În cercul fiarei
2
Puțină speranță

de
Cezarina Anghilac

.

Editura Crux Publishing
Anul apariției: 2023
Număr de pagini: 302

.

În cercul fiarei 2: Puțină speranță este continuarea romanului În cercul fiarei 1: Promisiuni de sânge, un volum a cărui lansare a fost așteptată cu sufletul la gură de orice cititor care a descoperit deja universul acestei serii epic fantasy extraordinare.

Scriitoarea Cezarina Anghilac are un stil de a aborda fantasticul ce, dincolo de magie, aventuri și peisaje grandioase, plăsmuiește societăți efervescente politic, culturi, filosofii originale și istorii comunitare sau personale de o complexitate și un realism care aproape că transcend genul.

Lumea creată de autoare dezvoltă norme, valori, tradiții și instituții specifice fiecărei populații locale. Prin intermediul acestor construcții sociale întrepătrunse, sunt explorate aspecte fundamentale ale condiției umane, într-un context ecologic virusat ce exercită propriile presiuni existențiale dramatice.

Romanul În cercul fiarei: Puțină speranță ne readuce în pădurile Noctiei, ținutul sălbatic încă protejat de geografia și ecologia sa, împotriva ucigătorului morb – teribilul flagel patogen care a devastat Fireniul.

Deși puțini înțeleg gravitatea primelor semne, crunta molimă a trecut totuși de palisadele Grumzului, amenințând să distrugă și această așezare fortificată ai cărei locuitori se ocupă în principal cu vânătoarea.

Evenimentele descrise în Promisiuni de sânge, primul volum al seriei, l-au adus însă în Grumz, pe un străin mai conștient decât oricine de amenințarea reprezentată de epidemie. Novare Faruz a fost acuzat că a participat la răspândirea morbului, deși vina lui nu a fost decât indirectă, prin legăturile pe care le avea cu urchemistul responsabil de apariția sa (un soi de inventator ce încerca să îmbunătățească lumea înconjurătoare prin experimente științifice)… și cu fiica lui.

Atunci când află că ar putea exista un leac împotriva bolii ce a ucis atâția oameni, Novare simte că e datoria lui să facă orice pentru a oferi lumii remediul salvator.

Misiunea pe care și-a asumat-o ar putea fi însă extrem de dificilă. Efectele vindecătoare se manifestă doar prin contactul bolnavului cu puii de kirb (temuta felină legendară a Noctiei) crescuți de Silevi,  fata care s-a transformat într-o mamă adoptivă feroce a acestora.

Novare nu mai poate conta pe ajutorul sarcoptului său (simbiontul atașat de craniu ce-i oferea claritate în gândire și concentrare), trebuie să se bazeze doar pe propriile forțe, și în plus, Silevi și kirbii, cu care dezvoltase o legătură atât de apropiată, sunt întemnițați de către înscăunatul Grumzului, chiar fratele lui Silevi, pentru sfâșierea unei membre a comunității. Asta deși, măcar de data aceasta, nu ei erau făptașii.

Silevi s-a întors în Grumz cu Mieari și Mioja, sperând că va fi reprimită acasă împreună cu micile bestii, după perioada de exil, dar foștii ei concetățeni încă se tem irațional de ea și sunt gata să o predea sarzilor – muntenii măcelăriți de femeia-fiară atunci când au încercat să-i ia puii, fără să bănuiască uimitoarele sale calități ucigașe, câștigate odată cu preschimbarea ei într-un fel de Wolverine feminin.

Intrigile din Grumz sunt alimentate de forțe externe, tot mai mulți sunt cei care vor să pună stăpânire pe kirbi, din diverse motive, chiar fără să fi aflat despre valoarea lor tămăduitoare.

„Se vedea legată cu lanțuri grele, îmbrâncită într-un cerc format de sarzi și căpeteniile nocte sau, poate mai potrivit cu faptele ei, își vedea propriul cap desprins de trup și plimbat apoi prin pădurile Noctiei, dintr-un sat într-altul, ca un trofeu. Nu putu să-și împiedice gândul să se îndrepte înapoi spre Grumz, la Rieumi și la Hritea, la Kusta, la Urza și la toți ceilalți vânători pe care îi dezamăgise și îi făcuse să dispere. Într-un fel, se simțea furioasă când se gândea cu câtă ușurință se debarasaseră de ea și îi închiseseră puii în cuști, dar în același timp nu îi putea învinovăți pentru decizia lor.

Era spre binele tuturor ca ea să nu mai fie. Se gândi la pruncul despre care îi spuseseră Ikode și Novare, dacă acesta exista cu adevărat. Ce soartă ar fi avut un copilaș născut dintr-o creatură ca ea? Dacă i-ar fi semănat în aspect și în furie, cu foamea aceea nestăvilită pentru sânge și suferință?”

Nimic nu e stabil și nu este cum ar trebui să fie, în umbrele Noctiei.
Când negurile se ridică, pădurile par să-și schimbe amplasarea în jurul fortărețelor oamenilor: drumurile se șterg și cărările se topesc. Întunericul și lumina se strâng în cercuri. Crestele muntoase au devenit, contra-intuitiv, din cele mai sigure, cele mai periculoase locuri, din cauza expunerii la vânturile purtătoare de morb. Relațiile romantice sunt pasionale, scurte și teribil de practice. Sentimentele materne provoacă instincte protective amplificate până la violență extremă și obsesie. Există copii care nu cresc niciodată, conducători fără nico putere, magicieni ce se pierd în propriile manipulări, răzbunători încrâncenați care sfârșesc prin a-și face rău lor înșiși sau salvatori ce izbutesc doar să smulgă înfrângerea din ghearele victoriei.

Galeria de personaje este fascinantă. Fiecare, chiar și cele secundare, rămân în minte și te surprind prin modul cum evoluează sau involuează. Soarta lor e nesigură, pentru că povestea e imprevizibilă. Încerci aceeași emoție pe care o ai citindu-l pe George Martin, că orice erou principal ar putea dispărea oricând, într-un mod absolut inutil pentru realizarea scopului urmărit. Exact așa cum se întâmplă adesea în viață, firul epic oglindind absurditatea destinelor frânte – o tematică atât de realistă, încât pare că nu face parte din panoplia genului fantasy.

Magia e puțin prezentă și utilizată cu precauție, pentru că mereu produce și efecte negative. În universul macro, al întregii lumi Fireni, ea se amestecă deja cu știința, prin experimentele urchemiștilor. În cel micro, al Noctiei, rămâne mai legată de natură, prin lecuitoarele plantnice, femeile nocte care tratează diferite afecțiuni cu ajutorul plantelor medicinale, ierburilor și tincturilor sau alifiilor obținute din materiale vegetale.

La sfârșitul cărții, există un glosar extrem de util, unde sunt explicați toți termenii ingenioși ce definesc ocupațiile sau rangurile locuitorilor acestei lumi atât de complexe.

În cercul fiarei: Puțină speranță
este încheierea spectaculoasă și tulburătoare a unei mini-serii pe care sunt sigur că toți cititorii ei și-ar fi dorit-o mai lungă.

Dacă apreciați epic-fantasy-ul încărcat de intrigi, tensiune, aventuri violente, revelații șocante, cu personaje în continuă evoluție, total imprevizibile, trebuie neapărat să citiți cele două romane ale Cezarinei Anghilac. Veți rămâne cu aceeași senzație pe care v-o lasă cele mai reușite titluri ale genului și cu dorința de a va reîntâlni măcar cu o parte dintre protagoniștii lor… poate într-o altă serie din aceeași lume, dintr-un alt cerc al fiarei.

Crux Publishing