Confesiunile domnului Freejoy

Șerban Andrei Mazilu și Andreea Sterea

– fragment de roman –

Nici nu ai idee cât de puțin control există în viețile voastre. Este, de fapt, teribil de trist să vezi – privind din afară, ca observator obiectiv – că mai mult de jumătate din ceea ce faceți zilnic este programat de societate. Și, dincolo de societate, de niște indivizi destul de inteligenți încât să profite de adevăruri simple. Nu-ți dai seama că a te căsători, a face un copil, a menține o poziție în locul în care lucrezi nu sunt doar norme și convenții, ci toate fac parte dintr-o înțelepciune genetică. E bine să treci prin toate aceste stagii ca să ai pentru ce să trăiești. Dacă nu ai imaginație! Iar acei băieți deștepți vor ca tu să trăiești pentru că, pentru ei, ești o resursă… În special pentru că nu ai imaginație! În schimb, dacă ți-ai da seama cât de efemeră și nesemnificativă ești pentru Cosmos cu adevărat, ai înțelege că ceea ce tu numești „naivitate” eu numesc „intuiție”. Nu sunt naiv pentru că îmi îmbrățișez pornirile hedonistice și mă bucur de vicii, ci înțeleg la un nivel mult mai profund decât tine că asta este tot ce contează. Intuiesc că sacrificiile pe care le faceți cu toții, convențiile și compromisurile sunt doar motive de-a exista, și blestemat să fiu dacă-mi voi irosi timpul lingușind un șef, dedicându-mă nenatural unei singure ființe și legându-mi iremediabil destinul de-o progenitură care să treacă prin drame existențiale ca ale voastre. Iubesc puternic și sufăr și mai tare,  dar știu exact cine sunt. Voi puteți spune același lucru?

Muzica se auzea din stradă prin ușa larg deschisă a casei cu două etaje, văruită curat și cu un acoperiș verde și vesel. Era o dimineață însorită și neobișnuit de caldă pentru acel început de primăvară, iar adierea dinspre răsăritul încețoșat se strecura în magazinul lui Ruan, cu un melanj de arome puternice. Piesele de mobilier vechi, servante și mese de toaletă ce împodobiseră budoarele aristocrației  în urmă cu un secol, eliberau izuri de colonie, de flori și tabac. Prin sertarele și compartimentele lor, o mulțime de nimicuri putreziseră și își lăsaseră amprenta olfactivă, amintind de secrete niciodată împărtășite. Tablourile masive erau înghesuite pe pereți și miroseau a fum de lemn și ulei. Pe statuetele de bronz și lut, aproape că se putea gusta sudoarea creatorului deasupra nuanței de metal și mucegai, iar casetele de bijuterii, urnele și vazele pastelate aveau fiecare identitatea sa. Dar muzica, acel cântec vesel și nostalgic totodată, distorsionat în pâlnia ca un crin a gramofonului, era elementul care completa atmosfera. Un flaut, un pian și o trompetă gemeau într-un tandem sublim, într-un tic-tac de ceas, în timp ce vocea caldă a cântăreței suspina despre șanse pierdute și revederi.  Sunetele se învălmășeau grăbite în odaia atât de încărcată de obiecte, de forme și culori, că părea gata să își reverse conținutul în stradă din clipă-n clipă. Magazinul părea un haos neidentificabil, imposibil de descâlcit, în care zăceau sute de lucrușoare, fiecare cu propria sa poveste și personalitate, deși Adelind ochise deja câteva piese foarte valoroase pe piața de antichități.

Ruan nu dezamăgea: părea la fel de împăcat cu sine și voios ca în noaptea precedentă, deși preocupat, ceea ce întărea impresia lui Adelind că individul era cel puțin ciudat. Acea bizarerie, însă, devenea și mai misterioasă, căci descoperise că numele lui se lega strâns de cele mai importante personaje din Cadiz, indiferent de zonă, de statut, de obiectul activității, vârstă sau misiune. Fata își dedicase aproape întreaga noapte cercetărilor despre misteriosul negustor, aflând – cu uimire – că, în ciuda celor treizeci și șapte de ani, Freejoy nu-și exagerase „notorietatea”. De la subit celebra artistă de operă Amara Limesoar și până  la primarul Noel Cassano, era amintit doar în termeni laudativi, chiar dacă nimeni nu spunea în presa locală cu ce anume se ocupa Ruan Freejoy și cum reușea să facă toate acele lucruri la care, conform declarațiilor, se pricepea atât de bine. Aflase, de asemenea, că bărbatul era uneori și consultant pentru Anador, fiind menționat în câteva gazete în contextul unor anchete privind practici oculte. Nu o mai surprindea, așadar, prezența lui alături  de chestorul Harow la scena sinuciderii lui Amos, dar era încă nelămurită în legătură cu rolul concret pe care îl putea juca el în astfel de cercetări.

