„Cei ce fac primul pas rareori îl fac şi pe ultimul.”

Arena 13

volumul 1 din seria Arena 13

                             de Joseph Delaney

 

Editura Corint
Anul apariţiei: 2016
Colecţia: Corint Junior
Traducere: Adina Raţiu
Număr de pagini: 320

 

   Atunci când tehnologia nu poate fi înţeleasă de minițile omeneşti ale unei epoci mai înapoiate, ea pare magie. Parafrazarea asta ar face din originalul roman Arena 13 al lui Joseph Delaney, mai degrabă un science fiction decât un fantasy.

A SF sună şi premisele lui definitorii: lume post-apocaliptică, societate distopică, război între om şi creaţiile sale organice codate cerebral, refacerea civilizaţiei pe baza unor elemente disparate ale trecutului…

A fantasy adie atmosfera de Ev Mediu cu sate şi târguri în jurul oraşului clădit din lemn şi având uliţe acoperite de scânduri pentru a nu te afunda în noroaie, cu turn de piatră sumbru şi opresiv din care o creatură malefică, asemeni unui zmeu/vampir din poveşti, vine şi răpeşte/goleşte de sânge fetele, terorizând locuitorii ce nu au curajul să iasă noaptea din casă.

Ne aflăm în Mitgard, locul în care fantasticul şi ştiinţa speculativă coexistă într-o izolare impusă sub forma unei bariere de ceaţă, o zonă netraversabilă – de pâclă sufocantă şi presiune psihică traumatizantă – împresurând ceea ce ar putea fi ultima enclavă umană de pe planetă. O rezervaţie unde lupta pentru viaţă a oamenilor se desfăşoară ca într-o arenă, dar care conţine la rândul ei arene de luptă cuprinse în complexul circular numit Roata.

   La fel de greu definibilă e şi adresabilitatea acestui prim volum al unei trilogii. Este o serie pentru adolescenţi în măsura în care are protagonişti adolescenți din determinarea cărora juniorii ar putea învaţa câte ceva, dar tenta ei pronunţată de dark-noir-sângeros şi universul atât de complex legiferat pe care îl evocă, face din ciclul de romane, unul menit să trezească fiori de groază sau emoţie oricărei vârste.

   Chiar şi noţiunea de arenă din titlu – ce sugerează confruntări letale şi nisip absorbind sudoare şi sânge – ar putea surprinde. Da, ea aduce tot spiritul competitiv şi senzaţia de pericol, din sugestia nominativă, dar nici ca o reflectare a întrecerilor sportive actuale amplificate mai ucigaş, nici a măcelurilor în masă scenografiate în ecranizările cu gladiatori. E mai mult o întoarcere la spectacolele din arenele romane aşa cum au fost în istoria reală, fără exagerările filmelor de acţiune. Competiţii de luptă planificate, cu organizare pe tipuri de înfruntări şi tipologii de luptători şi cu supraviețuirea a mai tuturor participanţilor. Ca specificităţi ale acestei porţiuni din viitorul încercând să se reînchege – cu întreceri de antrenament pentru discipoli, cu dueluri neletale duse la rang de artă între profesionişti şi, doar în caz de răfuieli personale, cu lansări de provocări la luptă pe viaţă şi pe moarte. Totuşi, o ameninţare cu adevărat fatală este umbra monstruoasă a djinn-ului Hob, ce oricând putea coborî din turnul său să solicite o confruntare cu campionii din Arena 13, asta însemnând de obicei şi sfârşitul carierei lor.

   În cadrul acesta schiţat progresiv de autor prin panoramări scurte ca din planarea unei drone rapide, dar cu imersii profunde în esenţa sistemelor cu care iau contact direct personajele, se dezvoltă o cumulare dramatică de tensiune, având antagonişti pulsând caracterial tot mai intens, prinzând complet cititorul în povestea lor ţesută din dorinţe, pasiuni şi țel fierbinte de răzbunare.

   Leif este un adolescent orfan, de 15 ani, care şi-a pierdut părinţii din cauza cruzimii lui Hob, djinn-ul ce, asemeni un senior feudal atotputernic, coboară în satele şi oraşul domeniului să îşi satisfacă orice capriciu criminal, înspăimântând locuitorii umani ai Mitgardului.

Singura posibilitate pe care o întrevede băiatul de a se răzbuna este să ajungă ca tatăl său, luptător în arenă. Acolo Hob îşi lansează periodic provocarea la înfruntări în condiţii de competiţie organizată, dar cu miza ridicată la însăşi viaţa competitorilor. Leif ştie că monstrul poate fi înfrânt. Tatăl lui a făcut-o înainte de a fi rănit şi a fi nevoit să se retragă în sătucul unde l-a crescut. Chiar dacă nu cunoaşte încă toate amănuntele legendarei confruntări şi nici cum sau de câte ori Hob îşi poate înlocui trupul căsăpit, voinţa lui de a izbândi îi ţine loc de orice alt fel de subtilitate a planului.

   Adolescentul a trebuit să aştepte după moartea părinţilor o ocazie de a se înscrie pe traiectoria răzbunării. În timpul acesta s-a antrenat la bătaia cu ciomegele, devenind cel mai îndemantic din sat şi ieşind mereu victorios, chiar și atunci când concura cu trei adversari deodată. Un mijloc de luptă primitiv ce îl ajută totuşi să îşi câştige şansa de a porni spre Arenă, sub forma unui bilet ce îi garantează că va fi instruit de Tyron – cel mai bun antrenor, modelator şi proprietar de laci (echivalentul unui lanista din Imperiul Roman). Lacii / simulacrii părând a fi androizi organici folosiţi în lumea barbarizată a Mitgardului pe post de gladiatori, prin elemente rudimentare de programare care s-au păstrat din vechea civilizaţie umană tehnologizată. Dar ei sunt numai gladiatorii neînsuflețiți din grupurile tipice de luptă acceptate în competiţii. Cei ce îl protejează şi sunt coordonaţi ca nişte marionete în armuri prin arenă de gladiatorul însufleţit – om, aşa cum îşi doreşte să ajungă şi Leif.

Protocolul oficializat cere ca în luptele de Trigladius, un combatant uman să stea în spatele a trei laci în poziţia de luptă numită mag, în vreme ce oponentul său este apărat de un singur lac, numit min. Disproporționalitatea este impusă de tradiţie şi posibile preferințe ale industriei de pariuri ce s-a dezvoltat în jurul arenelor din complexul in formă de roată care vitalizează întregul oraş. Trebuia să fii înzestrat cu mare iscusinţă şi agilitate ca să învingi din poziţia min. Iar când un asemenea talent ieșea victorios, toţi cei care au avut îndrăzneala de a miza pe el se alegeau cu o grămadă de bani.

Tatăl lui Leif a fost un mitic campion min. Şi tot asta dorește să devină şi fiul său.

   Gindeen este oraşul oamenilor unde tânărul discipol se înscrie în şcoala de luptă a maestrului Tyron. Sunt seturi de reguli pe care trebuie să le respecte pentru a fi acceptat şi păstrat în casa antrenorului ca ucenic, pentru a supravieţui în oraşul bântuit de Hob şi de servitorii lui siniştri porecliți Ciucuri sau de gărzile Protectorului impus de aceeaşi forţă – Inteligența Artificială dominatoare – care reţine populaţia umană enclavizată, dar, mai ales, trebuie să înțeleagă esenţa şi aplicabilitatea regulilor de luptă în Arenă.

Leif este însă foarte naiv şi influențabil, așa că, în scurt timp reuşeşte să încalce toate genurile de restricții impuse. Se implică în aventuri cu zgubilitica şi băieţoasa fiică a maestrului Tyron, Kwin – cea care îşi dorea să lupte în arene, deşi sexului feminin îi este interzis – băiatul riscând să piardă defintiv programul de instruire din cauza ei. Îşi bagă nasul sub ghidajul aceluiaşi căpușor feminin al răutăţilor, Kwin, în toate locurile ascunse ale Roții şi prin toate cotloanele periferice ale oraşului. Se implică într-un pariu extrem cu terifianții Ciucuri ai lui Hob, dar reuşeşte să treacă prin toate mai mult sau mai puţin bine, datorită talentului său înnăscut în mânuirea oricărei arme şi motivaţiei sale supreme. Până când, confruntările adevărate încep în Arena 13 – cel mai periculos dintre toate amfiteatrele de ciocnire. Locul unde moartea are chipul hâd, răpitor de minte şi suflet, al monstruosului Hob.

   Joseph Delaney, autor și al unei alte saga remarcabile, Cronicile  Wardstone, începe şi acest nou ciclu fantastic de aventuri şi suspans într-o manieră cuceritoare. Protagoniştii îţi atrag imediat simpatia, devii suporter implicat al lor în lupta cu răul în stare pură reprezentat de Hob şi ai lui, acţiunea e fulminantă şi întorsăturile de situaţie imprevizibile.

O carte pe care insist în a o recomanda tuturor îndrăgitorilor de fantasy, SF sau romane de acţiune. Nu are nimic infantil în ea pentru a fi trecută la indexul cu exagerat de juvenil, aş spune că, dimpotrivă, norocul cititorilor puberi că a fost considerată potrivită pentru ei şi se pot bucura legal de lupte încrâncenate și realiste, aşa cum găsesc numai în cele mai tari scene din filme sau videogames-uri.

În altoirea comparativă pe care o fac adesea la finalul recenziilor mele, aș egaliza Arena 13 cu o combinaţie de Harry Potter pe steroizi (sau Cronica Ucigaşului de Regi – dacă nu vrem să dopăm cu spirit războinic alte romane) și Labirintul lui James Dashner în momentele sale bune.

Editura Corint a publicat deja volumul doi (ce ritm susținut!) şi de abia aştept să mă năpustesc asupra lui pentru a savura continuările firelor epic de epice ale trilogiei.

Puteti comanda volumele apărute până acum ale seriei Arena 13  pe site-ul Editurii Corint în colecția Corint Junior.