Împărăția ultimului
cerb

de
Elena Druță

.

Editura Petale Scrise
Anul apariției: 2021
Număr de pagini: 526

.

Deseori sunt întrebat de cititorii din șuvoiul mainstream care nu au pătruns încă în spațiul literar SF&F, cu ce carte le-aș recomanda să înceapă testarea sa.

Apar astfel niște necesare explicații clasificatoare, capabile, deja din formulare, să sperie aspiranții spre ficțiune speculativă.

Concis, literatura science fiction (SF) se bazează pe exploatarea unor idei științifice de vreun fel, incluse într-o lume a viitorului utopic sau distopic.
De cele mai multe ori ele țin de tehnologie, dar nu e obligatoriu, ar putea fi și niște idei revoluționare sociologice sau psihologice.

Există diferite tipuri de SF, tot așa cum există diverse subgenuri de fantasy.

Fantasy-ul derivă direct din poveștile spuse în jurul focului, din basme, mitologie și fantasticul gotic. Lumile sale sunt în general imaginare, adesea fiind modelate de magie sau elemente supranaturale.

O specie aparte de beletristică fantastică, în categorisirea după localizare, este epic-fantasy-ul sau high-fantasy-ul, care creează un întreg univers paralel, cu  structură și legi proprii.

Dacă spui epic fantasy te gândești la J. R. R. Tolkien, George R. R. Martin, Brandon Sanderson, Patrick Rothfuss, Joe Abercrombie, Andrzej Sapkowski – și cam astea ar fi și numele de autori străini – mai vechi sau mai noi – pe care le-aș pomeni primele oricui.

Dintre scriitorii români de epic fantasy, cu la fel de multă siguranță că ar putea aduce noi cititori genului, aș putea să o recomand pe Elena Druță, stilul său, un pic mai spre young adult decât al celor amintiți, se apropie de al unor creatoare de bestsellere internaționale cum sunt Robin Hobb, Leigh Bardugo sau Sarah J. Maas.

În romanul Împărăția ultimului cerb, universul plăsmuit de autoare este unul feeric vizual, în care apele se întrepătrund cu uscatul, formând plaje, lagune și insule exotice, însă aflat mereu sub amenințarea forței naturale imense a mării și a celei magice, reconfiguratoare, deținută doar de câțiva demiurgi imperfecți.

Societatea umană dezvoltată în acest peisaj mirifico-grandios este una a organizării medievale din istoria noastră, având porturi, corăbii, colibe izolate în păduri sau ascunzători de tâlhari amenajate prin peșteri, apropiind povestea foarte mult de una clasică cu pirați.
Magia se manifestă rar, dar întotdeauna răvășitor, plutind ca o permanentă amenințare, ca o posibilă transformare dramatică bruscă a tot și a toate.

Sara este o adolescentă mută, care a trăit toți cei paisprezece ani ai săi doar pe mări și oceane, la bordul corabiei Calamarul Negru, conduse de tatăl ei, sumbrul căpitan al cărui nume se confundă cu acela al vasului.
Mama Sarei a dispărut în valuri când fata era mică, iar copila a rămas să trăiască printre mateloții ce se țin la distanță, convinși că prezența unei femei la bord aduce ghinion.
Doar Ramirez, fiul secundului Aldo, îi e prieten și încearcă mereu să o sprijine, înfruntând orice mustrări pentru că-i stă alături.

Existența Sarei este tulburată cumplit când tatăl ei o vinde proprietarei unei taverne portuare, misterioasa Maeve.
Folosită la început drept slujnică, atunci când realizează că poate avea o soartă cruntă, fata alege să fugă de la stăpâna sa proxenetă și ucigașă, fiind urmărită de un slujitor al acesteia, un adolescent la fel ca ea, Alex.

Relația dintre fugara evadată și hăitașul recuperator se modifică pe măsură ce ei doi ajung să se cunoască și să treacă împreună prin tot felul de peripeții care-i pun în la fel de mare pericol.

O găsește pe Sara și prietenul ei protectiv Ramirez, ajungând să fie implicați toți trei, alături de o tânără femeie-căpetenie de pirați, Tan, și o felină cu ochi galbeni și puteri magice, Lemongreen, într-o succesiune tot mai spectaculoasă de aventuri, pe mare și pe țărmuri, pe corăbii, în porturi sau pe insule.

Revelațiile dinspre finalul romanului tulbură prin modul profund în care preschimbă povestea sa, dintr-una de acțiune și suspans, într-una psihologică, un pic dark, însă tonică în morala ei concluzivă.

Viziunea narațiunii, ce curge din perspectiva indirectă a mai multor personaje, cu scurte includeri ale unor fragmente din jurnalul Sarei, care-i dezvăluie gândurile direct și intim, permit ca pe parcursul desfășurării firului epic să cunoaștem foarte bine protagoniștii.

Împărăția ultimului cerb ar putea fi considerat un roman adolescentin, pentru vârsta eroilor săi, dar să nu uităm că în orice Ev Mediu cu pretenții realiste, la 14-15 ani, era cam depășit pragul maturizării complete.
Tematicile abordate pot suscita interesul tuturor categoriilor de cititori, tot așa cum aventurile descrise captivează pe oricine ajunge să le savureze suspansul.

Sentimentele de prietenie, de dragoste, cele dintre copii și părinți sau de camaraderie, generozitate, lealitate ori ură – se manifestă în situații și combinații originale, rămânând totuși total recognoscibile în genuinitatea lor.

Elena Druță ne oferă, la debutul său ca romancieră, o splendidă lume a apelor, în care farmecul mării și forțele supranaturale acționează deopotrivă asupra destinelor personajelor, strecurând factorul destabilizator al magiei în deja complicatele și complexele relații umane.

Puteți comanda cartea pe site-ul editurii
Petale Scrise