Iris

de
Robert Veress

Editura Neverland
Anul apariției: 2025
Număr de pagini: 192

.

În captivantul thriller investigativ „Iris”, durerea devine combustibilul adevărului, iar fragilitatea feminină – armă justițiară. Cu o scriitură tăioasă, dar foarte empatică, jurnalistul Robert Veress își ghidează cititorii printr-un labirint al corupției, violenței și speranței, unde fiecare pas e o luptă și orice revelație deschide o rană.

Autorul, recunoscut pentru anchete premiate internațional și pentru implicarea în cazuri reale privind crima organizată, își pune amprenta asupra romanului, transformând ficțiunea într-o fereastră spre realitatea tulbure a tranziției postcomuniste românești și o pledoarie pentru dreptate, responsabilitate și solidaritate.

Robert Veress impresionează prin abilitatea sa de a combina un thriller de investigaţie cu drama psihologică şi cu analiza corupţiei sistemice. Spre deosebire de ficţiunea poliţistă clasică, scrierea acestuia îşi asumă atât rolul unui document social, cât şi pe acela al unei confesiuni traumatice. Textul glisează între planuri temporale şi vocile personajelor, creând o narațiune corală ce solicită implicarea emoţională şi analiza critică a cititorului.

Compoziţia romanului adoptă o structură mozaicată, alternând capitolele care urmăresc investigaţia jurnalistică cu pagini de jurnal, flashback‑uri şi transcrieri de dialoguri.

Totul începe de la întâlnirea întâmplătoare, cu note romantice, între Iris – o tânără curieră „trotinetistă”, devenită mai târziu avocat – și Sorin Carp, un jurnalist carismatic. Chimia dintre cei doi este palpabilă; replicile curg natural, ca la începutul unei poveşti de dragoste fermecătoare.

Iris şi Sorin se căsătoresc, aşteaptă un copil, iar el lucrează ca reporter la un ziar de investigaţii online, publicând articole despre interlopi şi corupţie… Însă autorul nu îşi lasă personajele să guste fericirea prea mult timp…
Într-o dimineaţă frumoasă, când Iris poartă încă în minte amintirea ultimei lor îmbrăţişări şi a tratamentului de fertilitate care dăduse roade, doi poliţişti îi bat la uşă: Sorin a suferit un accident grav şi se află în comă.

Momentul în care soția însărcinată primește tragica veste este descris cu o autenticitate emoțională ce dă tonul întregii cărți – pierderea, șocul și căutarea de sens devin forțele motrice ale existenței protagonistei.

Investigația oficială care urmează decesului suspect al lui Sorin este superficială, aproape ridicolă în graba cu care acesta este clasat drept accident. Actul birocratic dubios devine primul obstacol în drumul spre adevăr, iar cititorul resimte indignarea odată cu personajul principal. Cartea se ramifică astfel pe două planuri: ancheta jurnalistică și lupta interioară a femeii copleșite de pierdere, care trebuie să se regăsească pentru a-și putea crește fiica.

Iris se dovedește a fi un personaj de o forță rar întâlnită în literatura contemporană. Viața sa a fost, încă din copilărie, marcată de lipsa siguranței și de alegeri care nu i-au aparținut. Numele de la naștere, Gheorghița, a purtat pentru ea povara unei identități impuse, pe care a simțit nevoia s-o respingă odată cu maturizarea. Alegând să devină Iris, și-a oferit singură o nouă șansă – numele florii simbolizând nu doar delicatețe, dar și speranța renașterii, prin forța de a înflori chiar și în condiții potrivnice.

Curajul și fragilitatea se întrepătrund în portretul acestei femei, care, după ce vinde apartamentul în care locuise cu Sorin, mult prea plin de amintiri răscolitoare, renunță la cariera de avocat și se izolează într-o garsonieră pentru a-și putea urla suferința, izbutește totuși să nu cadă pradă alcoolului sau altor dependențe anesteziante. În pofida ruperii temporare de propria fiică, dată spre o mai bună îngrijire bunicilor, Iris evită orice cale ușoară de a trece peste tragedie și alege să-și înfrunte direct durerea sfâșietoare.

Revenirea la viață și transformarea tinerei văduve din victimă în justițiară este catalizată de descoperirea investigațiilor soțului, abandonate de colegii lui, chiar dacă aceștia au găsit indicii incriminatorii clare, de teama implicațiilor.
Căutarea adevărului devine o cursă contracronometru, cu acțiuni ample, urmăriri, răpiri și alianțe neașteptate.

Antagoniștii, interlopul Oviedo și șeful Poliției Capitalei, chestorul Iorga, reprezintă fețele reci ale unei corupții endemice. Rețeaua lor, compusă din politicieni, mafioți și polițiști, pare de nezdruncinat, iar cercetările aventuroase ale lui Iris capătă proporții de thriller hollywoodian. Totuși, romanul nu cade în capcana maniheismului: lașitatea redactorului-șef Radu Spînu, marcat de teama de represalii asupra familiei, remușcările hoțului de buzunare Liță, transformat de înduioșarea pentru micuța Maria, sau chiar oportunismul autorităților aduc puseuri de realism moral foarte credibile și relevă diverse fațete ale societății contemporane.

Eroina nu caută atât răzbunarea individuală, cât liniștea sufletească dată de ideea că s-a făcut dreptate, păstrându-se până la final ambiguitățile morale: sistemul e zguduit, dar nu complet reformat, și fiecare aliat al lui Iris plătește un preț.

De la confesiunile intime ale protagonistei, în care-și descrie amintirile, până la detaliile descoperirii reţelelor de trafic, povestea romanului oferă un spectacol complet: dragoste, suspans, revoltă şi speranţă.

Prin miza socială a cărții, scriitorul Robert Veress rămâne fidel vocației sale jurnalistice, lansând un manifest discret pentru solidaritate și implicare civică, deghizat într-un volum ficțional care se citește cu sufletul la gură – o lectură esențială pentru oricine vrea să înțeleagă cum funcționează corupția sau cum se poate opune sistemului – asumându-și inevitabilele riscuri.

Ca hibrid între thriller, confesiune şi roman social, „Iris” aduce în literatura română actuală o temă acută: relaţia dintre crima organizată şi instituţiile de stat. Impactul cărţii se datorează atât intrigii, cât şi portretului complex al unei femei care transformă trauma în forţă morală. Autorul realizează o critică explicită a societăţii, pe care o prezintă cu instrumente literare cuceritoare: polifonie narativă, construcţie scenică spectaculoasă şi introspecţie psihologică.