Păzitoarea crocodilului
și
Casa cu Fluturi
.
seria
Kørner & Werner
.
Katrine Engberg (n. 1975, la Copenhaga) este autoarea-revelație a romanului polițist scandinav, prin imensul succes de public pe care l-a avut într-o zonă deja abundând de excelente cărți ale genului.
Stilul scriitoarei daneze combină suspansul investigației criminalistice cu analiza psihologică profundă a personajelor, loviturile de teatru din desfășurarea anchetelor cu sondarea celor mai intime motivații agresive umane, îmbogățind tradiția noir-ului nordic cu propria nuanță, proaspătă și originală.
Katrine Engberg a fost dansatoare și coregraf pentru teatru și televiziune.
A debutat în 2016 ca scriitoare de crime cu romanul Păzitoarea crocodilului, care-i are în prim-plan pe detectivii Jeppe Kørner și Anette Werner.
Cartea a fost bine primită de critici și, trei ani mai târziu, era încă pe prima poziție în topul vânzărilor.
În 2017 a apărut al doilea volum din serie, urmat în 2018 de al treilea, Casa cu Fluturi, care a urcat pe prima poziție în clasamentul bestsellerurilor din Danemarca, încă înainte de publicare.
Drepturile pentru seria Kørner & Werner au fost vândute în zeci de țări, printre care Statele Unite, Rusia, Germania, Suedia și Norvegia.
În Europa Nordică, romanele autoarei au fost tot timpul pe lista celor mai vândute cărți, încă de la debutul acesteia.
Păzitoarea crocodilului
Editura
CRIME SCENE PRESS
Anul publicării în limba română: 2021
Titlul original: Krokodillevogteren (2016)
Traducere: Iulia Dromereschi
Număr de pagini: 352
Format: trade paperback cu supracopertă
.
O tânără este ucisă cu brutalitate în apartamentul ei.
Pe chip îi sunt săpate linii care formează un model bizar.
Polițiștii Jeppe Kørner și Anette Werner primesc cazul și stabilesc rapid o legătură între victimă, Julie Stender, și proprietara apartamentului în care locuia, Esther de Laurenti.
Lui Esther îi place cam mult să bea și dă petreceri nebune cu prietenii ei artiști.
Se dovedește că Esther este și scriitoare în curs de afirmare – iar când Julie apare ca victimă a unei crime în manuscrisul încă neterminat al romanului, legătura dintre ficțiune și realitate devine neclară și dubioasă.
Dar rolul lui Esther în acest scenariu încurcat nu este tocmai limpede.
Este ea ucigașul, sau e la rândul ei victimă într-un joc bolnav al răzbunării?
Anette și Jepe trebuie să se cufunde în trecutul celor două femei ca să descopere identitatea crudului păpușar care trage sforile.
Un roman de debut a carui tensiune crește progresiv, având grijă să ni-i facă simpatici și familiari pe cei doi detectivi ale căror anchete vor continua seria.
Casa cu Fluturi
Editura
CRIME SCENE PRESS
Anul publicării în limba română: 2022
Titlul original: Glasvinge (2018)
Traducere: Iulia Dromereschi
Număr de pagini: 328
Format: trade paperback cu supracopertă
.
Spitalele ar trebui să fie spații ale vindecării – dar în secția de cardiologie a unuia dintre cele mai de seamă centre medicale din Copenhaga, o asistentă umple o seringă cu o supradoză de medicament pentru inimă și intră pe furiș în rezerva unui pacient în vârstă.
Șase zile mai târziu, un băiat care livrează ziarele face o descoperire macabră: cadavrul dezbrăcat al unei femei, care zace într-o fântână și are mici incizii pe brațe.
Cauza morții? Tot sângele i-a fost scurs din corp.
Anchetatorul Jeppe Kørner, care își revine în urma unui divorț dureros, preia cazul.
Partenera lui, Anette Werner, aflată acum în concediu de maternitate, după o sarcină neașteptată, nu mai are răbdare să stea acasă, unde e prinsă între nou-născut și soț – ambii la fel de solicitanți.
Anette pornește pe străzi de una singură, dar se expune astfel unor pericole pe care nici nu și le poate închipui.
Investigația dezvăluie treptat lăcomia depravată care zace ca un putregai în sistemul instituțiilor de îngrijire – iar Jeppe și Anette dau peste lucruri ce le îngheață sângele în vene…
Narațiunea alertă a lui Engberg este consolidată de personaje efervescente și de decoruri spectaculoase în care se desfășoară anchetele.
Fiecare carte a scriitoarei este o lectură incitantă cu final surprinzător.
Articolul face parte dintr-un blog-tur dedicat romanelor autoarei.
Puteți citi mai multe opinii despre carte, pe paginile:
Literatura pe tocuri
Biblioteca lui Liviu
Cărțile mele și alți demoni
Anca și Cărțile
Ciobanul de azi
CITESTE-MI-L
Volumele
pot fi achiziționate în librării sau pe
site-ul editurii
Două povești pline de suspans, cred. Par pe gustul meu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, tare faine! 🙂
ApreciazăApreciază
Da, da, da! Fix pentru mine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai sa adori stilul autoarei! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Recunosc ca eu sunt mai mult cu politistii meridionali decat cu stilul de noir scandinav (cu toate ca imi plac autorii nordici, pe alte segmente). Citesc thriller relativ rar. Prezentarea insa e valoroasa si irezistibila pentru fani, sunt sigura. Editura insa pare bine plantata in aparitii specifice genului, un lucru de laudat. Imi place si traducatoarea – alte romane, bineinteles. Un ansamblu bun, spre deliciul fanilor genului.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O, da, au aparut atatea titluri bune din genul mystery-thriller la Crime Scene Press! 🙂 Cand esti specializat in ceva, ajungi rapid printre cei mai buni in domeniu. 😀 Si arata atat de atractiv estetic romanele lansate! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană