Aliați în slujba dreptății
Umbra sinelui
Brățările doliului
.
Născuți din Ceață
#4 & #5 & #6
.
de
Brandon Sanderson
.
Editura Trei
Anii publicării în limba română: 2017, 2019
Număr de pagini: 376 + 432 +
Categoria: Literatura Universala
volume achiziționabile pe
Libris.ro
.
Aliați în slujba dreptății
este volumul patru din saga Mistborn a lui Brandon Sanderson, primul dintr-o nouă mini-serie cuprinsă în seria mare, a cărei acțiune are loc la trei secole distanță de trilogia inițială.
O restartare de ciclu literar ce păstrează doar atmosfera și sistemul magic din lumea Ultimului Imperiu, această carte se poate citi în mod independent, fără nicio dificultate sau pierdere de savoare.

Brandon Sanderson nu a dorit să își lase universul într-un veșnic Ev Mediu, ca al altor lumi fantasy statice, unde trec mileniile și tehnologia nu se schimbă deloc. Astfel încât, a imaginat o societate umană vibrantă, în dezvoltare avântată, odată scăpată de sub dominațiile care o sufocau prin magie întunecată.
După trei sute de ani de la eliberarea din ploaia de cenușă, Scadrial e o planetă înfloritoare, în pragul modernităţii, are căi ferate care dublează transportul pe canale, iluminat public electric și înalţă primele structuri de zgârie-nori.
Kelsier, Vin, Elend, Sazed, Spook și ceilalţi eroi eliberatori au devenit repere istorice sau religioase.
Dar, în ciuda spectaculosului progres tehnologic, vechile arte magice ale allomanţiei și ferochimiei continuă să joace un rol important în această lume renăscută.

Waxillium Ladrian este un nobil nonconformist pe care, la începutul romanului, îl găsim în Ținuturile Necruțătoare, unde face pe justițiarul de serviciu, într-o zonă ce amintește de Far West-ul american.
El menține legea și ordinea în aceste locuri primejdioase, alături de amicul său Wayne, până când o tragedie personală îl determină să se întoarcă înapoi acasă, în orașul Elendel.
Aici va trebui să își asume responsabilitatea de a fi Lord, capul Casei sale nobiliare.
Mii de oameni depind de stabilitatea Casei Ladrian, cu serviciile, viețile și familiile lor.
Deși, istoric, odată era una dintre Casele cele mai importante din oraș, cunoscute și respectate, afacerile pe care trebuie să le preia acum Waxillium nu merg deloc bine și pentru a le putea pune pe picioare, fostul aventurier are nevoie să învețe repede cum să devină un demn membru al înaltei societăți și… probabil… să se căsătorească.
Așa că, Wax renunță la a-și mai afișa armele și la a-și utiliza în public talentele de arzător-de-metale, consacrându-se traiului tradiționalist citadino-aristocratic.
Însă nici orașul nu este lipsit de pericole.
Au loc jafuri incredibile, mai multe femei sunt răpite și poliția nu poate înțelege modul uimitor în care acționează răufăcătorii.
Waxillium simte că ar putea dezlega aceste mistere, dar cum s-ar putea implica fără a-și afecta nou-câștigata conduită exemplară?

În saga Născuți din ceață, magia apare sub forma allomanției, adică a abilității umane, transmisă genetic, de a extrage forță vitală din metale, arzându-le (mistuindu-le intern după ingerare, într-un mod special). Capacitățile allomanților nu sunt absolute, ele se educă, pot fi îmbunătățite, însă nu dincolo de puterea înnăscută a fiecărui individ care le folosește. Unii fiind mai înzestrați, alții mai puțin, în accesarea lor.
Utilizarea metalelor, calitățile acestora și împerecherile reactiv-contrareactiv dintre ele sunt descrise și codificate cu extraordinară credibilitate, punând parcă bazele unei științe paralele sandersoniene.
Modalitățile în care acest gen de super-puteri s-au schimbat, odată cu trecerea timpului, și cum s-au adaptat posesorii lor noilor vremuri… devin fire incandescente de interes pentru cititorii care au parcurs și alte volume ale seriei.
Atât ei, cât și cei care pătrund pentru prima oară în universul fantasy Mistborn vor descoperi, la fel de captivați, personaje pitorești evoluând într-o epocă similară celei victoriene (aproape steampunk), cu un propriu Vest Sălbatic al ei, într-o combinație pasionantă de anchetă detectivistă și aventuri tip western.

