Pétronille

de
Amélie Nothomb

.

Editura Trei
Categoria: Literatura Universală
Anul publicării în limba română: 2021
Titlul original: Pétronille (2014)
Traducere de: Claudiu Constantinescu
Număr de pagini: 144
volum achiziționabil pe
Libris.ro

.

Romanul Pétronille este o odă adusă prieteniei feminine, un exercițiu de autoexplorare prin ochii altuia și o analiză subtilă a relațiilor interumane, plus o declarație delirantă de dragoste pasională pentru șampanie – băutura privită ca un simbol al euforiei, al riscului și al efemerității vieții.

Povestea sa debutează cu o premisă neobișnuită: protagonista, o scriitoare consacrată își caută o parteneră de băut. Acest pretext aparent frivol devine rapid o poartă către o explorare a prieteniei, identității și vieții creative. În cele din urmă, Amélie o găsește pe Pétronille Fanto, o admiratoare cu care corespondează de mult timp, dar pe care nu o întâlnise personal. Relația dintre ele, construită cu migală pe parcursul romanului, capătă nuanțe din ce în ce mai complexe, oscilând între camaraderie și rivalitate.

Pétronille, personajul central, este o figură memorabilă, o tânără enigmatică cu trăsături androgine și un farmec aparte. Fiică a unor comuniști militanți, cu un stil de viață neconvențional, Pétronille este opusul lui Amélie în multe privințe, dar tocmai aceste diferențe alimentează intensitatea prieteniei lor. Relația dintre cele două este caracterizată de momente de solidaritate, dar și de tensiuni, oglindind complexitatea prieteniilor reale.

Stilul lui Nothomb este la fel de spumos și efervescent ca băutura care joacă un rol central în poveste. Proza sa este simplă, dar plină de straturi de înțelesuri, îmbinând observații ascuțite despre viață cu momente de umor fin. Autoarea folosește șampania ca pe o metaforă pentru relațiile interumane: e o băutură care aduce euforie, dar care poate și ameți sau înșela. În acest sens, romanul devine o meditație asupra bucuriei și fragilității prieteniei, așa cum este ea percepută de o artistă care își petrece cea mai mare parte a timpului analizându-și sinele.

Prietenia dintre Amélie și Pétronille se desfășoară pe fundalul unor întâmplări ce pendulează între cotidian și extraordinar. De la întâlniri spontane și excursii, până la interviuri memorabile – cum este cel cu excentrica Vivienne Westwood –, romanul își păstrează tonul ludic și imprevizibil. Episodul cu stilista este o demonstrație a talentului lui Nothomb de a transforma situațiile aparent banale în momente de comedie absurdă. Deși inițial entuziasmată de perspectiva de a o întâlni pe Westwood, Amélie descoperă o personalitate distantă și nepăsătoare, un contrast hilar cu imaginea sa publică.

O dimensiune interesantă a cărții este autoreferențialitatea. Nothomb își introduce propriul nume și propria identitate în istorisire, creând o fuziune între ficțiune și autobiografie.

Pétronille e un amestec fascinant de geniu și nebunie, de luciditate în scris și o imprudență pragmatică în viață.
Amélie, deja de peste 30 de ani, o scriitoare consacrată, o cunoaște pe Pétronille, o studentă adolescentină cu un aer băiețos, la lansarea unui roman de-al său, iar apoi o invită să bea șampanie împreună.

Din acest punct de întâlnire simbolic se dezvoltă o prietenie discontinuă, dar intensă și specială, în care Pétronille devine partenera de băuturi a lui Amélie. Între mărturii reciproce de apreciere literară, seri alcoolice pe stomacul gol, întâlniri improbabile de familie, călătorii în străinătate, vacanțe la schi și explorări în deșert, legătura dintre cele două scriitoare crește și se intensifică. Până la confruntarea finală, care se încheie într-un mod tipic lui Nothomb.

Autoarea compară în repetate rânduri dihotomia dintre ea și Pétronille cu formidabila pereche Shakespeare-Marlowe, iar juna sa prietenă este, de altfel, o pasionată cercetătoare a operei acestora. Doar pentru această îndrăzneală ar fi suficient să o crucificăm pe altarul vanitoșilor, poate chiar al iconoclaștilor, dar, ca de obicei, nu putem face asta. Proza ei ascuțită și pătrunzătoare te scormonește pe dinăuntru și nu-ți lasă scăpare, ajungând să îi ierți totul.

Pétronille se dovedește a fi unul dintre cele mai interesante romane ale sale, abordând o altă dintre multele fațete ale condiției de scriitor. Amélie alege să analizeze cea mai nebuloasă și problematică relație umană pentru ea: prietenia. Și mai ales prietenia dintre două scriitoare, cu toate pericolele și contracțiile sale emoționale speciale.

Amélie Nothomb (pe numele ei adevărat Fabienne Claire Nothomb) s-a născut în 1966, în orașul belgian Etterbeek, într-o familie de diplomați. A locuit pe rând în Japonia, China, Statele Unite, Bangladesh, Burma și Laos. A debutat în 1992 cu romanul Igiena asasinului și a câștigat numeroase distincții, printre care Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, de două ori Premiul Alain-Fournier şi Marele Premiu Jean Giono pentru întreaga operă.
Cărțile ei au fost traduse în peste 25 de limbi şi s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume.

logo Analogii - Antologii

volum
disponibil
pe site-ul librăriei online
LibrisLibris