Ultima casă de pe
strada Needless 

de
Catriona Ward

.

Editura Leda Bazaar 
Grupul Editorial Corint
Anul publicării în limba română: 2023
Titlul original: The Last House on Needless Street (2021)
Traducere: Carmen Ion
Număr de pagini: 400

.

Ultima casă de pe strada Needless este un roman aflat la limita dintre thriller și horror, încărcat de mistere și personaje bizare, a cărei arhitectură gotică tenebroasă se înfiripă sinistru în jurul cititorului, doar pentru a se prăbuși la un moment dat, terifiant, asupra sa.

Ted e un bărbat ciudat care locuiește cu fiica lui, Lauren, și pisica Olivia, într-o casă de la capătul străzii Needless.

El are grijă de Lauren cât de bine poate, deși pare să sufere de o afecțiune psihică de vreun soi, hrănește în curtea sa păsărele și își înregistrează rețetele pe casete audio.

Rutina vieții sale pașnice este însă tulburată de evenimente trecute, prezente și… unele aparent fantasmagorice.

Cândva, Ted a fost suspectat în cazul dispariției unei fetițe ce mânca înghețată, există o casetă pe care bucătarului închipuit îi este frică să o asculte, cineva din cartier a ucis fără milă toate păsările ce-i țineau companie, iar în pod, ceva se mișcă și face zgomote care dau fiori.

În casa de lângă cea a lui Ted, cea nelocuită de mulți ani, apare o tânără: Dee Dee, care se prezintă lui Ted drept noua  sa vecină, într-un mod foarte prietenos. De fapt, ea o caută pe sora ei mai mică, care a dispărut cu unsprezece ani mai devreme, Lulu, iar pistele pe care le-a urmat până acum au condus-o spre Ted.
Când vede prima oară casa vecinului său, o locuință foarte neglijată și dărăpănată, aceea a unui om singur, șomer, neadaptat, care merge puțin prea des în pădure de la marginea drumului pentru a îngropa lucruri de natură dubioasă, Dee Dee este sigură ca el este răpitorul lui Lulu.

Același lucru l-aș fi dedus și eu, mai ales prin comparație cu cazul real al lui Dincă, a cărui casă avea un aspect similar.

Ultima casa de pe strada Needless

Construcția cărții este alcătuită din mai multe perspective la persoana întâi ale protagoniștilor. Chiar și cea a pisicii, care nu e obișnuita felină casnică. Astfel, ajungi să empatizezi ușor cu fiecare dintre personaje și să ai impresia că începi să le cunoști tot mai bine.

Dar pe măsură ce romanul de groază al lui Ward progresează, fiecare capitol devine din ce în ce mai înfricoșător și disturbant. Siluetele pe care credeam că am reușit sa le definim încep să se distorsioneze, să se deformeze, dezvăluind umbre atât de întunecate, încât ne cufundă total în abisul sufletului lor.
Îndoielile apărute iau forma unor certitudini, pentru a fi neantizate la rândul lor sub loviturile unor noi dezvăluiri șocante.

În casa lui Ted, pare că toate oglinzile au fost sparte pentru a nu arăta niciodată reflexia lui sau imaginile unor figuri nedorite.
Suntem fascinați morbid de eviscerarea consecințelor traumelor și abuzurilor de-o viață asupra sufletului uman, ne pierdem pe un drum labirintic în care, de fiecare dată când credem că am găsit calea spre soluționarea misterului, ne trezim în fața unor ziduri sau la o altă răscruce de drumuri.

În Ultima casă de pe strada Needless, totul este un joc al amăgirii. Când credem că am pus fiecare piesă la locul ei, angoasa revine și mai puternică, și mai intensă decât înainte. Nu mai știm cine este cu adevărat monstrul și cine este prada, cine este călăul și cine este victima. Teroarea crește ca un val negru care lovește percepția cu forța unui tsunami, tocmai pentru că înțelegem cât de realistă este reproducerea abuzurilor și a tulburărilor psihice surprinse de paginile cărții.

Ai impresia că știi ce se află în ultima casă de pe strada Needless. Crezi că ai mai auzit undeva povestea asta.
În pădurea întunecată de la capătul străzii e îngropat ceva. Dar nu este deloc ceea ce crezi…

Catriona Ward

Catriona Ward s-a născut la Washington, D.C. Familia ei s-a mutat mult și ea a crescut locuind temporar prin toată lumea: Statele Unite, Kenya, Madagascar, Yemen sau Maroc.

A studiat limba engleză în Oxford și a fost actriță în New York.

Ward a primit premiul August Derleth pentru cel mai bun roman de groază în 2016, la British Fantasy Awards, pentru Rawblood, și din nou în 2018, pentru Little Eve.
Little Eve a câștigat și prestigiosul premiu Shirley Jackson pentru cel mai bun roman.

Următorul ei thriller gotic, The Last House on Needless Street, a fost publicat în 2021.
Acest roman urmează să fie ecranizat.

images (3)

Articolul face parte dintr-un blog-tur organizat cu ocazia lansării romanului.

Crime Club
Puteți citi alte opinii despre carte, pe paginile:

Literatura pe tocuri
Biblioteca lui Liviu
Cărțile mele și alți demoni
Anca și Cărțile
Pălărisme
Ciobanul de azi
CITESTE-MI-L
Falled
Fata Cu Cartea

images (3)

GECORINT