DezOnoare

de
Awais Khan

.

Editura Tritonic
Anul publicarii in limba romana: 2023
Titlul original: No Honour (2021)
Traducere: Liviu Szoke
Număr de pagini: 364

.

O crimă de onoare în tradiția musulmană înseamnă un act violent comis împotriva unei persoane, de obicei o femeie, de către membri ai familiei sau comunității, sub pretextul că ea a adus rușine sau a încălcat normele sociale ori morale.
Aceste crime sunt justificate adesea prin conceptul de „onoare”, care este asociat cu reputația și demnitatea familiei sau colectivității.

Crimele de onoare pot avea diverse motivații, precum relații interzise sau neacceptate (cum ar fi relațiile interconfesionale sau extramaritale), refuzul de a accepta căsătoria aranjată, vestimentația considerată imorală, conversiunea religioasă sau simpla suspiciune a unui comportament considerat indezirabil.
În aceste cazuri, persoanele implicate pot deveni victime ale violenței fizice sau chiar ale execuției publice neoficiale.

Multe țări musulmane au legi care condamnă crimele de onoare și încearcă să protejeze drepturile individuale, dar în unele cazuri, există o puternică rezistență culturală sau socială care poate face dificilă punerea în aplicare la nivel local a legislației statale.

DezOnoare - recenzie

În romanul DezOnoare, scriitorul Awais Khan aduce în lumina reflectoarelor o poveste cutremurătoare despre iubire, onoare și sacrificiu.
Istorisirea sa expune practicile sinistre ale unei comunități pakistaneze tradiționale și implicațiile lor devastatoare asupra vieților personajelor.

Cartea se deschide cu o scenă zguduitoare: o adolescentă este supusă unei pedepse cumplite, pentru că a născut un copil nelegitim.

După acest avertisment narativ, focalizarea se mută pe protagonistă, Abida, o fată curajoasă care își dorește să-și construiască o viață alături de bărbatul pe care îl iubește, în ciuda regulilor stricte ale comunității sale.

Jamil, tatăl ei, i-a încurajat indirect gândire independentă, prin modul în care a educat-o – provenind el însuși dintr-o familie cu vederi forte deschise, pentru cultura din care fac parte.
Dar există grave discrepanțe între generații într-o societate în care femeile sunt considerate simple bunuri, iar deciziile autorităților locale, reprezentate de un consiliu al bătrânilor numit jirga, par a fi absolute.

La doar șaisprezece ani, Abida ajunge sub umbra unei amenințări letale, atunci când rămâne însărcinată cu băiatul pe care îl iubește, însă căruia nu i-a fost dată de soție. Cu toate că se străduiește să-și ascundă sarcina cât mai mult timp posibil, adevărul iese la iveală, distrugând astfel planurile de căsătorie pe care tatăl ei le făcuse cu fiul pirului din Khan Wala, tocmai conducătorul religios care iniția execuțiile publice.

Comunitatea nu ezită să ceară condamnarea la moarte a păcătoasei Abida, dorind să o transforme într-un exemplu descurajator pentru alte fete. Dar tatăl ei se opune mulțimii și liderului satului.

În ciuda presiunilor sociale, Abida alege să se căsătorească cu Kalim și să se mute în Lahore, unde se confruntă cu noi provocări.

Viața într-un mare oraș agitat are – și ea – propriile pericole.
Soțul ei devine dependent de droguri și dezvoltă un comportament violent, neglijându-și responsabilitățile față de bunăstarea soției și a copilului nenăscut. Abida ajunge într-un moment dificil în care este vândută unui bordel, un spațiu degradant ce-i distruge încrederea în oameni și îi frânge sufletul.
Paradoxal, această experiență o face mai puternică și o pregătește să devină un sprijin pentru alte femei aflate în situații similare, aflate la un pas de moarte.

Protagonista traversează drumuri pline de suferință și adversități, dar își construiește, în cele din urmă, propria ei forță interioară. Povestea sa devine astfel o sursă de inspirație pentru alte fete care se confruntă cu situații dificile.

DezOnoare - Editura Tritonic - recenzie

Romanul DezOnoare oglindește nu doar dramele personale, ci și cutumele culturale absurde care duc la tragedii evitabile.
Într-un context în care femeile sunt tratate ca mărfuri și bărbații au drept de viață și de moarte asupra lor, volumul oferă o perspectivă înfricoșătoare asupra unor practici persistente în lumea contemporană.

Awais Khan, prin forța narativă a romanului său, subliniază necesitatea unei schimbări și a confruntării cu propriile prejudecăți și convenții sociale.
Într-un mod tulburător, DezOnoare aduce la lumină latura întunecată a unei societăți conservatoare, chiar fanatice, subliniind că, în ciuda unor evoluții aparente, unele tradiții învechite și practici brutale își fac încă simțită prezența în inimile oamenilor.

Cu toate că istorisirea este presărată cu momente de violență extremă și disperare, există o notă subtilă de speranță care pulsează în inima romanului. Jamil, tatăl Abidei, devine un simbol al schimbării, refuzând să-și sacrifice fiica pentru onoare. Aventura Abidei în Lahore, cu toate provocările sale, aduce cu sine o posibilă cale de evadare din cercul vicios al tradițiilor opresive.

Această carte e o disecție profundă și necesară a problemelor sociale și culturale actuale, aducând la suprafață întrebări fundamentale despre justiție, libertate și drepturile individuale într-o lume încă marcată de sufocante tradiții străvechi și precepte religioase scelerate.

DezOnoare nu este doar o ficțiune captivantă; este și un strigăt de conștientizare asupra unor realități crude din comunitățile rurale pakistaneze.
Autorul abordează fără autocenzură tabuurile legate de femei, iubire și onoare, expunând cititorii unui univers exotic dur, în care vechile tradiții pot deveni sentințe de moarte. Prin prisma personajului Abida, Khan aduce în prim-plan dilemele complexe cu care se confruntă femeile în căutarea identității și a libertății personale într-o societate strâns legată de norme patriarhale.

logo Analogii - Antologii

Articolul face parte dintr-un blog-tur organizat cu ocazia apariției în limba română a romanului.
Puteți citi alte opinii despre carte, pe blogurile:

Literatura pe tocuri
Biblioteca lui Liviu
Cărțile mele și alți demoni
Anca și Cărțile
Ciobanul de azi
CITESTE-MI-L
Falled
Fata Cu Cartea

images (3)

Romanul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii
Tritonic
logo Tritonic