Poate se pricepe foarte bine la istoria religiilor și a ocultului, își spuse Adelind. Magazinul arată ca munca de-o viață a unui colecționar. Și, în definitiv, la unele anchete sunt chemați ca experți și psihologi, antropologi, medici, profesori…

Mirosul puternic al cafelei o trezi din reveria în care picase, sprijinită de vitrina din antreul magazinului. Ca o nălucă, o fată cu părul albastru se strecurase din adâncimea umbrită prin labirintul de obiecte și îi oferise lui Ruan o ceașcă pe o farfurioară dantelată. Aparatul în care preparase licoarea aromată, un monstru de alamă împopoțonat cu valvule, ceasuri de presiune, robinete și tubulaturi, fâsâia molcom și tremura nerăbdător în spatele unui bar cu fațadă de sticlă. Pe rafturile expuse, zeci de recipiente cu alcool vechi și scump se lăfăiau în suporturi de catifea, iar Adelind avu impresia că se află într-o cafenea și nu într-o casă veche, dar frumoasă, din Eastwatch.

Ruan se afundase într-un fotoliu uriaș și foarte comod, mâzgălind o hartă cu un stilou de os lăcuit. Privirea-i oranj îi era intensă, atentă și chiar alertă sub sprâncenele groase – două atingeri apăsate de pensulă și una din puținele-i caracteristici care îi domoleau puternicul aspect androgin. În strălucirea albă, reflectată în oglinzi și-n geamurile dulapurilor și orologiului uriaș, tenul îi era ca de marmură, iar buzele îi păreau însângerate și umede.

– Katie, spuse el destul de tare încât să fie auzit și de Adelind, adu-i și domnișoarei Ness specialitatea noastră,  te rog frumos, și un lichior pentru mine.

Atât el, cât și tânăra în vestimentație bărbătească, de majordom, o țintuiră simultan cu privirea. Zâmbetul lui se contură deasupra hârtiei pe care o ținea în mâini, în complet dezacord cu expresia de perfect dezinteres a angajatei sale. Ochii ei, în schimb, erau mari și rotunzi, ca două sfere de cobalt, în care – intui Adelind – aproape oricine, bărbat sau femeie, și-ar fi pierdut șirul gândurilor. Era palidă și ușor pistruiată pe pomeții proeminenți, iar acea mină goală, hipnotică, îi intensifica aparenta atitudine glacială. Katie se înclină vag spre Ruan și, împreunându-și  la spate mâinile învelite în mănuși impecabil de albe, se  întoarse în spatele tejghelei.

– Tocmai la țanc! exclamă el și o invită să se așeze, arătând spre fotoliul alăturat.

Pendulul bătu orele zece chiar în acea clipă și Adelind tresări vizibil. O astfel de slăbiciune ar fi făcut-o să roșească într-o altă situație, dar nu avea atâta putere acum. Nu-i păsa nici de ea însăși în acea clipă, darămite de părerea unui străin. Verdele privirii ei își pierduse tenta de chihlimbar și viață, și cearcăne violet, umflate, îi atârnau greu sub ochi. Oboseala și chinul nopții trecute erau mai mult decât evidente și pe gura-i învinețită, umflată și uscată, iar paloarea ei avertiza că nu-i fusese ușor să se deplaseze acolo. Cu reticență, acceptă să se așeze, și își trecu un picior peste celălalt, trăgându-și din reflex rochia neagră și mai mult peste genunchi.

– Îmi pare nespus de rău pentru pierderea suferită, începu Ruan. Îmi pot închipui numai ce noapte cumplită ai trăit. Ar fi trebuit să dormi, gesticulă el spre măsuța rotundă dintre ei. Știu, adăugă mai mult atent la harta din mână, ai încercat… Măcar mănâncă ceva. Avem de toate.