Umbra sinelui
(volumul 5 al seriei)
În ultimele trei secole, civilizaţia de pe Scadrial a progresat vertiginos, graţie unui amestec de tehnologie și magie.
Credinţa a devenit o forţă tot mai puternică, cele patru religii importante disputându-și supremaţia globală, iar democraţia, deși a reușit să se impună pe întreaga planetă, trebuie să ţină piept corupţiei. Această societate efervescentă, dar încă în derivă, se confruntă pentru prima oară cu terorismul, al cărui scop este să stârnească revolte și conflicte.
Wax și Wayne, cu ajutorul inventivei Marasi, trebuie să demonteze această conspiraţie înainte ca tulburările sociale să oprească progresul pe Scadrial.

Brățările doliului
(volumul 6 al seriei)
La trei secole după evenimentele din primele romane ale seriei, civilizaţia pe Scadrial a devenit una modernă, are căi ferate pentru a suplimenta transportul pe canale, se bucură de iluminat public electric și de primii zgârie-nori îmbrăcaţi în oţel avântându-se către cer.
Brăţările Doliului sunt metalminţi mitice deţinute de Lordul Legiuitor și se zvonește că oricine le poartă deţine puterile pe care le avea acesta. Dar existenţa lor e pusă la îndoială.
Un cercetător kandra s-a întors la Elendel cu niște imagini care par să înfăţișeze Brăţările, precum și niște scrieri într-o limbă pe care nimeni n-o înţelege.
Waxillium Ladrian e recrutat să călătorească în sud, în orașul New Seran, ca să înceapă o investigaţie. Pe drum, descoperă indicii despre adevăratele scopuri ale unchiului său Edwarn și despre organizaţia misterioasă cunoscută drept Set.
Lumea fantastică a lui Sanderson îmbină steampunk-ul, peisajele industriale timpurii și atmosfera Vestului Sălbatic, înglobând două forme ingenioase de magie – Allomanţia și Feruchimia.
Fanii fantasy-ului vor fi încântaţi de această escapadă trepidantă.

Brandon Sanderson (n. 1975) a obţinut masteratul în scriere creativă la Universitatea Brigham Young, pe când făcea parte din redacţia Leading Edge, revista semiprofesionistă de ficţiune speculativă a universităţii. A debutat în 2005 cu romanul Elantris.
După moartea lui Robert Jordan, Sanderson a fost ales să scrie volumul final din seria Roata timpului. Este laureat al premiilor David Gemmel Legend (2011 și 2015) pentru roman fantasy și Hugo (2013) pentru nuvela Sufletul împăratului (apărută în limba română în anul 2015). Romanul Aliaţi în slujba dreptăţii este laureatul din 2013 al Premiului Imaginales.
Cele două serii care compun saga Mistborn / Născuți din ceață conțin titlurile:
Ultimul Imperiu / Mistborn: The Final Empire (2006)
Fântâna Înălțării / Mistborn: The Well of Ascension (2007)
Eroul Evurilor / Mistborn: The Hero of Ages (2008)
Aliați în slujba dreptății / Mistborn: The Alloy of Law (2011)
Umbra sinelui / Mistborn: Shadows of Self (2015)
Brățările doliului / Mistborn: The Bands of Mourning (2016)
Metalul pierdut / Mistborn: The Lost Metal (2022)


Ooo, excelentă recomandare, așa mai vii de-acasă, ce bine să mai citesc și despre altceva decât thriller. 😁 Mie chiar această era 2 din Mistborn, cum e numită de fanii genului, mi-a plăcut mai mult decât trilogia inițială. Ai descris pe scurt, dar foarte bine atmosfera acestei serii, care a fost deja finalizată și la noi, din câte știu (eu am citit ultimul volum, The Lost Metal, în engleză). ✨
O serie care merită citită. Mi-a plăcut și traducerea, la cele citite în română, și nu e ceva chiar ușor de tradus.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Totusi, iti cam solicita toata incerederea in Sanderson saltul asta de la fantasy medieval la steampunk. 😀 Dar daca alegi sa mergi pe mana lui, nu esti niciodata dezamagit. 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa e! Recunosc că m-a uimit, dar am zis să merg pe mâna lui și a fost o decizie foarte bună. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si un autor atat de prolific, pe deasupra. ❤ Zilele astea a recunoscut George Martin ca nu crede ca va reusi sa termine vreodata seria lui Cantec de gheata si foc. 😦 Ramanem cu serialul GoT si finalul lui discutabil. 😛
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate o termină Brandon 😁 Glumesc, au stiluri diferite, dar… doar pe jumătate!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar ar fi cea mai buna solutie. 😀 El sau Abercrombie, care are un stil mai apropiat. Dar Sanderson deja a demonstrat ca poate. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O saga complexă și foarte tentantă, din ce spui. Mulțumesc pentru recomandare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag, Eva! 🙂
ApreciazăApreciază