Profesorul şi nebunul:

o poveste despre crimă, insanitate
şi crearea
Dicționarului Oxford

.

Simon Winchester

.

Precomandă
(11.08.2021)

.

Editura ART
Colectia Sapiens
Titlul original:
Traducere: Cezar Petrilă
Numar de pagini: 248

.

 

Profesorul și nebunul este o poveste extraordinară despre crimă, geniu și iubirea pentru cuvinte, transformată în obsesie, care ne spune cum a luat naștere Dicționarul Oxford, unul dintre monumentele culturale din perioada victoriană – al cărui prestigiu dăinuie și astăzi.

Editorul James Murray, care și-a dedicat cea mai mare parte din viață acestui grandios proiect lexicografic, a găsit colaboratori în cele mai neașteptate locuri.
Peste 10 000 de fișe lexicale au fost întocmite de William Minor, un criminal american închis într-un ospiciu, a cărui minte era în egală măsură chinuită și strălucită.

Volumul a fost ecranizat în 2019, avându-i pe Mel Gibson și Sean Penn în rolurile principale.

„O poveste extraordinară, magistral spusă de Simon Winchester. Cartea este de-a dreptul splendidă.”
The Economist

„Profesorul și nebunul este romanul polițist lingvistic al deceniului.”
William Safire, New York Times Magazine

Profesorul si nebunul - Sapiens - fragment

 

FRAGMENT
ÎN
AVANPREMIERĂ

 

James Murray s-a născut în februarie 1837. Era fiul cel mai mare al unui croitor și negustor de pânzeturi din Hawick, un târgușor negustoresc de pe valea râului Teviot, în districtul Scottish Borders. Cam acestea sunt informațiile pe care și-a dorit cu adevărat ca lumea să le știe despre el. „Sunt un nimeni“, avea să scrie el spre sfârșitul secolului, când faima începuse să-l copleșească. „Tratați-mă ca pe un mit solar, ca pe un ecou sau ca pe o cantitate irațională, ori ignorați-mă cu totul.“ 

Dar s-a dovedit imposibil de ignorat, deoarece avea să devină o figură proeminentă a intelectualității britanice. A fost copleșit cu onoruri încă din timpul vieții, după moarte devenind o figură legendară. Copilăria lui Murray, revelată acum douăzeci de ani de nepoata sa, Elisabeth, care i-a deschis cufărul plin de documente, pare să indice că, în ciuda începuturilor sale puțin încurajatoare, fără bani și fără pretenții, îi fusese destinat să realizeze lucruri extraordinare. 

Era un băiețel precoce și foarte serios. Treptat, a devenit un adolescent surprinzător de erudit, înalt, bine făcut, cu păr lung și o barbă timpurie, roșcată, caracteristici care îi accentuau înfățișarea gravă și neprietenoasă. „Cunoașterea înseamnă putere“, a scris el pe pagina de gardă a caietului său de exerciții pentru școală. Pe aceeași pagină a adăugat (deoarece, pe lângă faptul că în jurul vârstei de cincisprezece ani, avea cunoștințe practice de franceză, italiană, germană și greacă, ca toți copiii educați din vremea aceea, știa și latină) Nihil est melius quam vita diligentissima – „Nimic nu întrece viața cea mai sârguincioasă“. 

Avea o poftă de nestăvilit, o sete înfocată de a afla tot felul de lucruri. A învățat singur despre geologia și botanica specifice locului; a găsit un glob pământesc și a învățat geografie, cultivându-și în același timp o pasiune pentru hărți; a adunat zeci de manuale din care și-a însușit imensa povară a istoriei; a cercetat și s-a străduit să înregistreze în memorie toate fenomenele naturale din jur. Frații săi mai mici vor povesti mai târziu cum i-a trezit odată în toiul nopții pentru a vedea cum răsare Sirius, Steaua Câinelui, căreia îi calculase orbita și apariția la orizont, demonstrând, spre bucuria familiei somnoroase, că toate calculele lui fuseseră absolut corecte. 

Îi plăcea în mod deosebit să facă tot soiul de descoperiri și să stea de vorbă cu oameni care dovedeau o strânsă legătură cu istoria: odată a întâlnit un bătrân care cunoscuse pe cineva care fusese de față când Parlamentul proclamase suveranitatea comună a lui William și Mary în 1689; mama lui i-a po- vestit deseori cum auzise vorbindu-se despre victoria de la Waterloo; mai târziu, când a avut și el copii, se spune că i-ar fi luat să-l cunoască pe un bătrân ofițer de marină care fusese de față când Napoleon a acceptat să se predea. 

A renunțat la școală la paisprezece ani, la fel ca majoritatea copiilor săraci din Insulele Britanice. Părinții lui nu aveau bani să-l lase să meargă la școala secundară cu taxă din apropiere de Melrose, însă aveau încredere în capacitatea băiatului de a învăța singur – continuându-și, așa cum își promisese, vita diligentissima. S-a dovedit că speranțele lor fuseseră întemeiate: James a continuat să acumuleze tot mai multe informații, fie și numai de dragul cunoașterii în sine (așa cum avea să recunoască el însuși), de multe ori în moduri neobișnuite. 

Foarte determinat, s-a apucat de săpături în numeroase situri arheologice din Scottish Borders (care, fiind aproape de Zidul lui Hadrian, era o zonă plină de comori antice îngropate); a încercat să învețe vacile din partea locului să răspundă la comenzi în latină; citea cu voce tare, la lumina unei mici lămpi cu ulei, lucrările unui francez cu nume pompos, Théodore-Agrippa d’Aubigné, traducând pentru membrii familiei sale, care îl ascultau fascinați, strânși în jurul său. 

Într-o zi, încercând să inventeze niște aripioare pentru înot făcute din mănunchiuri de stânjenei-de-baltă, și le-a legat de brațe, dar s-a răsturnat din cauza unei flotabilități mai mari decât calculase. S-ar fi înecat (nu știa să înoate), dacă n-ar fi fost salvat de prietenii lui, care l-au scos din lac trăgându-l de papionul lui desfăcut, lung de un metru și jumătate. A memorat sute de expresii în limba romani; a învățat să lege cărți; a descoperit modalități de a-și înfrumuseța propriile scrieri cu mici desene, înflorituri și arabescuri elegante, asemănătoare cu anluminurile monahilor medievali. 

La șaptesprezece ani, acest tânăr scoțian „perseverent, serios, naiv“ era angajat în orașul său natal ca asistent al directorului școlii, împărtășindu-și cu pasiune vastele cunoștințe pe care le acumulase. La douăzeci de ani era directorul școlii cu taxă din localitate („elevi între zece și șaisprezece ani, taxa de o guinee pe trimestru“), iar împreună cu fratele său Alexander a devenit membru proeminent al unei corporații scoțiene de factură victoriană, anume filiala din Hawick a Mutual Improvement Institute. A ținut prima conferință – „Lectura, plăcerile și avantajele ei“ – și a început să prezinte, în cadrul societății filozofice și literare din oraș, lucrări științifice despre noua sa pasiune privind fonetica, originile pronunțării și fundamentele graiului scoțian și, odată captivat de subiect, despre magia limbii anglo-saxone. 

Însă tot acest potențial manifestat de timpuriu a fost pus la încercare mai întâi de apariția fermecătoare a iubirii, iar apoi de tulburarea produsă de o tragedie. În 1861, când avea doar douăzeci și patru de ani, James a cunoscut o profesoară de muzică de la o grădiniță, o tânără frumoasă și delicată pe nume Maggie Scott, iar în anul următor s-au căsătorit. În fotografia lor de nuntă James are o siluetă neobișnuit de înaltă, cu trăsături simiene, îmbrăcat cu o redingotă roșie care nu-i venea bine și pantaloni bufanți; era un bărbat cu brațe foarte lungi, care îi ajungeau până la genunchi; barba îi era neîngrijită, iar părul deja i se rărea spre creștet. Avea ochii mici și pătrunzători: nu părea nici fericit, nici mâhnit, ci îngândurat – poate era distras de un soi de presimțire de rău augur.

.

images (3)

.

Volumul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii
ART

editura-art-logo