Femeia – Oracol

.

de
Margaret Atwood

.

Editura Corint
Colecția Corint Fiction
Anul publicării în limba română: 2021
Titlul original:  Lady Oracle (1976)
Traducere: Gabriela Nedelea
Număr de pagini : 448

.

Margaret Atwood este cea mai cunoscută scriitoare canadiană, autoare a peste 35 de volume de proză, poezie și eseuri critice, traduse in zeci de limbi. A abordat cu același succes toate genurile literare și a primit nenumărate premii, ca recunoaștere a talentului ei.
Cu un asemenea creator, romanul Femeia-Oracol, era de așteptat să fie excelent scris. Și e. Chiar fără o rezonare deosebită cu subiectul, orice fel de cititor va fi prins de inteligența și inventivitatea frazelor povestitoarei, care te determină să te simți cult, fie și numai pentru că ți-e accesibilă estetica lor, făcând parcă să nu mai conteze atât de mult spectaculozitatea în sine a poveștii.

 S-ar putea spune că istorisirea aceasta a lui Atwood are ceva din Gone Girl altoită cu o rămurică din atmosfera paranormală de magie urbană a autorilor sud-americani, dar ea a apărut în 1976, așa că orice analogie ar trebui orientată mai degrabă invers, din respect pentru originalitatea fiecărui scriitor. Totuși, o Gillian Flynn combinată cu un strop de Isabel Allende, sunt cele mai la indemână referințe comparative.
Poate un pic mai frustă, Atwood, mai realistă și mai pregătită să zăbovească îndelung asupra auto-examinării personajelor proprii, decât succesoarele sale.

 Romanul debutează cu mărturisirea lui Joan Foster, o canadiancă hotărâtă să se facă pierdută în splendoarea bucolică a Italiei rurale :

„Mi-am plănuit cu grijă moartea – ceea ce n-am făcut cu viața mea, pe care am lăsat-o să șerpuiască în meandre de colo până colo, în ciuda încercărilor mele firave de a o stăpâni…

Îmi doream să dispar pur și simplu, lăsând în urmă doar umbra unui leș, umbră pe care toata lumea s-o ia drept realitate. La început am crezut că și reușisem.”

 Ce a făcut o scriitoare de succes, o femeie frumoasă cu o căsnicie liniștită, să vrea să dispară din universul pe care și-l clădise, să fie atât de atrasă de tentația neantizării?
Răspunsul pare să se găsească în istoria sa intimă, în trecutul care i-a format personalitatea.

 Fiică a unei mame autoritare, obsedate de ce cred alții despre ea și de nevoia de control, și al unui tată absent, când la propriu, când la figurat, Joan a avut o copilărie plină de probleme.
Cu înclinație spre obezitate, confruntată cu frustrările mamei și indiferența tatălui, chinuită de colegele de aceeași vârstă care îi simțeau fragilitatea de victimă, fata va fi într-un continuu regres pe tot drumul său spre maturizare.
În adolescență, ajunsese deja să înfulece intenționat și să iși agraveze problemele de sănătate, doar pentru micile satisfacții rautăcioase din confruntarea cu mama sa, exasperată de imperfecțiunea odraslei :

„Mâncam ca să o sfidez, dar și din cauza panicii. Uneori mi-era teamă că, de fapt, nu existam cu adevărat, că eram un accident; o auzeam catalagondu-mă drept un accident”

 Singurul punct luminos în însingurarea fetiței este mătușa Lou. Cea care, de altfel, o va și ajuta într-un final să se schimbe.
Deschisă, solară, tonică și extravagantă, ea insăși greoaie și voluminoasă, dar fără să îi pese de asta, mătușa fetei e tot ce nu este mama acesteia. Un adevărat sprijin moral, o prietenă ce incurajează, nu doar critică, cu care se merge la film, sau se poate discuta despre orice.
Privind obiectiv, nici mama Joanei nu pare rău intenționată, făcând tot ce depindea de ea pentru normalizarea copilului – de la înscrierea la cursuri de balet sau cercetășie sportivă, la impunerea de diete și programare la psiholog -, dar blestemul contradicției mama-fiică se încăpățânează să destrame orice efort al ei de a rezolva totul în mod corect.

Rezolvare pe care o găsește însă mătușa Lou, atât prin influența din timpul vieții, cât și printr-un testament cu condiție suspensivă.
Joan va primi o sumă mare de bani, doar daca indeplinește o anumită prevedere testamentară: să slăbească cincizeci de kilograme.
Acest imbold adăugat unei psihologii mai mature, de ieșire din adolescență, vor fi declicul declanșator al marilor schimbări.

