Infanteria stelară

.

 de
Robert A. Heinlein

.

Editura Paladin 
Colecția: SCI-FI Masters
Grupul Editorial Art
Anul apariţiei: 2017
Titlul original: Starship Troopers (1959)
Traducere: Radu Haulică
Număr de pagini: 360

.

  Infanteria stelară este unul dintre marile romane clasice ale science-fiction-ului, câştigător al premiului Hugo şi ecranizat într-o variantă interesantă de interpretare, la câteva decenii după apariţie.

Scrisă de Robert Heinlein în 1959, sub aparenţa unei space-opera războinice pentru adolescenţi, cartea abordează cu multă originalitate teme filosofice şi sociologice care rămân şi astăzi în actualitate.

  Protagonistul ei e Juan “Johnny” Rico, un tânăr dintr-o înstărită şi bine-situată familie, ce în loc să urmeze planul tatălui său de a se înscrie la Harvard după terminarea şcolii, îşi imită prietenul Carl şi pe o colegă după care i se scurg ochii, Carmen, înrolându-se în Forţele Armate.

Astfel începe o epopee a devenirii adolescentului, a transformării sale într-un bărbat folositor societăţii, aşa cum avea aceasta definite valorile în universul imaginat de anticonformistul Heinlein.

Taberele de instrucţie şi etapele antrenării lui Johnny pentru a se preschimba în brav soldat al Infanteriei Mobile amintesc mult de o carte foarte îndrăgită de toţi fanii SF, Jocul lui Ender, dar şi de filme militariste aproape documentare ca Full Metal Jacket, cu sergenţi care urlă la răcani şi-i trec prin cele mai crunte chinuri, fiind totuşi nişte tipi de treaba ce le vor binele, sub masca autoritară dură, de pe timpul stagiului pregătitor.

Heinlein, absolvent al Academei Navale şi servind în marină, el însuşi, este foarte credibil în a descrie şi dezvolta structuri militare futuristice îndreptate înspre sprijinirea colonizării umane a spaţiului.
Omenirea este în conflict cu diferite specii extraterestre, trebuie să ocupe planete pentru resurse sau poziții strategice mai avantajoase şi navele spaţiale transportă trupe de Infanterie Mobilă pentru a le debarca în astfel de locaţii ostile.

O creaţie remarcabilă a autorului, ce nu a fost reluată în ecranizarea lui Paul Verhoeven, dar pe care o regăsim updatată în Iron Man, este armura de luptă. Un costum mecanizat ca de scafandru ce augmentează considerabil forţa celui ce îl îmbracă, dotat cu propulsoare care-i permit să facă salturi gigantice şi chiar să zboare pe distanţe scurte.

Companiile de soldaţi transformaţi în astfel de maşini de luptă perfecte, cu blindaj individual, lansaţi asupra oricărui obiectiv de pe planetele aflate sub controlul inamic, pot cauza distrugeri la fel de mari ca un bombardament de pe orbită, dar mult mai precise, de o fineţe chirurgicală.

  Principalul dușman al Infanteriei Mobile devin Gângăniile (de abia cam de pe la mijlocul romanului – în film pe tot parcursul lui) o rasă de arahnide care a dat câteva lovituri neaşteptate şi traumatice omenirii, prin distrugerea unor mari oraşe terestre.

  În timpul antrenamentelor şi al războiului, cititorii îşi pot completa încet-încet întreaga panoramă a societăţii din viitor create de Heinlein.
Omenirea, după criza socio-politică provocată de-un nou Război Mondial, este guvernată acum de o Federaţie bazată pe meritocraţie.
Astfel, fiecare individ dispune de toate libertăţile numite odată democratice, dar nu şi de dreptul de vot şi de cetăţenie.
Acestea au devenit neereditare şi autoselecționabile, putând fi obţinute printr-un stagiu în Serviciul Federal, cu durata minimă de doi ani.
Serviciul Federal nu înseamnă neapărat înrolarea ca personal combatant, aşa cum au ales să facă John Rico şi prietenii săi, poate să se constituie şi din munci rutiniere administrative sau de întreţinere.
Totul sub forma voluntariatului – se înscrie cine vrea şi e posibil să fie declarat abandon fără prea mari bătăi de cap, în orice moment, dar renunţându-se astfel la obţinerea drepturilor cetăţeneşti şi electorale elitiste.

Această organizare politică este foarte bine susţinută filosofic de autor. Temele sociale aduse de el în discuţie născând multe controverse.
Prin vocea personajelor sale se critică cele două mari sisteme ideologice dominante în secolul XX, comunismul şi democraţia, sugerându-se că nu poate exista un drept de decizie socială generalizat, ci fiecare trebuie să şi-l câştige dovendindu-şi responsabilitatea. Numai cei gata să îşi asume protejarea societăţii, având și autoritatea morală să hotărască direcţia ei de dezvoltare.
De asemenea, se face o apologie a coerciţiei fizice bine ţintite psihologic, pentru că omul nu se naşte cu un simț al moralităţii, ci acesta trebuie educat, prea marea ridicare în slăvi a nepedepsirii copiilor prin bătaie fiind la fel de dăunătoare ca agresarea lor nemotivată, una reprezântând o extremă a celeilalte și având același efect creator de delincvenți.

Rolul forţelor armate şi justificarea principială a oamenilor de a se extinde în spaţiu, în detrimentul altor rase şi al altor civilizaţii, este şi el postulat cu la fel de multă convingere.
Astfel de atitudini declamative din discursul protagoniştilor, precum şi indicarea violenţei ca soluţie socială, au abătut controversele asupra romanului…
Totuşi, stilul lui Heinlein, deşi clar militarist, nu este şi unul militant.
Scriitorul nu face decât să analizeze istoria umană şi să propună discuţii despre posibile alternative ce ar putea funcţiona mai benefic pentru societate.
Adică exact ceea ce face dintotdeauna literatura ştiinţifico-fantastică de calitate.
Creează lumi utopice sau distopice în care autorii îşi încearcă ideile de schimbare a celei actuale, testându-le realismul şi aplicabilitatea, mai întâi în mediul livresc virtual.

Contrazicând orice suspiciuni vizând propaganda de extremă dreapta, eroii creați de scriitor aparțin tuturor raselor si naționalităților Pământului, intr-un deceniu in care segregația rasiala încă împărțea America.
Nici vreo acuzație de patriarhalism sau  misoginism exagerat nu prea ține, atâta vreme cât în universul autorului, fetele sunt considerate ca având reflexe mai bune și o minte mai analitică, de aceea sunt pregătite ca piloți pe crucișătoare, în timp ce băieții se mulțumesc sa fie carne de tun lansată drept infanterie aeropurtată.
O considerațiune cu mult înaintea timpului său.
Nici pâna in ziua de azi, cercetătorii și oamenii de știință nu-i dau dreptate.

Cartea Infanteria stelară poate fi citită la nivel de palpitantă epopee a creşterii adolescentine într-o lume militarizată. La cel de reflecţie socio-psihologică asupra drumului istoric poticnit al umanităţii sau la unul de space-opera, cu extinderea omenirii pe planete noi şi interacţiuni problematice cu civilizaţii extraterestre.
Sigur, ideală este o întrepătrundere a tuturor planurilor în perceperea completă a viziunii scriitoriceşti, dar o astfel de saga spațială devine accesibilă oricărei vârste şi oricărui gen de preferinţe.
Pe cineva interesant numai într-o latură a sa, celelalte conotații nu-l disturbă în urmărirea firului epic sau ideatic preferat.

  Am făcut referiri pe parcursul recenziei la filmul Starship Troopers, în regia lui Paul Verhoeven – tot un mare artist în domeniul său.
La fel ca Heinlein, și el alege disimularea a ceva mai profund sub pelicula cu aventuri science-fiction. Doar că, a unor idei cu totul diferite de cele ale scriitorului.
Regizorul a luat militarismul din roman şi l-a transformat într-o satiră acidă, obţinând practic exact opusul argumentaţiilor principiale din carte.
Ţin minte că am văzut prima oară filmul când eram mai țânc şi, deşi îl consideram de zece şi adoram povestea, mă iritau un pic exagerările peroraţiilor egoiste şi emfatice ale propagandei umane împotriva gândacilor. Mi se păreau nerealiste şi suspectam s-a încercat reducerea unui film foarte fain, la o parodie. Azi, după Trump, ştiu însă că asemenea discursuri chiar pot fi formulate cu succes şi în politica de nivel înalt. Aşa că principala atribuţie a unui flm SF a fost deja îndeplinită de acesta:
a prezis viitorul.

 Altfel, ecranizarea este îmbogăţită cu acţiune, îndrăgosteala, scene de confruntare armată ori sexulă, şi, cum am mai amintit, s-a renunțat la armurile de luptă ca să putem vedea schimonoselile chipurilor drăguţe ale actoraşilor când sunt decapitaţi, arşi de vii sau dezvirginaţi:

Alte romane şi serii în același stil invadator belicos, dacă vreţi să continuaţi genul acesta de lectură eroică, ar mai fi: Războiul bătrânilor, Praxis, Războiul etern şi Jocul lui Ender – pentru partea academică a instrucției militare.