Ultimul Regat
de Bernard Cornwell
Editura Litera
Anul apariției: 2017
Titlul original: The Last Kingdom (2004)
Traducere: Gabriel Tudor
Număr de pagini: 400
Volum achiziționabil pe
cartepedia.ro
Ultimul Regat este romanul perfect pentru fanii serialului Vikings, dar și pentru cei care i-au văzut deja ecranizarea, parcă totuși deocamdată mai puțin în vogă, sub forma episodică TV cu același nume: The Last Kingdom. Prima parte dintr-o saga în mai multe volume (dintre care până acum au fost traduse la noi patru), supraintitulată The Saxon Stories, cartea excelează prin acuratețe istorică și ritm beligerant vijelios.
Veți descoperi în ea multe amănunte despre sălbaticii războinici ai nordului, care vă vor surprinde, oricât de bine credeați că-i cunoașteți. Așa cum observam și comentând ciclul În Căutarea Graalului, romanele lui Bernard Cornwell sunt toate extraordinar de bine documentate. Provoc pe oricine să le găsească cea mai mică inexactitate în restaurarea de epocă, în cazul ăsta vremurile invaziei daneze/vikinge asupra regatelor de pe teritoriul de azi al Marii Britanii.
Provocarea este valabilă doar pentru cărți, serialul, ce a pus în scenă deocamdată primele volume, are câteva inadvertențe ușor observabile.
Unele provenite din dorința de a deosebi imagistic cele două armate, cum sunt absurdele scuturi dreptunghiulare ale saxonilor, când știm sigur că ele erau la fel de rotunde ca ale danezilor și că, într-adevăr, era destul de greu să identifici cele două armii germanice de strânsură, doar după echipamentul militar sau tacticile de luptă.
Altele apărute din motive de coloratură spectaculară, zidul de scuturi alcătuit fantezist pe trei rânduri, acoperind până și gleznele, ochi scandinavi fardați ca la picți (am văzut asta și în Vikings, dar parcă numai din motive de șamanism – obiceiul nu are nicio cât de mică menționare documentară) sau faptul că danezii erau înfățișați intenționat mai nespălați decât saxonii, când se cunoaște că era exact invers, creștinii susținând că două băi pe viață, la naștere și la moarte, sunt suficiente, pentru că omul nu trebuie să-și arate goliciunea și apa îi face rău, în timp ce păgânii din fiorduri se imbăiau săptămânal, fiind considerați chiar ciudați din pricina asta, de civilizații cu care luau contact.
Bine măcar că nu le-au mai pus și coarne vikingilor, autorul ne atrage special atenția în postfața romanului că danezii (li se spunea danezi în vremea aceea, vikingi doar foarte rar, în sens de pirați jefuitori, când efectiv erau în plină incursiune prădalnică) nu au avut niciodată astfel de coifuri de operetă, care i-ar fi încurcat teribil. Eu am dezvoltat chiar o teorie, suspectând că stereotipul ăsta al vikingilor cu coarne, de mai târziu, s-a născut din dorința creștinilor de a-i demoniza cât mai mult pe năvălitorii barbari incendiatori de mănăstiri, transformându-i și vizual în adevărați diavoli, buni să te sperie în basmele de la gura sobei. Dar poate că a apărut mult mai târziu, doar odată cu scenografia operelor wagneriene. E cumva ciudat că el este propagat acum chiar de scandinavi, suporterii lor de la diferite sporturi, purtând cu mândrie coifulețe vesele încornorate.
OK, după ce m-am dezlănțuit critic asupra filmului – mereu fac asta, oricât de bun ar fi, pentru că biata ecranizare (chiar într-un serial) nu poate acoperi satisfăcător toate amănuntele unei cărți excelente – , să revin la deliciile originalului.
Povestea începe în anul 866, când teritoriul insular ce va deveni odată Anglia, împărțit în mici regate conduse de suverani saxoni din stirpe nobiliare recent creștinate, este invadat masiv de navigatorii danezi din nord, care s-au adunat într-o adevărată armada cuceritoare.
Moștenitorul ealdormanului foarte bine fortificatei cetăți Bebbanburg rămâne, după uciderea fratelui său de către danezi, un băiat de 11 ani, Uhtred. Cu entuziasmul și eroismul copilăriei, el se alătură oștirilor reunite ale nobililor Northumbriei, care alături de tatăl lui și de regele regiunii încearcă să pedepsească invadatorii vikingi.
Înfruntarea se sfârșește dezastruos pentru oștirile saxone atrase într-o capcană și băiatul este capturat chiar de către Ragnar Neînfricatul, căpetenia vikingă care i-a decapitat fratele, în timp ce nobilimea locală este masacrată fără îndurare. Războinicii nordici devenind după ciocnirea de la Eoferwic (acum York) stăpâni peste toată Northumbria.
