Crima contelui
Neville

de
Amélie Nothomb

.

Editura Trei
Categoria: Literatura Universală
Anul publicării în limba română: 2022
Titlul original: Le crime du comte Neville (2015)
Traducere de: Claudiu Constantinescu
Număr de pagini: 112
volum achiziționabil pe
Libris.ro

.

Amélie Nothomb, una dintre cele mai interesante voci ale literaturii contemporane, își continuă incursiunea în universul absurdului și al ironiei feroce, cu romanul său foarte scurt Crima contelui Neville.
În cele doar 112 pagini ale sale, autoarea belgiană reușește să surprindă esența unei tragedii grecești reinterpretate, o meditație ironico-subtilă asupra destinului, a datoriei și a lipsei de sens din viața aristocrației moderne.

Povestea se desfășoară în jurul contelui Neville, un aristocrat belgian care se pregătește să organizeze ultima petrecere grandioasă în castelul său, Pluvier. Strălucirea vechilor vremuri, în care noblețea reprezenta un simbol al eleganței și rafinamentului, este însă înlocuită acum de o luptă amară cu realitatea modernă: falimentul financiar și inevitabilitatea pierderii moștenirii de familie. Decorul sumbru și atmosfera decadentă sunt condimentate de apariția unei clarvăzătoare, care îi prezice contelui că, în timpul acestei ultime recepții, va ucide un invitat.

Această prevestire funcționează ca punct central al narațiunii, iar reacțiile personajelor – de la resemnare la analiză delirantă a absurdului situației – definesc dinamica întregului roman. Asemenea tragediilor clasice, destinul pare să joace un rol implacabil, în fața căruia nici inteligența, nici onestitatea nu oferă scăpare.

În miezul istorisirii nu se află doar contele Neville, ci și fiica sa cea mică, Serioasa (probabil Sérieuse în original – absolut cretină ideea unui traducător – altfel excelent – de a-i tălmăci numele), o adolescentă enigmatică și profund tulburată. Serioasa, al cărei nume oglindește nu doar natura ei introvertită, ci și gravitatea întregii povești, este un personaj remarcabil prin complexitatea sa. În copilărie, era o fetiță sensibilă și plină de viață, dar o schimbare adolescentină bruscă a transformat-o într-o prezență apatică, incapabilă să simtă emoții. Această detașare profundă de lume o împinge către o decizie radicală: îi cere tatălui său să o ucidă pe ea, astfel încât să împlinească profeția fără a compromite viața altcuiva.

Paralela evidentă cu tragedia Ifigeniei – fiica lui Agamemnon sacrificată pentru a asigura succesul aheilor în războiul troian – subliniază adâncimea simbolică a poveștii, provocând întrebări fundamentale despre relațiile de familie și sacrificiile absurde pe care le cer uneori normele sociale. În cazul familiei Neville, sacrificiul este atât literal, cât și metaforic: pe altarul aparențelor și al respectabilității sociale, fiecare membru al familiei își pierde ceva din sine.

Nothomb construiește acest microcosmos al decadenței aristocratice cu ingeniozitate. Prin dialoguri rafinate și pline de ironie, autoarea definește atât psihologia personajelor, cât și ipocrizia, artificialitatea lumii pe care acestea o reprezintă. Tatăl, contele Neville, este un personaj tragic și carismatic, a cărui obsesie pentru onestitate și principii îl face să pară atât comic, cât și profund uman. Deși nu ezită să-și recunoască eșecurile, el este totodată captiv al unor convenții care îi sufocă autenticitatea.

În contrast, copiii mai mari, Oreste și Electra, ajung să se adapteze cu mai puțină dificultate acestei lumi ambigue, în care tradițiile familiei sunt mai degrabă o povară decât un avantaj. Totuși, portretizarea lor este mai degrabă clișeică, fiind eclipsați de figura enigmatică a Serioasei (remarc din nou lipsa de inspirație și de necesitate a traducerii numelui, în condițiile în care româna e practic o franceză un pic răvășită).

Finalul romanului, surprinzător și relativ satisfăcător, rămâne fidel tonului general al poveștii. Cititorul este lăsat să reflecteze asupra temelor propuse, dar fără a primi răspunsuri clare. Este Neville un erou tragic care cedează în fața destinului sau un simplu om care își interpretează greșit rolul în piesa vieții? Este Serioasa o victimă sau o martiră a unei lumi care refuză să accepte imperfecțiunea?

Pe lângă subtilitățile narative, Crima contelui Neville e și un omagiu adus literaturii ca formă de ospitalitate – o artă a transformării banalului în extraordinar. Nothomb demonstrează că scrisul nu este doar un act de creație, ci și unul de generozitate, prin care autorul invită cititorul într-un univers aparte, construit cu precizie și sensibilitate.

Dincolo de poveste, romanul ridică și întrebări mai largi despre relevanța aristocrației în contemporaneitate. Ce înseamnă să fii nobil într-o lume care nu mai recunoaște valorile tradiționale? Cum se împacă idealurile trecutului cu pragmatismul prezentului? Și ce rămâne din identitatea unei familii atunci când simbolurile sale – precum castelul Pluvier – dispar?

Stilul familiar, ludic, al autoarei face ca acest roman scurt (sau această nuvelă lungă) să fie o lectură extrem de plăcută, chiar dacă subiectul său este destul de morbid. Fiecare detaliu – de la numele personajelor până la referințele comparative la opere literare clasice, precum Crima Lordului Arthur Savile de Oscar Wilde – contribuie la efectul de poveste în poveste și culturalizare prin preluare.

Crima contelui Neville este, în esență, un roman despre absurditatea existențială, a relațiilor interumane, dar și despre speranța că, în ciuda imperfecțiunilor omenești, putem găsi o formă de frumusețe sublimă în lumea din jur, amintind hazliu-dureros, că ironia și tragedia sunt adesea inseparabile.

volum
disponibil
pe site-ul librăriei online
Libris