Răzbunare ancilară
.
de
Ann Leckie
.
Editura Paladin
Grupul Editorial Art
Anul publicării în limba română: 2017
Titlul original: Ancillary Justice (2013)
Traducere: Petru Iamandi
Număr de pagini: 400
– ediție hardcover –
.
Răzbunare ancilară, romanul de debut al scriitoarei americane Ann Leckie, este o space opera complexă și ingenioasă, distinsă cu mai toate marile premii ale SF-ului internațional: Hugo, Nebula, Locus, BSFA și Arthur C. Clarke.
La început pare un construct literar ermetic, chiar dă impresia de hard science fiction, din cauza stilului progresiv-sacadat în care se dezvăluie structura worldbuilding-ului, dar cu cât se înaintează în poveste, se dovedește că e mai degrabă soft, doar cu împletiri de fire epice, fără aprofundări tehnologice revoluționare, concentrându-se pe originalitatea identitară a personajelor și pe stranietatea relațiilor dintre ele.
Premisele sunt cele clasicizate în space opera: un vast imperiu galactic compus din civilizații foarte diverse, supuse puterii centrale totalitare care începe să le uniformizeze imediat după ocupație, în numele binelui suprem general – pacea și prosperitatea aduse tututor, odată cu încheierea războaielor de cucerire.
Răzbunarea lui Toren, o astronavă de desant dotată cu inteligență artificială, a transportat de două mii de ani trupele imperiului Radch – superputerea expansionistă bazată pe obediență totală și supravegeherea populațiilor administrate.
IA-ul navei nu controla numai propriile sisteme informatice, ci și alte astronave, precum și milițiile umane auxiliare, foști soldați inamici cărora le-au fost păstrate numai corpurile, pentru a servi dușmanului – amintirile, conștiința și orice posibilitate de a acționa independent, fiindu-le eliminate.
Dar Răzbunarea lui Toren a fost – în mod incredibil – distrusă.
Breq este tot ceea ce a rămas din ea, un trup omenesc văduvit de identitate, o părticică insignifiantă din inteligența artificială a astronavei. Ceea ce toți numesc un soldat-cadavru sau o unitate ancilară (subordonată), refuzându-i statutul de ființă umană.
Istorisirea curge din perspectiva lui Breq și se ramifică în două planuri narative.
Prezentul, în timpul căruia unitatea ancilară încearcă să își pună în practică răzbunarea, chiar împotriva conducătoarei imperiului, și trecutul, format din amintiri fulgurante ce dezvăluie motivele care au determinat revolta și aspirația sa spre justiție aplicată.
Între ele este inserat un element surprinzător ce aparține ambelor dimensiuni, odată cu găsirea de către Breq a unei persoane care a făcut parte din trecutul său îndepărtat, abandonată în zăpadă ca o relicvă vie, putând fi, la fel de probabil, un ajutor nesperat sau o capcană letală.
Apare cu adevărat specială modalitatea în care protagonista percepe celelalte personaje, ea referindu-se la toate prin utilizarea pronumelui personal de genul feminin.
Asta pentru că Breq, chiar dacă este un fragment de Inteligență Artificială, e un produs al culturii Radchaai, în care nu există distincții de gen. Acestea nu fac parte din gramatica și din tradiția civilizației care a construit astronava, astfel încât, singura componentă supraviețuitoare a sa are dificultăți în a recunoaște semnele exterioare ale populațiilor umanoide pentru care aceste diferențieri există.
Folosirea exclusivă a pronumelor personale la feminin face parte din concepția narativă, e o oglindire directă a modului în care gândește Breq și poate produce confuzie în rândul cititorilor, dar se constituie într-un interesant experiment de viziune bizară, din punctul de vedere al unei culturi extrem de diferite.
La fel se întâmplă și cu percepția multiplă, din perioada când Răzbunarea lui Toren putea observa totul prin mai multe surse, concomitent, ca astronavă, ca aparatură de supraveghere sau ca soldați auxiliari.
Ann Leckie plăsmuiește cu migală cadrul comunitar general, asigurându-se că devine suficient de ofertant pentru extrapolări și observații analitice despre o epocă în care inteligența umană și cea artificială ar tinde spre contopire.
Răzbunare ancilară este o space opera care dă întâietate călătoriei interioare, studiului naturii umane, explorării originii conflictului dintre individ și societate.
Incursiunile pe care protagonista sa (umană și IA – în același timp) le face nu sunt atât înspre limitele spațiului cunoscut, cât dincolo de limitele necunoscute ale propriei minți.
Răzbunare ancilară e doar primul roman plasat în universul luxuriant imaginat de Ann Leckie.
Trilogia care îl include mai cuprinde volumele: Trădare ancilară (premiile BSFA şi Locus) şi Milă ancilară (premiul Locus).
.
.
Volumul
poate fi achiziționat în librării sau pe
site-ul editurii
Inca un SF tentant, chiar si pentru gusturile mele.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E super-original si absolut captivant. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
👏👏👍👍Superb!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multuuumesc!!! 🙂
ApreciazăApreciază
Aoleu, pare SF -ul, Sf-urilor! :))) Nu stiu cum e cartea, dar recenzia e de 3 de DA intergalactici! :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De trei ori mega-mersic! 😀 Tare reusita poveste! 🙂
ApreciazăApreciază
„ea referindu-se la toate prin utilizarea pronumelui personal de genul feminin.” pentru că „nu există distincții de gen. Acestea nu fac parte din gramatica” – atunci nu ar fi trebuit să fie totul la neutru (it/they)? Nu e nevoie să răspunzi, sunt doar răutăcios și „patriarh toxic”, și alb pe deasupra.
Eu am citit pe undeva un fragment (nu am uitat unde, dar nu știu dacă pot menționa, e „la concurență”) și nu mi-a plăcut deloc stilul de scriere. La fel cum am pățit la Anna Smith Spark, The Court of Broken Knives, unde toți laudă povestea, dar eu nu pot trece de stil ca să ajung la ea.
Iar ca să nu fiu suspectat de misoginism, o să contra-recomand excelenta (și amuzanta)
All Systems Red de la Martha Wells. O să fie tradusă tot la Paladin, din câte știu, și o s-o cumpăr, chiar dacă deja am citit-o în engleză.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daca-i zicea vreuneia it, intra deja la atitudine de specie superioara si pornea vreo revolta urbana sau ceva. 😀 Am gasit corectitudinea politica doar la insistenta cu care se preciza ca protagonistii au pielea neagra sau cenusie, cand puteau sa aleaga orice nuanta. Spunea autoarea ca asa e moda. Chiar niciunul nu alegea portocaliu sau purpuriu, doar de-al naibii? 😀 Faza cu perceperea la feminin e mai degraba o gaselnita, decat o chestie egalitarista, ca sa umanizeze IA-ul. Se prindea mereu greu de diferentele de gen, desi in rest era foarte perspicace. Dupa ce te obisnuiesti cu stilul asta si al nararii din perspectiva multipla a navei, chiar e interesant de urmarit povestea… Se retine si Martha Wells! 🙂 P.S.: in SF nu exista concurenti deocamdata, pana nu razbim mai in mainstream – doar camarazi de underground. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană