Codul
„Rebecca”
de
Ken Follett
Editura RAO
Categoria: Literatură Universală
Anul publicării în limba română: 2018
Titlul original: The Key to Rebecca (1980)
Traducere: Monica-Laura Cibotariu
Număr de pagini: 432
volum achiziționabil pe
Libris.ro
Romanul Codul „Rebecca” se inspiră din fapte și personaje reale, pe care celebrul scriitor Ken Follett le recompune în stilul său acaparator, creator de empatie și de suspans.
În timpul documentării pentru viitorul bestseller Prin urechile acului / The Eye of the Needle, autorul galez a descoperit povestea de viață a lui Johannes Eppler, un cetățean german care și-a petrecut copilăria în Egipt, după ce mama lui s-a recăsătorit cu un egiptean bogat. Dubla sa formare culturală, arabo-germană, l-a transformat automat, odată cu startul celui de-Al Doilea Război Mondial, într-un extraordinar de valoros spion al naziștilor.
Exact aceeași biografie o are și protagonistul lui Follett, Alexander Wolff, cu nume arabizat Ahmed Rahmha, spion în serviciul Abwehr-ului.
Mai sunt și alte asemănări frapante, între modalitățile de operare și infiltrare ale celor doi: Eppler utiliza farmecele unei secundante feminine, transmitea informații dintr-o ambarcațiune locuibilă de la malul Nilului și avea un cod secret de comunicare bazat pe cartea Rebecca, scrisă de Daphne du Maurier.
Toate acestea le regăsim și la Alex Wolff, dar el, spre deosebire de personajul real, care la un moment dat și-a distrus transmițătorul pentru a începe o nouă viață alături de o prostituată evreică, este devotat cauzei naziste, fiind gata de orice sacrificiu în scopul îndeplinirii misiunii încredințate.
Este vara anului 1942, când, într-un punct critic al campaniei militare nord-africane lansate de feldmareșalul Erwin Rommel, supranumit Vulpea Deșertului, maiorul William Vandam, un ofițer britanic de la Serviciul de Contraspionaj din Cairo, își dă primul seama că prin spatele frontului a fost strecurat un spion periculos, ce se poate camufla în mediul înconjurător, datorită cunoașterii societății locale, a limbii și a orașului.
Wolff, al cărui nume de cod este Sfinx, încearcă, prin relațiile pe care le are cu lumea interlopă autohtonă, să se achite de însărcinarea primită în Germania, aceea de a pune mâna pe cât mai multe informații despre planurile de acțiune britanice și numărul forțelor armate implicate în ele.
Sonia, o dansatoare din buric ce urăște coloniștii englezi, cărora le impută moartea tatălui său, îi este cel mai prețios ajutor. După încercările nu prea fructuoase ale agentului german de a sustrage documente oficiale prin tâlhării aranjate, senzuala egipteancă va accepta să îl seducă pe maiorul Sandy Smith, de la Cartierul General al armatei engleze, în ideea de a ajunge prin el la planurile Aliate.
Ca într-o mișcare de șah în oglindă, fanaticul urmăritor al spionului, William Vandam, intuind pasiunea Sfinxului pentru femei, încearcă să-i întindă o capcană folosindu-se tot de o frumusețe a orașului, Elene Fontana, pe numele ei adevărat Abgail Asnani, o amantă de lux itinerantă cu origini evreiești, care își dorește înfrângerea naziștilor și emigrarea în Palestina.
În intențiile lui Vandam, Elene ar trebui să îl cucerească pe Wolff, dar în timpul pregătirii planului lor, cei doi se îndrăgostesc.
Rommel e gata să lovească din nou și are nevoie imperioasă de informații precise, agentul german caută o modalitate de a le transmite la timp, în vreme ce Vandam își continuă vânătoarea, având cele mai mari piedici puse chiar de comandantul său direct, care nu are deloc încredere în obsesiile lui paranoide anti-sfincși.
Într-o cavalcadă de momente de acțiune și tensiune tipică romanelor bune de spionaj, înfruntarea continuă pe străzile din Cairo și în deșert, cu trupele invincibilului Erwin Rommel apropiindu-se teribil de-o nouă victorie.
O dimensiune ce ar fi putut să scape unui scriitor mai puțin profund decât Ken Follett este cea a ipocriziei colonialismului englez, în timpul luptei principiale a Imperiului Britanic cu Germania Nazistă.
