Natașa, disecția pe fluturi și pânza de paing

     Ca iubitor de cultură (în devălmăşie : elitistă şi neelitistă, mainstream şi underground), eu şi, probabil, alţii asemene-mi, absorb literatura străină, în general, ca pe ceva ce are ca scop distrarea sau informarea, pe când pe cea română o percep mult mai posesiv, ca pe o casetă de bijuterii pe care mi-aş dori-o cât mai plină. Chiar nezbârnaind de patriotism, în mod logic, nu ai cum să nu te bucuri mai tare când dai peste o carte bună scrisă direct în limba maternă, când între tine şi autor nu mai intervine chinul traducătorului de-a reproduce. Când poţi simţi fiecare nuanţă, fiecare gând subliminal, fiecare ezitare, fiecare răsuflare, fiecare geamăt din străfunduri al creatorului, fără o interfaţă tălmăcitoare… Ce bine că urmează să vorbesc despre o scriitoare – altfel toată argumentaţia asta ar fi sunat un pic gay.

     În năzuinţa mea continuă de a umple caseta cea metaforică şi inevitabil subiectivă (pentru că fiecare îşi face selecţiile după gust), cu noi nestemate din propriile descoperiri, am primit cu speranță trei pepite  cu coperţi superbe şi ca imagine şi ca textura : primele trei romane ale unei autoare de care nu citisem încă nimic, dar despre care auzisem numai vorbe de laudă – Nataşa Alina Culea.

Dacă aş spune că doar după câteva pagini… aş exagera şablonard… din prima pagină, de la primele propoziţii, am simţit că întâia pepită muşcată semnala un filon de aur pur (sunt în continuare la metafora cu îmbogăţirea casetei cu valori culturale naţionale). Nataşa, bărbaţii şi psihanalistul, te prinde în unghiuţele ei șic şi îţi activează toate soiurile de empatii, iti clarifică tot roiul de sentimente pe care le recunoşti din propriile trăiri (dacă eşti genul feminin), ale iubitelor capricioase (dacă eşti genul masculin), sau ale prietenelor jeluitoare neînţelese (dacă eşti genul de confident). Mai simpatică şi mai atrăgătoare decât orice roman chick lit şi cu valoare introspectivă și de observaţie fină ca în capodoperele clasice ale literaturii feminine – doar în felul ăsta combinativ, poţi categorisi, cât de cât, cartea de debut a Nataşei.

        Mâna scriitoricească feminină pare adesea mult mai sigură la disecţiile pe fluturi abdominali, decât cea masculină. Pe lângă faptul că autorii bărbaţi nu prea reuşesc să dibuiască exact motivațiile femeilor şi încearcă să le înjghebeze nişte imbolduri raționale chiar şi când ele nu există, mai apare şi tendinţa în caz de vivisecţie (adică atunci când fluturaşii mai mişcă măcar dintr-o aripioară) să idealizeze sau să demonizeze subiectele pasiunii lor… Nataşa e una dintre reprezentantele cele mai talentate în specialitatea asta de chirurgie sentimentală… Personajul ei feminin nu-şi caută scuze. Lucru cu atât mai remarcabil cu cât se deduce şi a mărturisit chiar ea, că e un alter-ego al său cu foarte mici diferenţe. Nu încearcă să îşi principializeze propriile capricii, nici nu umple de calităţi bărbaţii de care se îndrăgosteşte, ca motiv pentru orbirea iubirii sale. Nu are resentimente, dar nici obiectivitate de gheaţă, doar analizează şi se autoanalizează cu graţie, încât te întrebi dacă un asemenea spirit de pătrundere, mai are nevoie de psiholog. Mai ales când are şi astfel de super-prietene, asemeni celor din gaşca-i veselă şi petrecăreaţă, cu care ar putea toca totul doar între fete.

continuare…