Tot de mătușa Lou se leagă un alt marcaj important în destinul Joanei, ea introducând-o pentru prima oară în lumea misterioasă a viziunilor și premonițiilor, când o ia ca însoțitoare la ședința unui grup straniu de rugăciune și spiritism.

 Structurată în cinci părti, fiecare cuprinzând o etapă de viață, cartea lui Atwood ne poartă in stil de jurnal intim, prin tot traseul formării eroinei sale.

Devenită acum o femeie tot mai frumoasă, dar cu umbra obezei ce a fost inconjurând-o ca o aură apăsătoare, Joan începe o viața de călătorii și aventuri, cu banii moșteniți.
Întâlnește la Londra un conte polonez refugiat cu care are o primă relație  de concubinaj cam ciudat și din urma căreia cel mai important lucru cu care rămâne e ideea de a scrie cărți romantice de epocă, cu iz gotic și erotic, pentru publicul țintă pe care și l-a ales: femeia casnică sau dezamagită de carieră, doritoare de escapism in lumi mai frumoase și mai sentimentale.

Cu atât mai neașteptată pare alegerea facută pentru propria mare poveste de dragoste, finalizată cu o căsătorie care numai ca în povești nu e.
Un propagandist comunistoid fanatic, prea prins de activitățiile sale principiale socialiste ca să poată dezvolta o reală pasiune romantică, îi devine soț.
Se reîntorc și se stabilesc în Canada, unde tocmai când lucrurile par să se statornicească, totul se precipită spre punctul culminant al mărturisirii din începutul romanului.
Joan are succes și ca poeta morbidă, printr-o creație așternută pe hârtie prin metoda scrierii automate – incoștiente, cu iz puternic de spiritism.
Îsi ia un amant, apar episoade de șantaj, de hărțuieli telefonice și mesaje amenințatoare, reapar personaje din trecut și bântuiri fantomatice.

Toate o presează pe Joan Foster să redevină Louisa K. Delacourt, pseudonim pe care și-l luase cât timp locuise în Europa, și să se refugieze din nou în locurile unde îsi găsise odată liniștea, de data asta înscenându-și moartea.
Dorința de dispariție a vechiului eu, de reinventare, pare să izvorască din succesul primei transformări, de la obeză la femeia dorită.
Dacă-i va reuși și de data asta și cât de multă bază au amenințarile ce o stresează, sunt întrebările care dau miza finalului intens al poveștii.

„Voiam să uit trecutul, dar acesta refuza să mă uite pe mine.”

 Dincolo de firul epic al romanului și de plăcerea pe care ți-o dă parcurgerea lui, există interpretarea sa în decodare post-modernistă. Curent pe care îl ilustrează, practic, după manual, pentru că găsim în el subiectivizarea totală, importanța dată trăirilor interioare, satirizarea socială, auto-ironia, dar și conștiința de sine a scriitorului și a operei sale.

Din perspectiva aceasta pot fi răsfoite inclusiv interesantele fragmente din creația gotico-romantică a cărților de dragoste scrise de Joan. Citarea lor vastă, intercalată în trupul realist al romanului, devine metaforă și introspecție mascată.
Labirintul prin care se pierd diferitele genuri de femei-personaje simbolizează întruparea livrescă a meandrelor vieții și a alegerilor ce trebuie făcute.
Poeziile sale spiritiste, aduse pe lume prin scriere automată, sunt un motiv de a diseca procesul de apariție și editare a unei cărți, industria ce s-a dezvoltat in jurul gestului cultural.
Interesul post-morten care crește în urma poetei ce a sucombat sinucigaș ca o nouă Sylvia Plath aduce în vizorul satiric rolul presei și al tabloidizării, în succesul unui autor.
Lipsa de plauzibilitate din coincidența reaparițiilor unor personaje metamorfozate, cu o noua identitate, subliniază complexitatea și instabilitatea caracterului uman și al opțiunilor pe care le facem.
Însăși spiritul mamei ce apare ca viziune în momente de cumpănă face parte tot dintr-o simbolistică a trecutului definitoriu, pe care îl purtăm veșnic cu noi.

Femeia-Oracol este un roman care poate fi relaxant sau plin de subînțelesuri, în funcție de cât de mult dorești să îl aprofundezi.
Oricum, satisfacător și interesant, în orice cheie ai alege să îl descoperi.

.

.

Cartea
a apărut în colecția
Corint Fiction,
la
Editura Corint