Entropic

.

de
George Cornilă

.

Editura Crux Publishing
Anul apariției: 2020
Număr de pagini: 300

.

Entropic este un volum de povestiri din genuri literare variate, al căror numitor comun principal pare să fie faptul că sunt scrise toate extraordinar de bine.
Unele au tentă de realism magic, altele iz cvasi-horror deviat din mituri urbane, unele sunt aproape romantice (dacă nu ar fi finalurile tip thriller) sau ficțiuni istorice speculative, dar toate te prind prin modul inteligent în care sunt structurate, misterele cu care te provoacă și acțiunea lor mereu interesantă.

Insist asupra scriiturii pentru că se constituie într-o atracție în sine, acel tip de estetică încondeiere locală care te face să realizezi de ce va fi întotdeauna mai bună o operă în limba originală decât traducerea sa exactă și să te întrebi cât ai pierdut prin tălmăciri din marii autori străini care scriu cu la fel de mult talent intraductibil, în graiurile lor.

Primele două povestiri, Apocrif și Quadrille au drept laitmotiv dedublarea, ideea de Doppelgänger, a geamănului străin.
Mai întâi aplicată psihic, când un scriitor ajunge inexplicabil posesorul unui manuscris de succes pe care nu l-a conceput el, apoi fizic, când un vecin de apartament identic – ca aparență – cu iubitul unei fete frumoase se folosește de asemănare pentru a-i lua acestuia locul în relația intimă.

„În Paris, pe când îmi făceam studiile, am văzut într-o zi pe Rue de Vaugirard un bărbat tânăr care-mi semăna leit. Am vrut să-i vorbesc, însă mi-a fost greu să mă țin după el prin îmbulzeala Cartierului Latin și, cum nu fusesem niciodată capabil să strig după cineva pe stradă, l-am pierdut. Mi-am petrecut apoi aproape toată vacanța citind despre doppelgängeri, depersonalizare, schizofrenie, pareidolie, sindromul dublului subiectiv și halucinația falsei oglindiri. Studiile psihologice nu mi-au risipit însă părerea că natura, în criză de idei, mai făcuse unul ca mine. Îmi copiase însă doar înfățișarea sau și mintea? Cine știe, de fapt, câți de mine erau împrăștiați prin lumea largă sau câți or fi trăit vreodată, cópii peste cópii, avataruri peste avataruri. Dacă vreunul ar fi scris o carte, oare aceea nu era cumva și a mea? Nu aveam oare și eu drepturi asupra ei?”

Aș fi putut citi, cu același entuziasm, un întreg volum de proză scurtă numai despre subiectul ăsta, are o fascinație irezistibilă.

Următoarea povestire, Absinteria, este însă deja de esență gotico-onirică: un vechi conac boieresc trezit brusc la viață extrage energie creativă din vizitatorii săi și revine, odată misiunea culturală îndeplinită, la somnolenta stare de somptuoasă vilă părăsită.

Miturile urbane, amintirile adolescentino-studențești și aventurile de epocă preiau apoi controlul, purtându-ne de la Focșani la București, din Deltă în Clisura Dunării, din trecutul istoric al omenirii spre viitorul ei mai mult sau mai puțin distopic.

În orice cadru își mută poveștile, George Cornilă are o grijă documentaristică impresionantă să îl restaureze prin cele mai mici amănunte ale sale.
Ambientarea minuțioasă se aplică atmosferei diferitelor orașe, diverselor vremuri, mâncării tradiționale, obiceiurilor băștinașe, micro-spațiilor reprezentative, încât ai impresia că volumul de antologii conține operele mai multor autori, care au trăit câteva vieți în alte zone ale lumii: Paris, Helsinki, Tallin, Yaoundé, Viena, București, Focșani, plus niscaiva tabere arheologice sau de refugiați.

Iubirile surprinse de narațiune sunt de o intensitate mai mult obsesiv-compulsivă decât cu adevărat pasională; nostalgia de fost elev sau student, oglindită peste ani, este mai degrabă anecdotică decât sentimentalistă.

În toate povestirile se păstrează ca perspectivă principală viziunea masculină (pe bună dreptate, când ești un scriitor bărbat), iar personajele de prim-plan au o destul de puternică asemănare psihologică, lăsându-ți impresia că vezi un film în genul lui Cloud Atlas / Atlasul Norilor, unde sufletele reîncarnate actoricește trec prin timpuri și persoane diferite.

Eu am o preferință, preluată din SF, pentru povestirile cu poantă finală.
Chestia aia greu definibilă, de o propoziție ori mai multe, care vine la sfârșit ca o concluzie surprinzătoare, o revelație buimăcitoare sau o reinterpretare bruscă a întregului context de până atunci.
În această antologie, aproape toate povestirile au genul ăsta de finalizare super-satisfăcătoare, ce te incită să desfășori un scenariu continuator în minte…

Entropic e cea mai inspirată alegere de proză scurtă contemporană românească pentru cititorii doritori de fantastic soft, una care trece prin toate nuanțele acestuia: clasic, ucronic, magic-realist sau post-modern citadin.

Volumul fizic – coperta, editarea – arată ideal și este o plăcere să îl ții în mână, calități cu care Crux Publishing ne-a obișnuit la cărțile sale.

George Cornilă este prozator, publicist si traducător. Absolvent de Șiințe Politice și de Publicitate, a ocupat poziții profesionale de copywriter, jurnalist, secretar general de redacție și redactor-șef.

E autorul romanelor Cu dinții strânși (2007), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (2013; 2014), Regele lupilor (trilogie, 2014-2016), Expurgo (2018; 2019) și Diluvium (2019), al colecției de proză scurtă Arlequine (2018) și al volumului de povești pentru copii Toxi Foxy (2018).

Este prezent cu texte în antologiile Ficțiuni centenare (2018), Cele mai frumoase povestiri SF & fantasy ale anului 2017 (2018), Antologia prozei române polițiste și de mistere (2018) și Antologia scriitorilor vrânceni (2018).

A tradus nuvelele scriitorului american Robert E. Howard cuprinse în volumele Conan Barbarul: Phoenix pe o sabie. Turnul elefantului (2018) și Sonya cea Roșie: În umbra vulturului (2020).

.

.

Volumul
poate fi achiziționat pe site-ul editurii
Crux Publishing