Englezii combăteau ideile de superioritate ariană ale lui Hitler, în timp ce ei deja le aplicau de atâta timp în colonii.
Modul în care aceștia tratează egiptenii, ca pe o clasă inferioară, fiind motivul principal pentru care oamenii lor nu pot acționa decât într-un mediu ostil, așteptându-se mereu să fie trădați sau sabotați de localnici.
Confruntarea serviciilor secrete capătă valențe speciale pe acest tărâm african nesigur, unde niciun european nu se simte tocmai acasă, ci mai degrabă într-o deplasare riscantă chiar și fără război.
Sigur, dacă nu e un agent excepțional, de cultură băștinașă, cum este Wolff.
Roman de spionaj, de aventuri, de dragoste, de atmosferă, thriller istoric, exotic și chiar erotic – sunt etichete clasificatoare care se pot lipi perfect justificat de Codul „Rebecca”, dar ar fi suficientă precizarea că este un alt volum scris în stilul inconfundabil al lui Ken Follett, pentru a cuprinde condensat toate aceste calificative.
Wow, ce poveste captivanta! Un amestec de genuri exploziv si irezistibil. Si o recenzie tare ispititoare! Musai, musai de citit!!! :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Dana! 🙂 Follett nu dezamageste niciodata, ori despre ce ar scrie. 🙂
ApreciazăApreciază
Atunci mai pun ceva bani deoparte. 🤭😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E fain ca nici nu-s scumpe editiile astea de buzunar, desi au super-calitate si scris mare. 🙂 Cu reducere, sunt mai intotdeauna in jur de 20 de lei, uneori si 15. 🙂 De urmarit promotiile Libris si Rao. 😀
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru pont! 😊😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag! 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare imi plac cartile lui Ken Follett! Nu mai stiu sigur daca asta o am sau e doar in wishlist.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu mi-am propus sa nu scap niciuna scrisa de el. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vai, cartea asta nu o am. Si eu sunt fan Ken Follet. O mega-recenzie, Marius!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Merci mare-mare, Vero! 🙂 Sa nu iti scape, e ca Pacientul englez mai pe spionaj, mai cu aventuri si mai erotic. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😎 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte interesant romanul, multumesc si eu pentru recomandare si pont!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mare drag, Ana! 🙂 Merita sa dai iama in cartile lui Follett, numai minunatii. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De un stil inconfundabil se poate vorbi și la citirea recenziei.
Dacă nu ești un cititor al genului roman de spionaj, te pornești cam agale, ca și cum ai zice: „Hai baremi să văd ce spune Marius!…” Fiindcă el ți-a câștigat respectul și știi că te-a atras de partea părerilor sale, de fiecare dată. Și chiar așa s-a întâmplat și acum. Ajungi ca după citirea ultimului rând al textului, să regreți că nu ai la îndemână chiar atunci cartea sugerată. Un mare talent! O spun cu toată considerația, dar și cu o oarecare invidie că eu pe de altă parte sunt atât de sărac în vorbe. Când mi-ai cere mie o impresie, eu probabil aș zice doar: „Mi-a plăcut!”, sau „Mi-a plăcut foarte mult!” sau… „Îmm!” Nimic mai mult. Dacă mă vei întreba și de ce am o astfel de părere, cred că îți pot spune încă de pe acum că m-ai încurca de tot. Bănuiesc că îți voi răspunde: „Citește ca să te convingi și singur!” Cine s-ar mai lua după mine în cazul acesta? 🙂
Cu Marius însă, toți banii mi i-aș da numai pe cărți, fără de niciun regret. Pentru că, oare am mai spus? 🙂 se pricepe să le aleagă, e deschis oricărui gen de scriere, iar o apreciere de a sa arată ca un platou de argint aurit, pe care ți se servește ospățul. Poftă bună la lectură!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc tare -tare mult pentru apreciere! 🙂 De fiecare data cand citesc o reactie a ta, ma simt reenergizat si mai pus pe treaba. 😀
ApreciazăApreciază
Ma gandeam eu ca e ceva legatura cu Rebecca a lui Maurier. De fapt, cum am citit titlul, la asta m-am gandit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A deschis un gen Daphne du Maurier, cu cartea aia. 🙂 Dar mie cel mai mult imi place, din ce a scris ea, Tapul ispasitor. 🙂
ApreciazăApreciază