„De toate” nu era o exagerare. Masa, atât cât putea să susțină, era plină de tot felul de fructe exotice, clătite, brioșe,  brânzeturi scumpe și ouă fierte, de diferite mărimi. În plus, două carafe, ca niște turnuri, flancau bufetul, pline cu suc proaspăt stors.

– Ei bine? o întrebă după o vreme, văzând că Adelind abia dacă clipise.

– Nu mă pot decide, îi răspunse ea cu o voce groasă, neexersată în acea zi.

– Ah! Îți recomand ouăle… alea mici. Nu știu cum se numesc, dar sunt fenomenale, și…

– Mă refeream la dumneavoastră, domnule Freejoy, îl  corectă ea.

Oh, înțeleg, îi zise el și-i azvârli un surâs scurt. În primul rând, te rog să-mi spui Ruan. Nu suport eticheta forțată și apelativele de politețe. Harow, adăugă ușor deranjat, insistă să le folosesc…

– Chestorul Harow? Da, mi-ați părut apropiați…

– Când cineva îți face cunoștință cu sufletul tău pereche, tinzi să-i extinzi o oarecare curtoazie. Colt și Seraphine împlinesc patru ani de căsnicie în vară, nu? o întrebă el pe fata cu păr albastru, care îi servea păhărelul cu lichior și cafeaua invitatei sale.

– Cinci, îi răspunse Katerina pe un ton sec și dispăru rapid înapoi în spatele barului.

– Desigur, cinci, conchise el. Așadar… Despre ce decizie era vorba, Adelind?

– Dacă e bine să fiu aici în loc să fiu la poliție pentru declarații sau să ajut cu formele de înmormântare pentru Amos, îi răspunse tânăra sorbind din ceașca de porțelan.

Expresia ei se schimbă dintr-o dată. Nu doar că lichidul părea că o înviorase instantaneu, dar și starea ei generală deveni pe moment cu totul alta.

– Ce… e asta? murmură cu ochii măriți de un zâmbet încântat. Este delicios!

– Cred că o să-i spun… café spumé. N-am idee… Katie mereu amestecă băuturile și, din câte mi-a spus, e un melanj de lapte fiert sub presiune, vanilie, scorțișoară, câteva condimente și altele… Și cafea, bineînțeles.

Îi lăsă impresia că ar fi vrut să mai spună și altceva, dar se opri, lăsând-o pe Adelind să se bucure de descoperirea savuroasă, rededicându-și atenția acelei hârtii pe care o tot mâzgălea. Și ea își dorea să rupă tăcerea, dar alese să se concentreze pe faptul că bărbatul din fața ei se oferise să o ajute.

– Ce puteți face pentru mine, mai exact?

– Insist să-mi spui Ruan. Câștigăm mai mult timp așa.

– Fie. Ce… poți face pentru mine? murmură ea, într-un final, lăsându-se pradă confortului oferit de spătarul deosebit de moale. Adică știu că sunteți… ești relativ celebru în Cadiz, și foarte apreciat de unele personalități locale, în special în Eastwatch, dar presa nu dă prea multe detalii. Am aflat deja că forțele de ordine apelează ocazional la ajutorul tău, dar… presupun că asta se datorează expertizei tale în istorie, religie, practici interzise și alte subiecte atât de dragi Anadorului?

– Nu ești departe de adevăr. Ți-ai făcut bine temele, bravo! Uneori, chestorul Harow mă mai cheamă pentru a-mi cere părerea în legătură cu obiecte de cult – reale sau false –, cărți interesante, bijuterii vechi, simboluri, diverse înscrisuri… Da, ai putea spune că mă recomandă experiența în domeniu.

– Dar în cazul de aseară… în… sinuciderea lui Amos, continuă ea, cu voce tremurătoare, și tu și chestorul Harow  v-ați făcut apariția nechemați… Adică… Nu era un caz pentru Anador. Poliția era acolo la un pont și comisarul Massa a părut clar deranjat de intervenția voastră. De unde ați știut să veniți acolo exact în acel moment?

– Un magician nu-și dezvăluie niciodată secretele, îi răspunse el, cu o privire jucăușă.