Roata timpului
Amazon Prime Video
Pe 19 noiembrie, se lansează primele episoade ale seriei bazate pe celebra saga de fantasy a lui
Robert Jordan.
Ecranizarea este o coproducție între Amazon Studios și Sony Pictures Television și se va putea vedea pe Amazon Prime.
Peste 90 de milioane de cărți din serie au fost vândute în întreaga lume.
La Editura RAO au apărut, în limba română, primele zece volume ale vastei opere epic fantasy, urmând ca în scurt timp să se lanseze și o ediție dedicată ecranizării (tie-in).
Arhitectura narativă din Roata Timpului este o combinație de înfruntări războinico-aventuroase, ca în Stăpânul Inelelor, desfășurate într-o organizare socială plină de intrigi, asemeni celei din Dune.
Sistemul magic al universului lui Jordan e unul dual, ingenios structurat, având recognoscibile, la bază, concepte mitologice sau filosofice din lumea noastră.
Lupta dintre Bine și Rău are o curgere eternă, ciclică, esențială, vitală, dar pe fundalul ei apar o puzderie de alte ciocniri ale intereselor antagoniste mai mărunte și frământările individuale ale fiecăruia dintre numeroasele personaje, în timp ce își trăiesc propriile drame.
Din ciclul literar The Wheel of Time / Roata Timpului fac parte volumele:
The Eye of the World (1990) / Ochiul lumii. Cartea întâi
The Great Hunt (1990) / În căutarea Cornului. Cartea a doua
The Dragon Reborn (1991) / Dragonul Renăscut. Cartea a treia
The Shadow Rising (1992) / Umbra se întinde. Cartea a patra
The Fires of Heaven (1993) / Focurile cerului. Cartea a cincea
Lord of Chaos (1994) / Seniorul haosului. Cartea a șasea
A Crown of Swords (1996) / Coroana de săbii. Cartea a șaptea
The Path of Daggers (1998) / Calea pumnalelor. Cartea a opta
Winter’s Heart (2000) / Inima iernii. Cartea a noua
Crossroads of Twilight (2003) / Rascruce de drumuri in amurg. Cartea a zecea
New Spring (2004)
Knife of Dreams (2005)
The Gathering Storm (2009)
Towers of Midnight (2010)
A Memory of Light (2013)
Saga Roata Timpului
este una dintre cele mai așteptate ecranizări ale anului.

Multumesc pentru informatie! S-ar putea sa ma uit, macar sa-mi dau seama daca imi place.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag de la un fan! 😀
ApreciazăApreciază
Sunt foarte curioasa sa vad ce a iesit. Sunt ani deja de cand am terminat de citit seria, care fara indoiala este una dintre cele mai epice (nu stiu daca e corect acest superlativ, dar il folosesc oricum) care au fost scrise. N-am citit New Spring.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E fain ca raman tot mai putine carti bune neecranizate. Regizorii de seriale sunt tot mai curajosi. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, sper sa fie intr-un trend crescator. 🙂
ApreciazăApreciază
Cu siguranță mă tentează o ecranizare fantasy. Nu poate fi decât spectaculos 😍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar arata foaaarte promitator!
ApreciazăApreciat de 1 persoană