Din nou o specificare pentru cei care urmăresc serialul Vikingii, Ragnar ăsta nu e marele Ragnar Lodbrock / Lothbrock, suntem peste câțiva ani buni în viitor și referirile la vizionarul conducător care a adus danezii peste mări sunt deja la trecut, pline de respect, printre cei mai importanți lideri cuceritori fiind fiii săi: Ubba, Ivar și Halfdan Lothbroksson.
Ragnar-ul de-aici este un jarl mai puțin însemnat, dar cu o mulțime de calități războinice. El apreciază curajul micului Uhtred, care a încercat să îl omoare cu o săbiuță de paradă și-l crește împreună cu propriul fiu mai mic, Rorik. Mai are o fiică și un băiat mai mare, ce se războiește în Irlanda sub comanda lui Ivar, tot un Ragnar, poreclit Ragnar cel Tânăr.
Fascinația puștiului saxon pentru puternica personalitate, dură, dar aproape părintească a protectorului său, îl va face să se complacă în pregătirea lui băiețească drept luptător danez, refuzând încercările preotului Beocca, care-l educase în cetatea tatălui său, de a-l recupera și a-l reîntoarce printre saxoni, la Curtea Regelui Alfred al Wessex-ului, unde el se aciuase ca sfetnic.
Istorisirea urmărește, de-a lungul anilor maturizării băiatului, cucerirea daneză, într-o primă etapă dinspre tabăra lor, apoi dinspre cea saxonă, odată cu o succesiune de evenimente ce îl readuc pe Uhtred în rândul rezistenței anti-vikinge, înarmat cu toate informațiile pe care le-a acumulat despre ei.
Regatele anglo-saxone se prăbușesc ca niște piese de domino, soarta întregii Anglii jucându-se pe ultima miză rămasă, Wessex-ul lui Alfred, cel mai bogat, mai populat și mai organizat dintre toate și singurul încă nesupus de danezi.
Nimic din ce am povestit până acum nu ajunge să fie prea mult timp spoiler, pentru că Bernard Cornwell a ales ca de data aceasta protagonistul lui să își nareze viața la persoana întâi și să strecoare Uhtred însuși, ajuns la o vârstă venerabilă, referiri la fapte care se vor petrece în viitor, încă din primele pagini. Probabil pentru britanicii ce își știu foarte bine propriul trecut, nu era niciun mister că Alfred se va numi nu pe degeaba Alfred cel Mare, dar pentru cititorii care descoperă acum faptele istorice ale acelei perioade, apropourile lui Uhtred la evenimente ce încă nu s-au petrecut, ar putea fi cam de nedorit. Oricum, ele nu sunt cu mult mai aprofundate decât insinuările mele de aici, deci e cazul să mă opresc din recapitularea acțiunii, pentru a nu le depăși și a deveni eu enervant de dezvăluitor.
Mi-a plăcut cum percepeau personajele medievale necărturare măreția decăzută a antichității, ruinele superbelor edificii și construcții romane, imaginându-și-i pe cei care le-au conceput și ridicat, ca pe niște uriași sau protejați răsfățați ai unor zei extraordinar de puternici.
Foarte interesant să recunoști in toponimia orginală latino-celtică numele actualizate ale viitoarelor ținuturi, orașe sau râuri: Lundene – Londra, Temes – Tamisa, Ledecestre – Leicester, Eoferwik – York… etc
Scenele de luptă sunt descrise zguduitor – la propriu. Parcă îți clănțăne și ție dinții în gură sub impact când se izbesc două ziduri de scuturi.
Așa cum a făcut în romanele din ciclul În căutarea Graalului (Harlequin, Vagabond și Eretic) vedetă principală din longbow, arcul lung englezesc, Cornwell aduce în Ultimul Regat la prim-plan, zidul de scuturi. Prezent în fiecare bătălie, mică sau mare, pe apă sau pe uscat, el este ritualul ce îl transformă pe orice băiat în bărbat, pe luptătorul de încăierari în războinic, e cel care, dacă este format bine și menținut cu eroism, îți câștigă confruntările și îți salvează familia, neamul sau țara.
Multe fire ale sorții au început să se desfășoare în întâiul volum al acestei saga anglo-saxono-daneze, de la povești de dragoste, la jurăminte de răzbunare, gata să decidă destine individuale, dar mai presus de toate, rămâne țesătura războiului și cât va putea să reziste prins în ea ultimul regat. Pentru că prăbușirea lui ar însemna dispariția unei întregi civilizații în curs de închegare și intrarea sa sub stăpânirea bunului plac barbar.
