intens, în momentele tensionate când anumite evenimente sfidează regulile raționalului și previzibilului.

Atmosfera aparent liniștită a romanului, ce redă întocmai traiul comunitar dintre ape, este învăluită de un mister fluid – oamenii din jurul lui Alexandru par să-i ascundă ceva, înăbușă conversații prea dezvăluitoare, se contrazic în acțiuni, astfel încât cititorul simte și el instabilitatea suspectă, ca și cum ar încerca să pășească pe un teren mlăștinos.

Unele personaje sunt suspendate în pânza timpului, în arhaic și credințe neclintite de veacuri:
moașa satului, bătrâna păstrătoare de ritualuri străvechi, mătușa lui Alexandru, Tudosia, știe mai mult decât spune și are mereu câte o cugetare înțeleaptă, de-ale celor care trăiesc în dreapta credință,
Moș Irofte este neclintit și tăcut, nu pare să se grăbească nicăieri, niciodată, și nimic nu-l ia prin surprindere.

Echilibrul modern-vetust este asigurat de tinerețea lui Iovan, acesta fiind un flăcău localnic energic, dezlegat la gură, cu mintea doldora de informații pe care vrea să le împărtășească, captivat și el de legenda rusalkăi, așa cum a ajuns și orășeanul Alexandru.

Firele temporale se întretaie și se combină surprinzător, făcând imposibil să anticipezi ce se va întâmpla mai departe, iar unele dintre imaginile create de autoare sunt înscenări metaforice, culisând vizual ca într-o galerie de universuri alternative cu figuri umane comune tuturor și doar mici, insignifiante, schimbări.

Secvența din primele pagini ale cărții, când lotca lui Moș Irofte alunecă precum luntrea lui Charon pe ape, prin înserarea ca de asfințit de lume, îți dă iluzia că povestea începe cu sfârșitul ei, într-o circularitate predestinată de neoprit.

Alături de alte titluri remarcabile, cum sunt: Aranca, știma lacurilor, de Cezar Petrescu, Iarna bărbaților, de Ștefan Bănulescu sau Lostrița, de Vasile Voiculescu, romanul Rusalka. Femeia din adâncuri îmbogățește proza fantastică românească izvorâtă din mitologia unei creaturi feminine a apelor.

Scriitoarea Natașa Alina Culea este ea însăși o sirenă cu cântec hipnotic care te cufundă în lumi acaparatoare și adâncimi insondabile.

.

.

Romanul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii