Făpturi uluitoare
.
de
Tracy Chevalier
.
Editura
POLIROM
Categoria: Literatura Universală
Anul publicării în limba română: 2017
Titlul original: Remarkable Creatures (2009)
Traducere: Nadine Vlădescu
Număr de pagini: 328
volum achiziționabil pe
Libris.ro
.
Tracy Chevalier, scriitoarea născută americană, devenită britanică, brodează cu măiestrie fundalul istoric și atmosfera intimă din Făpturi uluitoare, cu același gen de meticulozitate picturală feminino-feministă pe care i-am descoperit-o în bestsellerul ei absolut Fata cu cercel de perlă, adăugând de data asta, propriei reconstrucții de epocă, și ceva din stilul romanelor lui Jane Austen.
Protagonistele ei de la începutul secolului al XIX-lea, Mary Anning și Elizabeth Philpot, sunt extrem de diferite între ele.
Prima este fiica adolescentă a unui tâmplar ce își duce viața de azi pe mâine în orășelul costier Lyme Regis, cea de-a doua e progenitura unei înstărite familii londoneze, considerată, la douăzeci și ceva de ani, fată bătrână și nevoită să se mute în același oraș de provincie de la malul mării, împreună cu surorile ei, odată ce fratele lor, unicul moștenitor juridic, s-a căsătorit și a transformat fosta casă părintească în căminul său familial.
Pe Mary și Elizabeth le unește însă o mare pasiune comună.
Ambele sunt căutătoare de fosile, chit că zvăpăiata fată localnică le numește curioșenii, pe când domnișoara venită din capitală le cataloghează științific și își notează conștiincios locul din care au fost colectate.
Fosilele sunt foarte multe în regiune, pot fi găsite pe plajă, după retragerea apelor, sau încastrate în stâncile de pe mal.
Mary Anning și familia ei le caută pentru a le vinde vilegiaturiștilor, cu doar câțiva bănuți, Elizabeth Philpot începe să-și alcătuiască o colecție cu exemplarele sale, deși această preocupare o face să fie considerată în societate și mai bizară decât până atunci.
Cartea alternează poveștile celor două femei, narate la persoana întâi, descrie felul în care s-au împrietenit, evoluția fiecăreia și modul în care s-au influențat reciproc, împărtășind bucuria unor tot mai importante descoperiri.
Mary Anning este chiar o personalitate istorică reală, fiind prima cercetătoare care a refăcut fosile complete de ihtiozaur și plesiozaur, și care a definit alte rămășițe necunoscute ale unor vietăți din Jurasic, formând o bogată bază de referință în studiile paleontologice.
Tot acest traseu prins în carte este extrem de dificil și însoțit de veritabile lupte pentru recunoaștere în fața comunității academice, preponderent masculine, ce în acea vreme desconsidera femeile și realizările lor.
Există o ambiguitate voită în titlul romanului.
Cine sunt făpturile uluitoare?
Bestiile gigantice preistorice ale căror oase fosilizate sunt dezgropate de Mary și Elizabeth sau chiar eroinele cărții, cu comportamentul lor neconvențional?
În ochii societății timpului, faptul de a rămâne fată bătrână, de a nu se căsători, era un stigmat, o chestie rușinoasă.
Personajele feminine ale lui Tracy Chevalier, chiar dacă sunt rebele și progresiste, sunt în primul rând foarte realiste psihologic.
Nici Mary, nici Elizabeth, nu își propun să rămână veșnic domnișoare.
Niciuna dintre ele nu este imună la dragoste și au momente de pasiuni romantice, ca orice fete de vârsta lor, dar, dându-și seama că stilul de viață adoptat, de căutătoare după fosile, le împiedică realizarea oricărui vis amoros, se resemnează să aleagă propria libertate, continuându-și ocupația care le face fericite.
Romanul Făpturi uluitoare vorbește despre o dublă revoluție, cea în știință și cea în condiția femeii.
Pe de o parte, avem umanitatea care se simte redimensionată din pretenția sa de stăpână absolută a planetei, încercând să-și împace dogmele religioase cu noile dovezi paleontologice despre creaturi care au existat cu milioane de ani înainte de apariția omului.
Pe de altă parte, o destrămare a fibrei sociale conservatoare, prin posibilitatea ca femeile să facă și altceva decât ceea ce părea până atunci să le fie hărăzit, să-și câștige dreptul la opinie și pe acela de a alege.
O carte mai îndrăzneață decât cele ale lui Jane Austen, pentru că este una a epocii actuale, dar care restaurează în multe momente aceeași atmosferă istorică genuină fermecătoare, căreia i se alipesc alte atracții suplimentare.
Tracy Chevalier s-a născut în 1962 şi a copilărit în Washington.
A părăsit Statele Unite în 1984, stabilindu-se în Anglia.
După ce a lucrat câţiva ani ca redactor, a obţinut un masterat în literatură la University of East Anglia.
A debutat în 1997 cu romanul Albastru pur, care s-a bucurat imediat de un succes răsunător.
Doi ani mai târziu a apărut Fata cu cercel de perlă, un adevărat fenomen editorial ce a atins în scurt timp cifre record de exemplare vândute.
În anul 2001, a publicat un al treilea roman, Îngeri căzători, frescă a Angliei eduardiene, aflat luni de zile pe lista de bestselleruri din Anglia şi SUA.
Tracy Chevalier a adus un suflu nou romanului de atmosferă, în care reconstituirea istorică îi fascinează pe cititorii de toate gusturile.
La Editura Polirom au apărut, în mai multe ediţii, romanele:
Albastru pur, Fata cu cercel de perlă, Doamna şi licornul, Simetria de temut, Făpturi uluitoare, Ultima fugară, La marginea livezii.
.
.
Îmi place ideea cărții și într-adevăr, titlul mi se pare tare frumos și bine ales. Cât despre ideea de a rămâne fată bătrână, mie mi se pare că și în zilele noastre încă se mai consideră oarecum rușinos, chiar dacă nu la aceeași intensitate ca în trecut.
Mi-a plăcut tare mult recenzia ta, este excelentă, ca întotdeauna!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Ancuta! 🙂 Pana la urma, este o presiune sociala de inteles. 😛 Orice comunitate umana e in esenta un sistem viu care incearca sa isi asigure pepetuarea. 😀
ApreciazăApreciază
Imi place mult cum scrie Tracy Chevalier si abia astept sa citesc si eu aceasta poveste minunata.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E de neratat! 🙂 Printre cele mai bune ale autoarei! 🙂
ApreciazăApreciază
O carte minunată!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daaa! Imi place si fanatismul documentarii la Tracy Chevalier. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce recenzie frumoasa! Pare interesanta cartea .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, Vero! 🙂 O autoare de testat, neaparat. 🙂
ApreciazăApreciază