Aștept cu nerăbdare să urmăresc urzeala continuatoare în celelalte volume ale seriei Povestiri Saxone sau Ultimul Regat – cum va rămâne supratitlul la noi – The Saxons Stories:
The Last Kingdom (2004) – Ultimul Regat
The Pale Horseman (2005) – Călărețul Morții
The Lords of the North (2006) – Stăpânii Nordului
Sword Song (2007) – Cântecul Sabiei
The Burning Land (2009)
Death of Kings (2011)
The Pagan Lord (2013)
The Empty Throne (2014)
Warriors of the Storm (2015)
The Flame Bearer (2016)
Cartea Ultimul Regat poate fi comandată pe
site-ul librăriei online Cartepedia.
Am văzut și eu The last kindom, mi-a plăcut. Voi căuta și cartea. Felicitări pentru recenzie!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Radu! 🙂 Seria de carti are multe amanunte savuroase ce nu au putut fi curprinse in serial. Cred ca te va captiva, chiar daca in mare cam stii deja ce se intampla in primele doua volume. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu am citit cartea dupa ce am vazut serialul, dar asta nu a diminuat deloc placerea lecturii, intrucat este mult mai complexa actiunea din carte si nici nu avea cum sa fie altfel, presupun. „Ultimul regat” ocupa un loc fruntas intre lecturile mele favorite si astept cu mare nerabdare continuarea. Felicitari pentru prezentarea minunata!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Ana! 🙂 Eu am senzatia ca, deocamdata, nici romanele lui Cornwell, nici serialul, nu au parte chiar de succesul de public pe care-l merita. Ar trebui sa fie macar la nivelul Vikingilor, daca nu chiar al Urzelii tronurilor!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Merita pe deplin succes la public, fara doar si poate va veni si acesta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Întotdeauna cartea e mai buna decat filmul.
Se vede ca esti un cunoscător al detaliilor istorice. Eu recunosc ma pierd in poveste ☺.
Excelenta prezentare, Marius !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Merci, Vero! 🙂 Scriitorul asta e atat de bun in ce face, incat citindu-l ajungi specialist in istorie fara sa-ti dai seama, doar savurand aventurile personajelor sale. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hristos a înviat !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevarat a inviat! 🙂 Paste fericit! 🙂
ApreciazăApreciază
Si eu astept continuarea cu infrigurare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Editura Litera a anuntat ca in curand va publica un nou snop de titluri din serie. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu am citit romanul, dar cred că ar fi pe placul meu. Felicitări pentru recenzia minunată!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult, Oana! 🙂 Romanele de epoca, oricat de razboinice ar fi, au mereu un farmec… romantic aparte. 😀
ApreciazăApreciază
Superbă recenzie!!! Eu nu am citit seria, nu am văzut filmele. Pare o carte pe gustul meu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Anca! 🙂 Stiu ca te-a prins Conn Iguldenn, asa ca sunt sigur ca are sa-ti placa mult si Cornwell. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îl am și pe lista cu ”de citit musai”, timp sa imi fac.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciază
Excelent! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc! 🙂
ApreciazăApreciază
Super recenzia, felicitări. Recenzia mi-a adus aminte de o discuție cu soțul. I-am zis că mi-aș dori să mă mărit cu un viking, la care el îmi reamintește că nu le place apa; să se spele. 😂😂😂😂 Am făcut o pasiune pentru romanele cu vikingi. Felicitări încă o dată pentru recenzie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Merci! 😀 Hahaaa, ultimul motiv de a nu fi considerati buni soti s-a dus. Well, daca nu te deranja si ca erau plecati cu lunile sau chiar anii in expeditiile lor de jaf.
Dar nevestele care erau cu chef de lupta, puteau veni si ele cu ei. 😀 Chiar era cumva ideal de egalitarista societatea lor. 🙂
ApreciazăApreciază
Asta este una dintre practicile lor care chiar mi-a plăcut, și-mi place, adică poți merge cu el oriunde. 😂 Cine a zis că soții nu sunt buni? E o absurditate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀
ApreciazăApreciază
Cum stii tu sa ma ispitesti… Adevarul e ca… si tipul de la inceputul recenziei mi-a furat privirea 😀
Recenzia ta este atat de convingatoare! O sa am in vedere autorul! Multumesc pentru recomandare! :*
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Alina, atunci sunt convins ca dupa carte, o sa vezi si serialul. 😀 Sunt o experienta complementara, dar mereu merita terminate romanele inaintea filmului, oricat de buni ar fi actorii. 😀
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Produse si Marci.
ApreciazăApreciază
Superbă recenzie!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc tare mult! 🙂
ApreciazăApreciază